Luncani: "Eşti de preţ în ochii mei şi te iubesc!" Exerciţii spirituale pentru tineri

În perioada 3-7 iulie 2017, echipa de pastoraţie vocaţională din cadrul CRSM formată din sr. Angela Bulai, SFMA, sr. Gabriela Lungu, FCJ şi sr. Patricia Rediu, CJ, în colaborare cu fr. Fabian Rubio Navarro, marist, şi pr. Augustin Folner, OC, au organizat un curs de exerciţii spirituale pentru un grup de 22 de tineri, la mănăstirea carmelită din Luncani, judeţul Bacău. Tema acestor Exerciţii a fost: "Eşti de preţ în ochii mei şi te iubesc!".

În aceste zile de har tinerii s-au lăsat atinşi şi transformaţi de iubirea lui Dumnezeu şi au experimentat frumuseţea vieţii creştine.

Iată câteva mărturii ale tinerilor care au participat la exerciţiile spirituale:

"Aceste zile de exerciţii spirituale pentru tineri le-am trăit intens şi profund. Cu ajutorul îndrumătorilor, Dumnezeu ne-a lucrat ca pe un lut în măna olarului. Tema «Eşti de preţ în ochii mei şi de cinste şi te iubesc» m-a făcut să înţeleg cât de iubitor este Dumnezeu şi cât ne iartă când noi uităm să îl salutăm măcar o dată pe zi. Pacea şi liniştea ne-a călăuzit spre încrederea totală în Tatăl nostru. Acolo, la mănăstirea carmelită din Luncani, numit de mulţi tineri «un colţişor din paradis» Dumnezeu a reuşit să ne comunice, nu prin cuvinte ci prin oameni, sentimente, emoţie, gândire şi armonie. Vă doresc vouă, tinerilor din toată lumea, să aveţi parte de o astfel de experienţă, măcar o dată în viaţă, deoarece numai aşa veţi descoperi planul Domnului, iubirea sa şi încrederea totală în el". (Brigitta F.)

"Vreau să împărtăşesc cu voi unul dintre cele mai frumoase momente petrecute în tăcere şi rugăciune. Vreau să spun că pur şi simplu prin Simplitatea cu care ne-am manifestat fiecare dintre noi în aceste zile, am descoperit cum Dumnezeu se poate manifesta şi vorbi în multe feluri. De exemplu: Mă aflam afară şi, cum eram eu aşezată, mi-am spus: acum voi face linişte şi voi asculta vocea Domnului care, probabil, se va auzi fie din foşnetul frunzelor copacilor, fie printr-un glas care va veni din cer sau din altă parte. Şi am început să mă rog în linişte, invocând pe Duhul Sfânt. După un timp, fără să vreau, privirea mea se îndreaptă în jos şi acolo am văzut o albinuţă care mergând încet spre picioarele mele, ajungând lângă mine şi-a scuturat aripile ce probabil erau obosite şi ude din cauza picăturilor de ploaie, s-a oprit şi s-a întors înapoi mergând din nou puţin câte puţin scuturându-şi puţin aripile şi încercând să-şi şi ia zborul, văzând că nu a reuşit şi-a reluat din nou drumul şi s-a întors din nou spre picioarele mele. Mergând puţin câte puţin se vedea oboseala şi greutatea aripilor ei ude, totuşi nu a renunţat şi din nou şi-a scuturat aripile. Văzând că nu s-au uscat inde-ajuns pentru a putea zbura şi-a reluat din nou drumul. La un moment dat am observat că era deja prea obosită pentru a mai putea continua drumul şi mergând din nou un pas a căzut jos s-a învârtit de două ori şi s-a ridicat. Era destul de obosită. Spre mirarea mea am observat că în ciuda căderilor, obstacolelor din calea ei, nu a renunţat. Şi, privind din nou la ea, am observat că ea după fiecare cădere, după fiecare obstacol întâlnit în cale, ea îşi ridica mereu privirea spre cer şi se închina, şi din nou îşi reluă drumul cu mai multă putere şi curaj. Apoi am început să plâng şi să mă regăsesc în povestea ei. Mi-am dat seama că indiferent de căderile noastre, de obstacolele care ne apar în cale, trebuie doar să-i mulţumim Domnului, pentru că are mereu privirea aţintită asupra noastră, şi că el cunoaşte deja slăbiciunile noastre. Şi că fără a ne ridica privirea spre el pentru a-i cere ajutorul - ajutor ce trebuie să-l primim aşa cum ni-l oferă el în simplitate şi în tăcere - nu putem înţelege măreţia care se afla dincolo de cuvinte, dincolo de tăcere. Unii pot spune că tăcerea lui Dumnezeu poate însemna uitare, dar, de fapt, ea poate însemna foarte multe lucruri. Am înţeles că tăcerea poate însemna rugăciune profundă şi sinceră adresată lui Dumnezeu pentru aproapele, şi nu neapărat distanţă. Am înţeles că tăcerea mai poate însemna răbdare, credinţa şi «facă-se voia ta, Doamne» şi nu neapărat «nu-mi pasă». Am înţeles că şi Isus s-a rugat în acelaşi mod adică în tăcere. Mulţumesc Domnului pentru acest mare har". (Andreea T.)

"Am ales să fiu una dintre persoanele care să îşi spună povestea trăită în cele trei zile de exerciţii spirituale de la Luncani, în mănăstirea carmelită, deoarece totul a fost intens pentru mine. Departe de viaţa mea cotidiană şi de familie, departe de oameni care fac totul doar pentru interese personale şi de sentimente programate, am trăit cu Dumnezeu în suflet. În aceste zile sufletul a fost cel care a contat cel mai mult, el s-a desprins parcă de corp şi îşi trăia zilele în glorie, murdar, trist, rănit şi într-o umbră, încercat de multe ori să fie salvat. Acolo l-a cunoscut cu adevărat pe cel care contează cel mai mult pe pământ şi care are puterea de-al vindeca fără să ceară nimic în schimb, aici am cunoscut iubirea necondiţionată. Chiar dacă el ştia prin ce suferinţe trece sufletul meu, voia să audă, să vorbesc cu el şi să-l chem în ajutor. Fluxul zilnic al acţiunilor ne răpeşte toată atenţia, iar fiecare moment care trece fără Dumnezeu lângă noi, ne îndepărtează şi mai mult, şi mai mult de el. Domnul ne lasă să alegem unde să fim, cum să fim şi de ce să fim, nu ne vrea cu forţa lângă el, iar asta este cea mai mare putere pe care el ne-o poate oferi, aici am văzut diferenţa în viaţa mea cum e cu Dumnezeu în suflet şi în inimă şi cum era fără el. Am experimentat şi simţit cât de specială sunt, cât de fericită pot fi şi cât de mult mă iubeşte, dacă îi vorbesc, dacă mă rog, dacă îmi aduc şi sufletul la biserică, nu doar corpul. Fiecare zi trăită alături de persoanele consacrate a fost unică în felul ei, modul prin care Dumnezeu vorbeşte prin ei, prin care dă un sfat, prin care îţi face chemarea la mântuire este imposibil de descris. Sentimentele nu pot fi uşor de expus pe o foaie sau într-un text electronic, sau aşa cum este o îmbrăcăminte pe care o porţi şi o poţi descrie, ele trebuie trăite şi nu purtate. La fel şi cu tristeţea, nu poţi să treci peste ea, la fel şi cu durerea, nu o poţi uita. Trebuie să le trăieşti să le consumi, să închizi rănile, să expiri suferinţa şi abia la final să îţi continui drumul. Aici am avut o revelaţie a tuturor rănilor care erau vechi, dar mocneau în suflet, a defectelor pe care le purtam cu atâta mândrie. Şi ce folos? Eram atât de nefericită, atât de falsă în viaţa de zi cu zi, dar păream puternică în faţa tuturor. Acum nu mai pot să spun ceva programat, să spun ceea ce vrea lumea să audă, ci simt că trebuie să fac ceea ce cred eu că mă face fericită. Copii în faţa lui Dumnezeu, lut în mâinile lui şi puternici în rugăciuni, îl lăsăm pur şi simplu să ne conducă viaţa şi să ne găsim drumul pe care el ni l-a trasat, drumul pe care noi putem fi fericiţi. Acolo, la Luncani, am simţit cum am dat un restart vieţii. Am înţeles că oricât de mult îmi doresc să fac faţă singură greutăţilor nu reuşesc. Nu a fost întâmplătoare participarea mea la aceste exerciţii spirituale, deoarece mi-am dat seama că Dumnezeu m-a vrut acolo indiferent de împrejurări, punându-mi două obstacole şi lăsându-mă pe mine să aleg. Alegerea a fost involuntară, dar am făcut-o cu atât devotament. Aş fi vrut să vorbesc despre fiecare persoană consacrată în această mărturie, dar mă cuprind nişte emoţii încât nici tastatura nu rămâne la locul ei. Câtă iubire există în sufletele lor faţă de Dumnezeu, şi implicit faţă de aproapele, câtă cultură a cuvintelor în vederea exprimării de laudă Acestuia. Dumnezeu le-a dăruit un har şi prin credinţa îl împlinesc prin aceste activităţi alocate oamenilor de rând, celor care se feresc de el şi care cred mai mult sau mai puţin în forţa lui. Aş vrea să nu închei acest discurs, aş vrea să mai vorbesc, să mai scriu trăiri, dar trebuie să înţeleg că unele lucruri trebuie încheiate, pentru că mai târziu să le povestesc şi mai frumos, pentru că cea mai grea parte de după experienţa de la Luncani, o reprezintă menţinerea în continuare a relaţiei pe care am stabilit-o cu cele trei mari persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Vreau să mulţumesc tuturor, vă pot în inimă şi în gând pentru cel mai minunate lucruri pe care m-aţi făcut să le trăiesc şi să vă rog să mă purtaţi în rugăciunea voastră". (Gabriela Sociu)

Sr. Patricia Rediu, CJ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3-7 iulie: Luncani: "Eşti de preţ în ochii mei şi te iubesc!" Exerciţii spirituale pentru tineri

lecturi: 23.