Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

În Albania don Bosco întărește unitatea dintre creștini și musulmani

De Cristina Uguccioni

"Ceea ce se întâmplă în Albania - spunea papa Francisc la Tirana, în septembrie 2014 - demonstrează că pașnica și fructuoasa conviețuire între persoane și comunități care aparțin la religii diferite este nu numai de dorit, ci în mod concret posibilă și practicabilă". Această conviețuire, sublinia pontiful, "este un bun inestimabil pentru pacea și dezvoltarea armonioasă a unui popor. Este o valoare care trebuie păstrată și mărită în fiecare zi, cu educația la respectarea diferențelor și a identităților specifice deschise la dialog și la colaborare pentru binele tuturor, cu exercitarea cunoașterii și a stimei unora față ceilalți".

În păstrarea și mărirea acestei valori școala desfășoară un rol de neînlocuit. Munca frumoasă a științei învățate și împărtășite, atente la calitatea educației și nu numai la eficiența instruirii, edifică și hrănește legăturile dintre generații și dintre persoane, chiar și de credință diferită. Este un exemplu fericit marele Centru "Don Bosco" din Tirana, în Albania, frecventat de peste 1000 de copii și tineri catolici, ortodocși și musulmani care sunt povățuiți de 80 de profesori, instructori, animatori și educatori de credință creștină și islamică. Fondat în 1993, cuprinde o școală cu clase de la elementare la liceu, un centru de formare profesională, oratoriul, un centru de zi pentru copiii străzii, în afară de parohia "Maria Ajutătoare".

Credința după anii regimului

Albania a fost în mod trist martoră a câte violențe și câte drame poate să provoace excluderea forțată a lui Dumnezeu din viața comunitară. Dar în pofida deceniilor de încercări și suferințe, credința n-a dispărut din inima albanezilor, povestește părintele Matteo Di Fiore, 67 de ani (dintre care 19 ani petrecuți în Albania și Kosovo), salezian, director al Centrului: "După căderea regimului, noi misionarii am constatat în popor bucuria de a putea din nou să trăiască credința în mod deschis, fără a mai trebui să se ascundă. Creștini și musulmani arătau dorința de a redescoperi comoara pe care au păstrat-o în secret în inima lor. A fost o perioadă de mare entuziasm. De câțiva ani situația s-a schimbat, am intrat într-o nouă fază: este timpul maturității, al consolidării credinței. pentru catolici, și mai în general pentru creștini, asta implică efortul de a conforma alegerile zilnice cu învățăturile evanghelice".

Raportul șoptit cu Dumnezeu

Printre persoanele de credință islamică ce lucrează în Centrul "Don Bosco" sunt Orieta Poda, 38 de ani, secretară a centrului de formare profesională și a sectorului Proiecte, Elona Kaceli, 27 de ani, profesoară de limba și literatura albaneză, și Evix Myftaraj, 31 de ani, profesor de limba italiană. La unison povestesc că în cursul ultimelor decenii, după sfârșitul regimului, s-a mărit progresiv numărul de credincioși care frecventează bisericile și moscheile. Gândindu-se la trecut, Evis afirmă: "Poporul nostru știe ce înseamnă a fi constrânși la ateism. Această îndepărtare forțată de Dumnezeu impusă de regima a dat în mod involuntar credincioșilor oportunitatea de a crea o legătură profundă cu Atotputernicul. După decenii de raport șoptit cu Dumnezeu, albanezii au înțeles importanța de a crede în El și de a respecta toate religiile".

Caracteristica fericită

Conviețuirea pașnică și colaborarea dintre credincioșii de diferite religii, pe care papa Francisc a definit-o o "caracteristică fericită" a Albaniei, este datorată, conform părintelui Matteo, mai ales unui factor care unește albanezii independent de credința mărturisită: "Întocmai faptul că sunt albanezi. Multele suferințe îndurate în cursul istoriei au făcut foarte unit acest mic popor", care - adaugă Orieta - "a știut mereu să găsească modul de a păstra unitatea construind legături solide întemeiate pe respectul reciproc și pe colaborare". Conform Elonei, la originea conviețuirii bune dintre creștini și musulmani "sunt spiritul de toleranță al albanezilor și credința deoarece religia aduce armonie", în timp ce după părerea lui Evis, "este încrederea. De fapt, persoanele au dat încredere valorilor pe care diferitele religii pot să le transmită".

Tinerii și Occidentul

În Occident, tinerele generații cresc în societăți dominate de consumism, de individualism, de narcisism, de dumnezeul ban, afirmă părintele Matteo: "Deși în Albania există încă un puternic simț al familiei și al solidarității, care în altă parte pare că a slăbit, influența modelelor occidentale asupra tinerilor este indiscutabilă". În această privință Orieta afirmă: "Tinerii albanezi - care au putut cunoaște lumea numai după căderea regimului - sunt mai expuși față de cei de vârsta lor din alte țări crizei morale, spirituale și sociale care a cuprins Occidentul. De 27 de ani, Albania trece printr-o fază de tranziție nu numai economică, ci și morală. Iată de ce, după părerea mea, structurile cum este a noastră în Tirana sunt importante: pentru că oferă tineretului un sistem solid de valori". Evis subliniază faptul că "din păcate, în zilele noastre, există părinți care cu greu se îngrijesc de copiii lor: am văzut mame și tați capitulând în fața copiilor dificili. Rolul școlii devine deci crucial: cea de la "Don Bosco", în mod deosebit, a luat o angajare specială față de aceste cazuri".

Cooperare și sprijin reciproc

În marele Centru salezian raporturile dintre studenți, precum și cel dintre tot personalul, sunt foarte bune, relatează părintele Matteo. "Ne iubim; noi adulții lucrăm împreună cu mare spirit de colaborarea îngrijindu-ne de tinerele generații după metoda îndrăgită de don Bosco". Cuvintelor părintelui Matteo le fac ecou cele ale lui Orieta, Elona și Evis: "Climatul este foarte senin și amical, cooperarea și sprijinul reciproc sunt constante". Continuă Evis: "Centrul salezian a primit mereu colaboratori din toate credințele: este vorba tocmai de primire și nu de simplă asumare. Don Bosco a reușit, cu metoda sa educativă, să unească diversitățile noastre îndreptându-le spre un unic obiectiv: a educa, a iubi, a-i face pe elevii noștri să se simtă iubiți".

Sistemul educativ salezian

Musulmanii au o mare considerație față de sistemul educativ salezian ai cărui trei pilaștri, amintește părintele Matteo, sunt rațiunea, religia, iubirea, adică "primirea, dialogul și confruntarea, respectul și promovarea dimensiunii religioase ca dimensiune constitutivă a ființei umane, stil grijuliu și atent față de toți, mai ales față de cel care are mai mare nevoie". Elona se declară mulțumită că lucrează în Centrul salezian fie pentru că, spune ea, "misiunea mea este a educa, a însoți și a ajuta elevii, fie pentru cooperarea dintre director-profesor-elev". Și reflectând asupra propriei experiențe profesionale, Orieta, care a început să frecventeze Centrul în urmă cu câțiva ani ca elevă, afirmă: "Aici m-am simțit mereu acasă, simt în mod constant sprijinul și întărirea părinților salezieni. Apreciez sistemul lor educativ care are ca țintă să prevină, să responsabilizeze copiii și cere educatorilor profesionalitate și soliditatea morală, în așa fel încât să fie exemplu pentru elevi".

Munca drept o misiune

Și Evis consideră foarte pozitiv metoda educativă a lui don Bosco deoarece, spune el, "nu numai că asigură instruire de nivel înalt, ci permite și pregătirea copiilor pentru a înfrunta viața în modul cel mai bun. Învățământul, dacă este făcut cu pasiune, este frumos pretutindeni, dar în această școală - grație sprijinului salezienilor și climatului familial pe care reușesc să-l creeze - devine o misiune, aceea de a-i însoți cu iubire pe elevi în drumul lor".

O mărturie adusă lumii

În epoca noastră persoanele autentic religioase (de diferite religii) care trăiesc și lucrează împreună în armonie și pace, spune Elona, pot să învețe lumea "respectul, iubirea și toleranța reciprocă", pot să arate, susține părintele Matteo, "că este posibilă conviețuirea pașnică și activă - formată din solidaritate reciprocă, atenție față de cel care are nevoie, căutare împărtășită a unui viitor bun - și este o valoare care trebuie promovată și păstrată". Conform lui Evis, "noi credincioșii (musulmani și creștini) avem misiunea de a aminti societăților din timpul nostru valorile care dispar: de exemplu, iubirea față de aproapele, respectarea vieții, încrederea, empatia, onestitatea". Conclude Orieta: "Credincioșii de credință diferită care trăiesc în înțelegere mărturisesc lumii că suntem fii ai aceluiași Dumnezeu și că diversitatea, tipică în multe țări devenite de acum multiculturale și multireligioase, nu desparte ci îmbogățește. Dacă îi învățăm pe copiii noștri să trăiască "drept buni credincioși și cetățeni onești", cum spune don Bosco, în mod sigur viitorul va fi mai bun pentru toți".

(După Vatican Insider, 15 iulie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat