"Graţie papei, catolicii şi luteranii vor să meargă împreună"

De Salvatore Cernuzio

Era şi el, cu haina maro şi tichia violet, în această dimineaţă în Piaţa "Sfântul Petru" pentru a-l saluta pe papa după audienţa generală. Arhiepiscopul de Stockholm, Anders Arborelius, numit de Francisc printre cei cinci noi cardinali care vor fi creaţi în consistoriul din 28 iunie 2017, însoţit de arhiepiscopul luteran de Uppsala, Antje Jackelen, şi de o delegaţie suedeză, a făcut această "misiune" la Roma pentru a-i mulţumi papei pentru călătoria la Lund din 31 octombrie 2016 pentru cei 500 de ani ai Reformei. "Peste câteva săptămâni voi fi din nou aici la Roma", glumeşte cu Vatican Insider, revelând totuşi "şocul" - cum spune el - pe care această numire a papei a provocat-o vieţii sale.

Deci un şoc. Nu vă aşteptaţi nici măcar un pic?

Nu, deloc. Şi în acea duminică a anunţării multe alte persoane au aflat înaintea mea. A fost un lucru cu totul neaşteptat, nu ştiu dacă papa se gândea la asta când a venit la Lund. N-am avut niciodată un cardinal din Europa de Nord, nici în Evul Mediu când toate ţările erau catolice. Apoi, în Suedia, suntem o turmă mică. Însă acest lucru este tipic pentru papa Francisc: să privilegieze Bisericile cele mai mici, care merg cu trudă. Suedia precum Laos, Mali, sau El Salvador.

Cum a fost percepută această numire în ţara dumneavoastră?

Toţi în Suedia sunt uimiţi, chiar şi cei care nu cred. Toţi s-au gândit că gestul papei a fost un gest de bunăvoinţă şi de iubire faţă de Suedia.

Dumneavoastră sunteţi primul episcop de naţionalitate suedeză de la începutul Reformei luterane şi unul din atâţia convertiţi la catolicism în Suedia...

Exact. Eu deja de copil am avut contacte cu lumea catolică, de exemplu cu surorile Sfintei Brigita. Am fost botezat în Biserica luterană, dar niciodată n-am fost o parte "activă". După ce am terminat şcoala, am făcut studiile catolice şi la 20 de ani am simţit această dorinţă de a intra în Biserică. După doi ani am intrat în Ordinul carmelitanilor, am trăit timp de 27 de ani în convent ca "simplu frate", nu m-aş fi gândit niciodată să devin episcop...

Şi acum cardinal...

Nicidecum! Viaţa mea a fost o viaţă plină de surprize.

Cum credeţi că se va schimba misiunea dumneavoastră într-o societate secularizată ca aceea suedeză?

Cu siguranţă va fi mai intensă pentru că Biserica Catolică este foarte mică, deci un pic uitată. Catolicii reprezintă 2% din populaţie. Avem 160 de preoţi din toată lumea, grupul cel mai mare este compus din polonezi, apoi suedezi. Sunt 5-6 seminarişti, anul acesta am celebrat şi trei hirotoniri sacerdotale: doi iezuiţi suedezi şi un fost pastor luteran care a primit dispensa. Majoritatea din comunitatea catolică este compusă totuşi din credincioşi care provin din alte zone ale lumii. Suedia, ştim asta, a devenit o ţară de imigraţie, îmi place să spun "o nouă casă" pentru toţi creştinii din Siria, Irak şi alte ţări din Orientul Mijlociu. Cu ei, Biserica a crescut cu cel puţin trei mii de credincioşi. Pentru aceasta avem nevoie de ajutoare şi din exterior. Cardinal fiind, probabil voi avea vreo posibilitate în plus de a conduce această turmă şi, eventual, de a vorbi mai mult oamenilor.

Glasul Bisericii Catolice este ascultat în Suedia?

Într-o societate ca a noastră, este un glas slab. Însă trebuie să admitem că se schimbă ceva graţie şi celor două evenimente speciale trăite anul trecut: canonizarea Mariei Elisabeta Hesselblad şi vizita Sfântului Părinte. Îndeosebi m-a uimit primirea rezervată papei: desigur, din partea catolicilor, dar şi de la autorităţile civile, de la luterani, de la tinerii care nu cred. A fost o deschidere singulară care demonstrează cum societatea suedeză este mult mai dispusă faţă de Biserica Catolică decât era înainte. Sau mai bine zis, decât era în ultimii 500 de ani! Probabil că în viitor va fi mai posibil să se vorbească inimii poporului suedez.

Ce a rămas în dialogul ecumenic din comemorarea lui Francisc la Lund pentru cei 500 de ani ai Reformei?

Pentru toate Bisericile din Suedia a fost un semn pozitiv. Rezultatul cel mai mare este că luteranii şi catolicii vor să meargă împreună spre viitor. Există o dorinţă sinceră de a merge împreună, cu toate că rămân diferenţele şi puncte dificile ale doctrinei.

În mod deosebit temele despre viaţă, căsătorie, familie par puncte inconciliabile...

Da, dar trebuie luat în considerare şi că în cadrul Bisericii luterane există poziţii opuse. Nu există în centru o slujire de doctrină ca pentru noi. Putem spune că nu există aceeaşi doctrină luterană pentru toţi luteranii; există diferite poziţii în aceeaşi Biserică. De exemplu, unii sunt foarte aproape de noi, alţii nu.

Şi asta cum influenţează asupra dialogului ecumenic?

Adesea îl împiedică, dar nu întotdeauna. Îmi place să amintesc Documentul pe care l-am publicat împreună recent în care se reafirmă voinţa de a munci cu lucrurile pe care le avem în comun care sunt mai importante decât divergenţele: iubirea lui Dumnezeu, angajarea pentru Evanghelie şi pentru cei săraci. Sunt primi paşi... Oricum, atmosfera este pozitivă, nu numai între catolici şi luterani, ci şi între creştini şi toate celelalte Biserici, şi perspectiva este de speranţă.

Astăzi i-aţi dăruit papei o icoană a sfântului Francisc (în fotografie). De ce?

Este o icoană realizată de un artist catolic. Sfântul Francisc este o figură care îi leagă pe toţi creştinii pentru că poartă simbolurile care ne unesc: Cristos sărac, reforma Bisericii, natura. A fost un dar comun pentru a reafirma voinţa de a înainta spre unitate şi mai ales pentru a-i mulţumi papei - dat fiind că nu am avut ocazia de a o face mai înainte - pentru vizita sa de anul trecut care a fost o mare încurajare.

(După Vatican Insider, 14 iunie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 9.