Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bârgăuani: Administrarea sacramentului Mirului

Sâmbătă, 29 iulie 2017, Parohia Romano-Catolică "Sfânta Maria Magdalena" din Bârgăuani (jud. Neamț) a trăit un moment de mare bucurie, când 43 de tineri l-au primit pe Duhul Sfânt, prin impunerea mâinilor Excelenței sale Aurel Percă, episcop de Iași.

Această sărbătoare a fost una specială, datorită și oficialităților locale care s-au implicat trup și suflet.

Preasfințitul Aurel Percă a fost condus încă din centrul satului într-o trăsură, însoțit fiind de un număr foarte mare de credincioși care se rugau și cântau "Vino, Duhule Sfinte".

Cei 43 de candidați la sacramentul Mirului s-au pregătit intens, timp de 10 luni, sub îndrumarea părintelui paroh Iosif Gârleanu.

La sfârșitul celebrării, candidații i-au mulțumit Preasfințitului Aurel Percă pentru darul primit și nu în ultimul rând tuturor preoților prezenți, părinților, nașilor și credincioșilor care le-au fost alături în tot acest timp și i-au sprijinit.

La sfârșitul sfintei Liturghii toți cei prezenți i-au cântat părintelui paroh "La Mulți Ani", deoarece era și ziua Sfinției sale de naștere.

A fost o sărbătoare foarte frumoasă pe care cei din Bârgăuani nu o vor uita prea curând.

Nadia Frenț

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 29 iulie: Bârgăuani: Administrarea sacramentului Mirului


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat