Adio lui Navarro Valls, mai mult decât un purtător de cuvânt pentru papa Ioan Paul al II-lea

De Andrea Tornielli

Fizic slab, foarte elegant, poliglot cu o predilecţie pentru media nord-americane, a fost nu numai purtătorul de cuvânt al lui Ioan Paul al II-lea, ci şi un "spin doctor" al său şi în mai multe ocazii consilierul şi ambasadorul oficial. Joaquín Navarro Valls, medic psihiatru şi apoi jurnalist, membru al Opus Dei (aşadar avea votul celibatului) şi neuitat director al Sălii de Presă a Vaticanului în timpul papei Wojtyła, a murit ieri la 80 de ani. S-a născut la Cartagena şi după studiile de medicină s-a dedicat jurnalismului lucrând pentru cotidianul spaniol Abc al cărui corespondent de la Roma a devenit. I-a fost atribuit timp de mulţi ani şi un oarecare trecut de toreador, dar el însuşi, după mult timp, a dezminţit asta, dezamăgind multele admiratoare.

În 1984, pe neaşteptate, Ioan Paul al II-lea îi propune să conducă Sala de Presă a Sfântului Scaun, până în acel moment condusă de un preot. Navarro insistă mult pe profesionalitate şi ia ca model sala de presă a Congresului Statelor Unite. Întărit de legătura personală şi directă cu pontiful, când slujeşte este un purtător de cuvânt în măsură să bypasseze Secretariatul de Stat şi să gestioneze adevărate operaţii mediatice cum ar fi să informeze, în primii ani din mileniul al treilea, printr-un articol semnat de scriitorul Vittorio Messori, că papa polonez nu-şi va da demisia niciodată, în pofida înaintării bolii Parkinson.

Ca purtător de cuvânt a ştiut să-l anticipeze şi să-l interpreteze Wojtyła şi l-a urmat până în fazele finale, ajungând să poarte - el însuşi a povestit asta - un nas roşu de clovn pentru a smulge un zâmbet de la pontiful bolnav. Rezumatele sale în timpul călătoriilor papale erau mereu condimentate cu anecdote şi cu fraze care pot fi atribuite Papei. Uneori alegerile sale au provocat tensiuni cu Secretariatul de Stat, care se vedea întrecut, aşa cum s-a întâmplat în octombrie 2001 când din Kazahstan, cu un interviu la Reuters, Navarro a explicat că Statele Unite avea dreptul de a se apăra pentru atacul suferit la 11 septembrie. Cuvinte care în câteva ore au fost interpretate cu un exces de simplificare, în rolfilmele de la CNN, ca "lumină verde pentru atacul în Afganistan" din partea Vaticanului.

În vârtejul hiperactivităţii wojtyliene, când papa încă se simţea în mod discret bine, n-au lipsit incidentele, ca atunci când în avionul papal, în 1996, zburând între Ciudad de Guatemala şi Caracas, Navarro le-a explicat jurnaliştilor modalităţii întâlnirii Pontifului cu laureata premiului Nobel Rigoberta Menchú, amintind şi conţinuturile colocviului. Însă în realitate acea întâlnire n-a avut loc niciodată.

Micimi dacă sunt comparate cu munca extraordinară desfăşurată în gestionarea media cu un Papa foarte mediatic. Ca purtător de cuvânt a gestionat realizarea unei cărţi pentru a contrasta teza uciderii papei Luciani, propusă de David Yallop. Lucrarea a fost încredinţată lui John Cornwell, fratele faimosului scriitor de romane poliţiste John Le Carré. Lucrarea lui Cornwell a distrus teza asasinării, dar a descris în mod nemilos şi Curia Romană şi cinismul care l-a înconjurat pe pontiful din Veneto care a slujit numai 33 de zile.

Este a lui şi regia primei cărţi-interviu cu un papă, Să trecem pragul speranţei încredinţată peniţei sigure a lui Messori, cu care Navarro avea un raport de prietenie. Despre el se vorbise chiar ca posibil "cardinal laic" sau drept candidat pentru un rol diplomatic la ONU.

De fapt, Navarro Valls a avut un rol semnificativ în culisele pontificatului: el fost cel care a gestionat şi a rezolvat, de exemplu, problemele dificile legate de ceremonialul primei vizite a unui episcop de Roma la sinagoga din capitală, pe care Ioan Paul al II-lea a făcut-o triumfal la invitaţia rabinului şef Elio Toaff. A reprezentat Sfântul Scaun, conducând de fapt delegaţia Vaticanului, la Conferinţa Internaţională ONU despre Populaţie şi Dezvoltare din Cairo în 1994, şi acelaşi lucru l-a făcut anul următor la Pechin, la Conferinţa Naţiunilor Unite despre Femeie. Succesul cu care era mai mândru a fost vizita în Cuba din ianuarie 1998. De fapt el, după un interminabil colocviu nocturn cu Fidel Castro, a aplanat orice dificultate pentru realizarea unei călătorii destinate să marcheze o epocă.

(După Vatican Insider, 6 iulie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.