Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru sesiunea inaugurală a celei de-a 40-a Conferinţe Generale a FAO (3 iulie 2017)

Domnule preşedinte,

Sunt bucuros să vă transmit salutul meu respectuos şi cordial dumneavoastră, precum şi fiecăruia dintre voi, reprezentanţi ai statelor membre ale FAO, reuniţi pentru a 40-a Conferinţă a organizaţiei.

Extind salutul meu la directorul general al FAO şi responsabililor celorlalte organisme internaţionale prezente la această reuniune, chemată să dea răspunsuri precise la sectorul agricol şi alimentar, de care depind aşteptările a milioane de persoane.

1. Neputând de data aceasta să fiu printre voi, după o tradiţie consolidată care dăinuie de la intrarea FAO la Roma, am cerut cardinalului Pietro Parolin, secretar de stat, să ducă la voi cuvântul meu de stimulare şi de sprijin, şi să vă exprime toată stima mea şi consideraţia mea pentru misiunea grea pe care trebuie s-o îndepliniţi.

Sfântul Scaun urmăreşte cu multă atenţie activitatea internaţională şi vrea să colaboreze la orientarea ei pentru a favoriza nu un progres simplu sau obiective teoretice de dezvoltare, ci o efectivă eliminare a foametei şi a malnutriţiei. Toţi suntem conştienţi că nu este suficientă intenţia de a asigura tuturor pâine cea de toate zilele, dar este necesar să recunoaştem că toţi au dreptul la ea şi trebuie deci să se folosească de ea. Dacă obiectivele continue propuse rămân încă îndepărtate, depinde mult de lipsa unei culturi a solidarităţii care nu reuşeşte să se impună în activităţile internaţionale, care rămân adesea legate numai de pragmatismul statisticilor sau de dorinţa unei eficienţe lipsite de ideea de împărtăşire.

Angajarea fiecărei ţări de a mări propriul nivel de nutriţie, de a îmbunătăţi activitatea agricolă şi condiţiile populaţiilor rurale, se concretizează în a da impuls sectorului agricol, în creşterea producţiei şi în activarea unei distribuiri eficace a alimentelor. Dar asta nu este îndeajuns. De fapt, aceste obiective cer să se ia în considerare în fiecare zi că dreptul fiecărei persoane de a fi eliberată de sărăcie şi de foamete depinde de obligaţia întregii familii umane de a veni concret în ajutorul celor care sunt în nevoie.

Şi atunci, când o ţară nu este în măsură să dea răspunsuri adecvate pentru că nu permite asta gradul său de dezvoltare, este necesar ca FAO şi celelalte instituţii interguvernamentale să fie puse în măsură să intervină specific pentru a întreprinde o acţiune solidară adecvată. Pornind de la conştiinţa că bunurile încredinţate nouă de Creator sunt pentru toţi, este nevoie urgent ca solidaritatea să fie criteriul inspirator al oricărei forme de cooperare în relaţiile internaţionale.

2. O privire asupra situaţiei lumii nu furnizează imagini încurajatoare. Totuşi, nu putem rămâne numai preocupaţi şi probabil resemnaţi. Acest moment de dificultate evidentă trebuie să ne facă şi mai conştienţi că foametea şi malnutriţia nu sunt numai fenomene naturale sau structurale din zone geografice determinate, ci sunt mai degrabă rezultanta unei condiţii mai complexe de subdezvoltare, cauzate de inerţia multora şi de egoismul câtorva puţini. Războaiele, terorismul, mutările forţate de persoane care tot mai mult împiedică sau cel puţin condiţionează puternic înseşi activităţile de cooperare, nu sunt nişte fatalităţi, ci mai degrabă rezultatul unor alegeri precise.

Este vorba despre un mecanism complex care loveşte înainte de toate categoriile mai vulnerabile, nu numai excluse de la procesele productive, ci adesea constrânse să-şi părăsească ţinuturile lor în căutare de refugiu şi speranţă de viaţă. Aşa cum sunt determinate şi de decizii asumate în deplină libertate şi conştiinţă datele referitoare la ajutoarele faţă de ţările sărace, care apar tot mai reduse, în pofida apelurilor care se succed în faţa situaţiilor de criză tot mai distructive care se manifestă în diferite zone ale planetei.

Trebuie să conştientizăm că în aceste cazuri libertatea de alegere a fiecăruia trebuie conjugată cu solidaritatea faţă de toţi, în raport cu nevoile, realizând în bună credinţă angajamentele asumate sau anunţate. În această privinţă, stimulat şi de dorinţa de a încuraja guvernele, aş vrea să mă unesc cu o contribuţie la programul FAO pentru a furniza seminţe familiilor rurale care trăiesc în zone unde s-au acumulat efectele conflictelor şi ale secetei. Acest gest se adaugă la munca pe care Biserica o duce înainte conform propriei vocaţii de a sta alături de săracii de pe pământ şi de a însoţi angajarea activă a tuturor în favoarea lor.

Această angajare ne este cerută astăzi de Agenda pentru dezvoltare 2030, când reafirmă conceptul de siguranţă alimentară ca obiectiv care nu mai poate fi amânat. Dar numai un efort de solidaritate autentică va fi capabil să elimine numărul persoanelor malnutrite şi lipsite de cele necesare pentru a trăi. Este o provocare foarte mare pentru FAO şi pentru toate instituţiile din comunitatea internaţională. O provocare în care şi Biserica se simte angajată în prima linie.

De aceea doresc ca sesiunile acestei Conferinţe să poată da un nou impuls activităţii organizaţiei şi să furnizeze acele instrumente dorite şi aşteptate de milioane de fraţi ai noştri care văd în acţiunea FAO nu numai un aport tehnic pentru a mări resursele şi pentru a distribui roadele producţiei, ci şi semnul concret, adesea unic, al unei fraternităţi care le permite să aibă încredere în viitor.

Binecuvântarea lui Dumnezeu atotputernicul, bogat în milostivire, să coboare asupra voastră şi asupra lucrărilor voastre şi să vă dea forţa necesară pentru a contribui la un progres autentic al familiei umane.

Din Vatican, 3 iulie 2017

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.