Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Dărmănești: Administrarea sacramentului Mirului

Sâmbătă, 26 august 2017, deja de dimineață, credincioși din Dărmănești s-au adunat în curtea bisericii parohiale pentru a se pregăti de primirea episcopului Aurel Percă, care avea să administreze sacramentul Mirului celor 57 de candidați într-o celebrare solemnă ce a avut loc la ora 11.00. La Liturghie au mai participat atât preoți din parohiile învecinate, cât și din alte parohii mai îndepărtate ale diecezei.

Adolescenții și tinerii candidați la sacramentul Mirului au parcurs un drum îndelung de pregătire sub îndrumarea părintelui paroh Petru Vernică și a părintelui vicar Octavian-Iulian Nistor, iar spre final și a părintelui vicar Sergiu Gabor. Roadele acestui timp de pregătire s-au observat la Liturghie în entuziasmul și emoția cu care candidații au animat sfânta Liturghie, dar și în cunoștințele pe care le-au acumulat, fapt demonstrat prin răspunsurile pe care le-au dat la întrebările din timpul predicii, adresate de către episcop.

Momentul cel mai emoționant, atât pentru candidați, cât și pentru participanți, a fost acela când episcopul a oferit sacramentul Mirului prin ungerea cu sfânta crismă și a oferit câte o amintire fiecărui adolescent și tânăr miruit. În semn de recunoștință, la finalul celebrării, o tânără a adresat un cuvânt de mulțumire în numele celor miruiți și a întregii comunități. În mesajul ei a evidențiat bucuria și emoția pe care această sărbătoare le-a produs în inimile credincioșilor din parohia din Dărmănești, precum și recunoștința pentru prezența episcopului și a grijii sale față de credincioșii din dieceză.

Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să păstreze cât mai vie prezența Duhului Sfânt în inimile tuturor credincioșilor, iar credința lor să aducă roade bogate în viața lor, dar și în comunitate.

Comunitatea Dărmănești

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 26 august:"Dărmănești: Administrarea sacramentului Mirului


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat