Papa Francisc: Omilia la Solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului (18 iunie 2017)

În solemnitatea Corpus Domini revine de mai multe ori tema amintirii: "Adu-ţi aminte de tot drumul pe care Domnul, Dumnezeul tău, te-a făcut să mergi [...]. Nu-l uita pe Domnul, [...] care în pustiu te-a hrănit cu mană" (cf. Dt 8,2.14.16) - a spus Moise poporului. "Faceţi aceasta în amintirea mea" (1Cor 11,24) - ne va spune Isus nouă. "Aminteşte-ţi de Isus Cristos" (2Tim 2,8), va spune Paul discipolului său. "Pâinea cea vie, care s-a coborât din cer" (In 6,51) este sacramentul amintirii care ne aminteşte, în mod real şi tangibil, istoria de iubire a lui Dumnezeu faţă de noi.

Adu-ţi aminte, spune astăzi Cuvântul divin fiecăruia dintre noi. Din amintirea faptelor minunate ale Domnului a luat forţă drumul poporului în pustiu; în amintirea a ceea ce Domnul a făcut pentru noi se întemeiază istoria noastră personală de mântuire. A aminti este esenţial pentru credinţă, cum este apa pentru o plantă: aşa cum o plantă nu poate să rămână în viaţă şi să dea rod fără apă, tot aşa credinţa dacă nu se adapă din amintirea a ceea ce Domnul a făcut pentru noi. "Aminteşte-ţi de Isus Cristos".

Adu-ţi aminte. Amintirea este importantă, pentru că ne permite să rămânem în iubire, să ne amintim (ri-cordare), adică să purtăm în inimă, să nu uităm pe cel care ne iubeşte şi pe cel care suntem chemaţi să-l iubim. Şi totuşi această facultate unică, pe care Domnul ne-a dat-o, este astăzi destul de slăbită. În frenezia în care suntem cufundaţi, atâtea persoane şi atâtea fapte par să alunece peste noi. Se dă pagina în grabă, ahtiaţi de noutăţi dar săraci de amintiri. Astfel, arzând amintirile şi trăind clipa, se riscă să se rămână la suprafaţă, în fluxul lucrurilor care se întâmplă, fără a merge în profunzime, fără acea relevanţă care ne aminteşte cine suntem şi încotro mergem. Atunci viaţa exterioară devine fragmentată, cea interioară inertă.

Însă solemnitatea de astăzi ne aminteşte că în fragmentarea vieţii Domnul ne vine în întâmpinare cu o fragilitate iubitoare, care este Euharistia. În Pâinea vieţii Domnul vine să ne viziteze făcându-se hrană umilă care cu iubire vindecă amintirea noastră, bolnavă de frenezie. Pentru că Euharistia este memorialul iubirii lui Dumnezeu. Aici "se face amintirea pătimirii sale" (Solemnitatea Preasfântului Trup şi Sânge al lui Cristos, Antifonul la Magnificat de la Vespere II), a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, care este forţa noastră, sprijinul mersului nostru. Iată pentru ce ne face aşa de bine memorialul euharistic: nu este o amintire abstractă, rece şi noţională, ci amintirea vie şi mângâietoare a iubirii lui Dumnezeu. Amintire anamneticae mimetica. În Euharistie este tot gustul cuvintelor şi faptelor lui Isus, gustul Paştelui său, mireasma Duhului său. Primind-o, se imprimă în inima noastră certitudinea că suntem iubiţi de El. Şi în timp ce spun asta, mă gândesc îndeosebi la voi, copii şi copile care de puţin timp aţi primit Prima Împărtăşanie şi sunteţi prezenţi aici numeroşi.

Astfel Euharistia formează în noi o amintire recunoscătoare, pentru că ne recunoaştem fii iubiţi şi săturaţi de Tatăl; o amintire liberă, pentru că iubirea lui Isus, iertarea sa, vindecă rănile trecutului şi împacă amintirea greşelilor îndurate şi provocate altora; o amintire răbdătoare, pentru ca în adversităţi să ştim că Duhul lui Isus rămâne în noi. Euharistia ne încurajează: chiar şi pe drumul mai accidentat nu suntem singuri, Domnul nu uită de noi şi de fiecare dată când mergem la El ne răcoreşte cu iubire.

Euharistia ne aminteşte şi că nu suntem indivizi, ci un trup. Aşa cum poporul în pustiu aduna mana căzută din cer şi o împărtăşea în familie (cf. Ex 16), tot aşa Isus, Pâinea din cer, ne convoacă pentru a-l primi, a-l primi împreună şi a-l împărtăşi între noi. Euharistia nu este un sacrament "pentru mine", este sacramentul multora care formează un singur trup, sfântul popor credincios al lui Dumnezeu. Ne-a amintit asta sfântul Paul: "Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulţi, suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine" (1Cor 10,17). Euharistia este sacramentul unităţii. Cine o primeşte nu poate decât să fie artizan al unităţii, pentru că se naşte în el, în "ADN-ul său spiritual", construcţia unităţii. Această Pâine a unităţii să ne vindece de ambiţia de a prevala asupra celorlalţi, de lăcomia de a acapara pentru sine, de alimentarea disensiunilor şi răspândirea criticilor; să trezească bucuria de a ne iubi fără rivalităţi, invidii şi vorbiri de rău.

Şi acum, trăind Euharistia, să-l adorăm pe Domnul şi să-i mulţumim pentru acest dar suprem: amintire vie a iubirii sale, care formează din noi un singur trup şi ne conduce la unitate.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.