Adio, micuţule Charlie, ambasador al vieţii

De Giuseppe Adornò

Vestea despre moartea micuţului Charlie Gard, încă înainte de a împlini primul an, lasă un mare gol şi multe întrebări datorită implicaţiilor morale, juridice şi politice pe care le-a provocat.

Evenimentul care a asumat dimensiuni internaţionale şi a implicat Vaticanul şi Statele Unite a lăsat în opinia publică atâtea perplexităţi. În timp ce atâţia dintre noi am dus înainte o bătălie pentru viaţă, solicitând structurile sanitare să intervină pentru a veni în întâmpinarea exigenţelor speciale ale micuţului, afectat de o boală genetică rară, o formă de sindrom de deprimare a ADN-ului mitocondrial, o patologie extrem de rară care loveşte celulele cauzând o progresivă slăbire a muşchilor şi a organelor vitale, cu respective daune cerebrale pentru care deocamdată încă nu există tratamente.

Curtea de la Strasbourg a judecat, în majoritate, că jurisdicţiile britanice putea considera în mod legitim că n-ar fi în interesul copilului să continue să trăiască cu respiraţie artificială, nici să primească un tratament experimental. Conform judecătorilor britanici, aceste îngrijiri nu i-ar fi procurat niciun avantaj şi copilul ar fi suferit mult mai mult.

Acum evenimentul apare încheiat, însă golul rămâne şi nu numai în inima părinţilor care au făcut totul pentru a asigura micuţului lor speranţa şi posibilitatea de a încerca imposibilul.

Curtea s-a ascuns încă o dată în spatele constatării lipsei în Europa a consensului în materie de sfârşit al vieţii sau de eutanasie, pentru a acorda Regatului Unit o marjă largă de apreciere cu privire la ocrotirea vieţii persoanelor bolnave, şi la nimic n-au folosit cuvintele Papei şi efortul lui Trump în a acorda cetăţenie americană micuţului Charlie.

Acum, aşa cum au declarat părinţii îndureraţi "Charlie a murit ştiind că a fost iubit de mii de persoane".

Connie şi Chris Gard vor folosi banii pe care i-au adunat pentru ca să se facă mai multă cercetare asupra acestor boli, aşa încât într-o zi alţi copii cu daune de depleţiune mitocondrială să poată trăi un pic mai îndelung şi poate chiar să se vindece.

Iată darul lui Charlie, mică sămânţă care moare în pământul rece şi întunecat şi dă naştere la noi speranţe şi noi perspective în folosul celui care suferă.

Aşa cum a spus papa Francisc "viaţa se apără mereu şi atunci când este rănită de boală". Nu există o viaţă care să nu fie demnă de a fi trăită. Iată răspunsul dat "culturii rebutului" care impregnează societatea de astăzi, închisă în singurătatea egoistă a intereselor personale, fără a şti să privească în jur multele mâini care se întinde cu cerere clară de ajutor şi de primire.

Miracolul vieţii trasează pe cer un curcubeu senin şi devine avertisment constant pe pământ şi în numele micuţului Charlie se vor demara studii şi cercetări ştiinţifice capabile să menţină viu până la sfârşit darul vieţii, care nu se măsoară cu forţa nici cu sănătatea; demnitatea omului nu depinde de capacităţile sale.

Curajoşii părinţi şi medicii au încercat să înţeleagă care era cauza acelui rău întunecat care împiedica să trăiască şi ce terapii era posibil să se pună în practică. Şi ei sunt icoana unei umanităţi care nu capitulează şi în fiecare zi duce o bătălie dură.

Un nou înger din cer ocroteşte cu aripile sale umanitatea fragilă amintind de copiii care nu pot să vină pe lume; de cei care s-au născut dar sunt folosiţi ca "lucruri" de oameni fără scrupule; de micii pacienţi, care se nasc şi mărturisesc că "Dumnezeu încă nu s-a săturat de om".

Charlie, înger mic, ca "ambasador al vieţii" ne procură aripile pentru a învăţa să zburăm şi să măsurăm faptele vieţii cu acea privire încărcată de speranţă pe care o au sfinţii.

O nouă străluceşte pe cer şi aduce mângâierea luminii în noaptea întunecoasă şi tristă a "acestui atom opac al răului".

(După Zenit, 28 iulie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.