Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

"Grație papei, catolicii și luteranii vor să meargă împreună"

De Salvatore Cernuzio

Era și el, cu haina maro și tichia violet, în această dimineață în Piața "Sfântul Petru" pentru a-l saluta pe papa după audiența generală. Arhiepiscopul de Stockholm, Anders Arborelius, numit de Francisc printre cei cinci noi cardinali care vor fi creați în consistoriul din 28 iunie 2017, însoțit de arhiepiscopul luteran de Uppsala, Antje Jackelen, și de o delegație suedeză, a făcut această "misiune" la Roma pentru a-i mulțumi papei pentru călătoria la Lund din 31 octombrie 2016 pentru cei 500 de ani ai Reformei. "Peste câteva săptămâni voi fi din nou aici la Roma", glumește cu Vatican Insider, revelând totuși "șocul" - cum spune el - pe care această numire a papei a provocat-o vieții sale.

Deci un șoc. Nu vă așteptați nici măcar un pic?

Nu, deloc. Și în acea duminică a anunțării multe alte persoane au aflat înaintea mea. A fost un lucru cu totul neașteptat, nu știu dacă papa se gândea la asta când a venit la Lund. N-am avut niciodată un cardinal din Europa de Nord, nici în Evul Mediu când toate țările erau catolice. Apoi, în Suedia, suntem o turmă mică. Însă acest lucru este tipic pentru papa Francisc: să privilegieze Bisericile cele mai mici, care merg cu trudă. Suedia precum Laos, Mali, sau El Salvador.

Cum a fost percepută această numire în țara dumneavoastră?

Toți în Suedia sunt uimiți, chiar și cei care nu cred. Toți s-au gândit că gestul papei a fost un gest de bunăvoință și de iubire față de Suedia.

Dumneavoastră sunteți primul episcop de naționalitate suedeză de la începutul Reformei luterane și unul din atâția convertiți la catolicism în Suedia...

Exact. Eu deja de copil am avut contacte cu lumea catolică, de exemplu cu surorile Sfintei Brigita. Am fost botezat în Biserica luterană, dar niciodată n-am fost o parte "activă". După ce am terminat școala, am făcut studiile catolice și la 20 de ani am simțit această dorință de a intra în Biserică. După doi ani am intrat în Ordinul carmelitanilor, am trăit timp de 27 de ani în convent ca "simplu frate", nu m-aș fi gândit niciodată să devin episcop...

Și acum cardinal...

Nicidecum! Viața mea a fost o viață plină de surprize.

Cum credeți că se va schimba misiunea dumneavoastră într-o societate secularizată ca aceea suedeză?

Cu siguranță va fi mai intensă pentru că Biserica Catolică este foarte mică, deci un pic uitată. Catolicii reprezintă 2% din populație. Avem 160 de preoți din toată lumea, grupul cel mai mare este compus din polonezi, apoi suedezi. Sunt 5-6 seminariști, anul acesta am celebrat și trei hirotoniri sacerdotale: doi iezuiți suedezi și un fost pastor luteran care a primit dispensa. Majoritatea din comunitatea catolică este compusă totuși din credincioși care provin din alte zone ale lumii. Suedia, știm asta, a devenit o țară de imigrație, îmi place să spun "o nouă casă" pentru toți creștinii din Siria, Irak și alte țări din Orientul Mijlociu. Cu ei, Biserica a crescut cu cel puțin trei mii de credincioși. Pentru aceasta avem nevoie de ajutoare și din exterior. Cardinal fiind, probabil voi avea vreo posibilitate în plus de a conduce această turmă și, eventual, de a vorbi mai mult oamenilor.

Glasul Bisericii Catolice este ascultat în Suedia?

Într-o societate ca a noastră, este un glas slab. Însă trebuie să admitem că se schimbă ceva grație și celor două evenimente speciale trăite anul trecut: canonizarea Mariei Elisabeta Hesselblad și vizita Sfântului Părinte. Îndeosebi m-a uimit primirea rezervată papei: desigur, din partea catolicilor, dar și de la autoritățile civile, de la luterani, de la tinerii care nu cred. A fost o deschidere singulară care demonstrează cum societatea suedeză este mult mai dispusă față de Biserica Catolică decât era înainte. Sau mai bine zis, decât era în ultimii 500 de ani! Probabil că în viitor va fi mai posibil să se vorbească inimii poporului suedez.

Ce a rămas în dialogul ecumenic din comemorarea lui Francisc la Lund pentru cei 500 de ani ai Reformei?

Pentru toate Bisericile din Suedia a fost un semn pozitiv. Rezultatul cel mai mare este că luteranii și catolicii vor să meargă împreună spre viitor. Există o dorință sinceră de a merge împreună, cu toate că rămân diferențele și puncte dificile ale doctrinei.

În mod deosebit temele despre viață, căsătorie, familie par puncte inconciliabile...

Da, dar trebuie luat în considerare și că în cadrul Bisericii luterane există poziții opuse. Nu există în centru o slujire de doctrină ca pentru noi. Putem spune că nu există aceeași doctrină luterană pentru toți luteranii; există diferite poziții în aceeași Biserică. De exemplu, unii sunt foarte aproape de noi, alții nu.

Și asta cum influențează asupra dialogului ecumenic?

Adesea îl împiedică, dar nu întotdeauna. Îmi place să amintesc Documentul pe care l-am publicat împreună recent în care se reafirmă voința de a munci cu lucrurile pe care le avem în comun care sunt mai importante decât divergențele: iubirea lui Dumnezeu, angajarea pentru Evanghelie și pentru cei săraci. Sunt primi pași... Oricum, atmosfera este pozitivă, nu numai între catolici și luterani, ci și între creștini și toate celelalte Biserici, și perspectiva este de speranță.

Astăzi i-ați dăruit papei o icoană a sfântului Francisc (în fotografie). De ce?

Este o icoană realizată de un artist catolic. Sfântul Francisc este o figură care îi leagă pe toți creștinii pentru că poartă simbolurile care ne unesc: Cristos sărac, reforma Bisericii, natura. A fost un dar comun pentru a reafirma voința de a înainta spre unitate și mai ales pentru a-i mulțumi papei - dat fiind că nu am avut ocazia de a o face mai înainte - pentru vizita sa de anul trecut care a fost o mare încurajare.

(După Vatican Insider, 14 iunie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 9.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat