Mesaj pentru al XXXVIII-lea Meeting pentru prietenia dintre popoare (Rimini, 20-26 august 2017)

Cu ocazia celei de-a 38-a ediţii Meeting pentru prietenia dintre popoare, care s-a deschis, la 20 august 2017, la Rimini cu tema "Ceea ce tu moşteneşti de la părinţii tăi, recâştigă-l, pentru a-l poseda", Sfântul Părinte Francisc a trimis episcopului, Mons. Francesco Lambiasi, prin intermediul cardinalului secretar de stat Pietro Parolin, mesajul pe care-l prezentăm în continuare:

Excelenţei Sale Reverendisime Mons. Francesco Lambiasi, episcop de Rimini

Excelenţa Reverendisima,

În numele Sfântului Părinte Francisc şi al meu personal, adresez un salut cordial dumneavoastră, organizatorilor şi participanţilor la a XXXVIII-a ediţie a Meeting pentru prietenia dintre popoare.

Titlurile Meeting-ului invită în fiecare an să se reflecteze asupra aspectelor existenţei pe care ritmul insistent al cotidianului adesea le face să fie puse între paranteze. Totul pare să ne scape din mână, cuprinşi cum suntem de neliniştea de a da pagina în grabă. Viaţa se fragmentează şi riscă să se usuce. Pentru aceasta este preţios din când în când să ne oprim pentru a lua în considerare marile întrebări care definesc fiinţa noastră umană şi pe care este imposibil să le ignorăm cu totul.

În acest sens putem citi şi tema Meeting 2017: "Ceea ce tu moşteneşti de la părinţii tăi, recâştigă-l, pentru a-l poseda" (Goethe, Faust). Este o invitaţie de a ne recăpăta originile noastre dinăuntrul unei istorii personale. Prea mult timp s-a crezut că moştenirea părinţilor noştri a rămas cu noi ca o comoară care era suficient de păzit pentru a menţine aprinsă flacăra. N-a fost aşa: acel foc care ardea în pieptul celor care ne-au precedat treptat s-a vlăguit.

Una dintre limitele societăţilor actuale este că au puţină amintire, că lichidează ca pe o povară inutilă şi grea ceea ce ne-a precedat. Dar acest lucru are consecinţe grave. Să ne gândim la educaţie: cum putem spera să creştem noile generaţii fără amintire? Şi cum gândim să edificăm viitorul fără a lua poziţie cu privire la istoria care a generat prezentul nostru? Creştini fiind să nu cultivăm nicio concentrare nostalgică asupra unui trecut care nu mai există. Să privim mai degrabă înainte încrezători. Să nu avem spaţii de apărat pentru că iubirea lui Cristos nu cunoaşte graniţe de netrecut. Trăim într-un timp favorabil pentru o Biserică în ieşire, dar o Biserică bogată în amintire, împinsă în întregime de vântul Duhului să meargă la întâlnirea cu omul care caută o motivaţie pentru a trăi. Sunt nenumărate urmele prezenţei lui Dumnezeu de-a lungul istoriei lumii; de fapt, totul, începând de la creaţie, ne vorbeşte despre El. Dumnezeul real şi viu a voit să împărtăşească istoria noastră: "Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14). Dumnezeu nu este o amintire, ci o prezenţă, care trebuie primită mereu din nou, ca iubitul pentru persoana care iubeşte.

Există o boală care poate să-i lovească pe cei botezaţi şi pe care Sfântul Părinte o numeşte "Alzheimer spiritual": constă în a uita istoria raportului nostru personal cu Dumnezeu, acea primă Iubire care ne-a cucerit ajungând să ne facă ai săi. Dacă devenim "uituci" de întâlnirea noastră cu Domnul, nu mai suntem siguri de nimic; atunci ne asaltează teama care blochează orice mişcare a noastră. Dacă abandonăm portul sigur al legăturii noastre cu Tatăl, devenim pradă a mofturilor şi voinţelor momentului, sclavi ai "infiniturilor false", care promit luna, dar ne lasă dezamăgiţi şi trişti, în căutarea spasmodică a ceva care să umple golul inimii. Cum se evită acest "Alzheimer spiritual"? Există un singur drum: a actualiza începuturile, "prima Iubire", care nu este un discurs sau un gând abstract, ci o Persoană. Amintirea recunoscătoare a acestui început asigură elanul necesar pentru a înfrunta provocările mereu noi care cer răspunsuri la fel de noi, rămânând mereu deschise la surprizele Duhului care suflă unde vrea.

Cum ajunge la noi marea tradiţie a credinţei? Cum ajunge la noi astăzi iubirea lui Isus? Prin viaţa Bisericii, printr-o mulţime de martori care de două mii de ani reînnoiesc vestirea evenimentului lui Dumnezeu-cu-noi şi ne permit să retrăim experienţa începutului, cum a fost pentru cei dintâi care L-au întâlnit. Şi pentru noi "Galileea este locul primei chemări, unde a început totul!" şi pentru aceasta "a ne întoarce acolo, la acel punct incandescent în care harul lui Dumnezeu m-a atins la începutul drumului. [...], când Isus a trecut pe drumul meu, m-a privit cu milostivire, mi-a cerut să-l urmez; [...] a recupera amintirea acelui moment în care ochii săi s-au intersectat cu ai mei" (Francisc, Omilie în Veghea Pascală, 19 aprilie 2014).

Acea privire ne precede mereu, cum ne aminteşte sfântul Augustin vorbind despre Zaheu: "A fost privit şi atunci a văzut" (Discurs 174, 4.4). Nu trebuie să uităm niciodată acest început. Iată ceea ce am moştenit, comoara preţioasă pe care trebuie s-o redescoperim în fiecare zi, dacă vrem ca să fie a noastră. Părintele Giussani a lăsat o imagine eficace a acestei angajări pe care n-o putem evita: "Prin natură, cine iubeşte copilul pune în sacul sau, pe umeri, ceea ce a trăit mai bun în viaţă [...]. Dar, la un moment dat, natura dă copilului, celui care era copil, instinctul de a lua sacul şi de a-l pune în faţa ochilor. [...] Aşadar trebuie să devină problemă ceea ce ne-au spus! Dacă nu devine problemă, nu va deveni niciodată matur [...]. După ce a dus sacul în faţa ochilor, [...] compară ceea ce vede înăuntru, adică ceea ce i-a pus pe umeri tradiţia, cu dorinţele inimii sale: [...] exigenţa a ceea ce este adevărat, frumos, bun. [...] Făcând astfel, ia fizionomia sa de om" (Riscul educativ, Milano 2005, 17-19).

"A recâştiga propria moştenire" este o angajare la care Biserica Mamă cheamă fiecare generaţie; şi Sfântul Părinte invită să nu ne lăsăm înspăimântaţi de trude şi suferinţe, care fac parte din drum. Nu ne este permis să privim realitatea din balcon, nici nu putem rămâne aşezaţi comod pe divan şi să vedem lumea care trece prin faţa noastră la televizor. Numai recâştigând ceea ce este adevărat, frumos şi bun pe care ni le-au încredinţat părinţii noştri vom putea trăi ca o oportunitate schimbarea de epocă în care suntem cufundaţi, ca ocazie pentru a comunica în mod convingător oamenilor bucuria Evangheliei.

Pentru aceasta papa Francisc invită organizatorii şi voluntarii de la Meeting să-şi ascută vederea pentru a observa multele semne - mai mult sau mai puţin explicite - al nevoii de Dumnezeu ca sens ultim al existenţei, aşa încât să poată oferi persoanelor un răspuns viu la marile întrebări ale inimii umane. Şi anul acesta, vizitatorii să poată vedea în voi martori credibili ai speranţei care nu dezamăgeşte. Vorbiţi-le cu întâlnirile, expoziţiile, spectacolele şi înainte de toate cu însăşi viaţa voastră.

În timp ce recomandă să se roage pentru slujirea sa, Sanctitatea Sa trimite din inimă dumneavoastră, Excelenţă, şi tuturor participanţilor la Meeting dorita Binecuvântare Apostolică.

Unesc urarea mea personală şi, aşteptând să intervin în timpul zilei de încheiere a Meeting-ului, mă confirm cu sentimente de respect deosebit.

al Excelenţei Voastre Reverendisime
foarte sincer

Cardinal Pietro Parolin
secretar de stat

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.