Paradisul ne aşteaptă

La Porţiuncula secretarul de stat încheie jubileul iertării de la Assisi

"Misiunea fundamentală a Bisericii" este "aceea de a arăta o cale de mântuire oferită tuturor şi nu rezervată unor grupuri mici": "un drum accesibil săracilor, celor din urmă, largă şi liberă de obstacole, care conduce la mântuire, chiar dacă printr-o poartă strâmtă ca aceea a Porţiunculei, poarta convertirii autentice a inimii şi a vieţii". Asta a subliniat cardinalul Pietro Parolin prezidând astăzi dimineaţă, miercuri 2 august, liturghia în ziua Iertării de la Assisi la încheierea jubileului care aminteşte al optulea secol de la instituirea sa.

Un an de la inaugurarea din partea cardinalului Gualtiero Bassetti şi a pelerinajului succesiv făcut la 4 august de Papa Francisc la "Sfânta Maria a Îngerilor", secretarul de stat a dus numeroşilor credincioşi prezenţi "salutul de binecuvântare" al Pontifului, evidenţiind că "exemplul sărăcuţului" continuă să interogheze conştiinţele şi comunitatea. La omilie a amintit mai întâi acea zi de 2 august 1216 în care "sfântul Francisc, radios pentru că a obţinut de la papa Honoriu al III-lea acordarea indulgenţei pentru cei care vor merge în pelerinaj la biserica Sfânta Maria a Îngerilor, n-a reţinut bucuria şi a exclamat: «Fraţii mei, vreau să vă trimit pe toţi în paradis»". Cuvinte, a comentat cardinalul, care "dezvăluie ardoarea cu care el l-a iubit pe Domnul" transformând-o în "compasiune şi caritate faţă de aproapele". Având certitudinea, a adăugat el, că Dumnezeu însuşi "stă alături de noi" pentru că "vrea să ne «ducă pe toţi în paradis»"; şi pentru a face asta "foloseşte canale de umilinţă, alegând locuri periferice şi semne delicate". De fapt, a clarificat cardinalul Parolin, Domnul "a voit să fie recunoscut în fragilitate, manifestând gloria sa cu mici flăcări de lumină". De altfel, "dacă s-ar fi arătat prin semne grandioase, cei puternici din această lume ar fi pus stăpânire asupra lor, rezultând privilegiaţi, nu numai datorită bogăţiilor şi a puterii pământeşti, ci şi în facilitatea întâlnirii cu Dumnezeu".

În schimb, a mai spus celebrantul, "revelându-se în simplitate şi într-o umilinţă dezarmantă, el a oferit tuturor strălucirea feţei lui Dumnezeu, care se apleacă asupra celui umil şi asupra săracului şi se împotriveşte celui mândru, celui care este prea plin de sine, de puterea sa, de cunoştinţele şi proiectele sale, de relaţiile şi bogăţiile sale pentru a-şi da seama de un Dumnezeu care se face mic, se înjoseşte şi se despoaie pentru a înălţa fiinţa umană".

După aceea secretarul de stat a comentat lecturile liturgice legându-le cu imaginea sfântului Francisc care "se bucură pentru bunătatea Domnului", care "cu acordarea indulgenţei, oferă cu generozitate iertarea, eliminând nu numai păcatul şi condamnarea, care sunt salariul păcatului, ci şi pedeapsa temporală care rămâne". În această privinţă cardinalul a afirmat că "citind cronicile vieţii sfântului Francisc" se poate observa "cât conta paradisul pentru bărbaţii şi femeile din acel secole, cât de dispuşi erau să meargă, să se angajeze, să se roage, pentru a nu-l îndepărta din orizontul lor" şi "cât de mult se gândeau oamenii la lucrurile din cer, conştienţi că destinul definitiv, cel adevărat, nu se joacă în satisfacţiile şi realizările pământeşti, ci se află în lumea viitoare, acolo sus în cetatea sfinţilor şi nu aici pe pământ în cetăţile pământeşti, pline de greutăţi, de legături îndoielnice şi de vanităţi". Şi pentru că, "această conştiinţă era făcută şi mai acută de condiţiile de atunci, unde mari epidemii şi războaie limitate dar dese, unite cu scăzutele cunoştinţe ştiinţifice, făceau şi mai evidentă labilitatea existenţei". Acest comportament poate fi condus la faptul că atunci "sufletul uman era mai puţin distras, nefiind sătul de eterul cu infinite imagini şi sunete şi se putea concentra cu mai multă uşurinţă asupra gândurilor înalte. Societatea şi cultura se dovedeau sensibile la supranatural, disponibile să reflecteze asupra destinului sufletului, să se angajeze pentru ca, dacă viaţa pe pământ era labilă şi grea, era cel puţin fericită şi bucuroasă aceea care-i aştepta pe toţi, în paradis". În timp ce dimpotrivă, a explicat secretarul de stat actualizând reflecţia, "astăzi nu suntem ajutaţi să înţelegem că, urmărind numai realizări pământeşti, se va merge în întâmpinarea unor înfrângeri amare. Nu este sigur că înţelegem faptul că trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu, să primim iertarea sa, să ne schimbăm viaţa". Şi rezultă chiar "complicat de a face spaţiu gândirii despre Dumnezeu, despre Biserică, despre fluviul de har oferit de sacramente, despre importanţa de a păzi Cuvântul pentru a nu face alegeri distrugătoare ale comuniunii familiilor, ale comuniunii parohiilor sau ale mediilor de muncă, pentru a nu trăi fără busolă, bâjbâind în căutarea unei fericiri care ne scapă veşnic".

De aceea, este consecinţa, "sărbătoarea de astăzi, acest loc sfânt, exemplul şi viaţa sfântului Francisc şi cuvintele din Magnificat invită să privim cu ochi noi realitatea, să ne apropiem de Isus şi de Mama sa, să pornim spre Porţiuncula pentru a adora şi a primi forţa de a fi martori bucuroşi ai lui Cristos". De aici îndemnul conclusiv al cardinalului de a-i ruga pe "Fecioara Maria şi pe sfântul Francisc pentru ca să răspândească dorinţa de convertire, aspiraţia la sfinţenie, bucuria de a merge în cotidianitatea cu picioarele bine sprijinite pe pământ, dar cu privire îndreptată constant spre cer, pentru a primi de sus călăuzire, claritate de intenţii, mângâiere, ajutor şi protecţie".

(După L'Osservatore Romano, 3 august 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.