Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Coasta de Fildeș: Bilanțul lunii mai 2017 în misiunea Djebonoua

Ca în fiecare lună, misiunea noastră din Djebonoua, Coasta de Fildeș, ne-a trimis un bilanț al activităților desfășurate. Ne-am gândit că ar fi interesant să împărtășim acest bilanț cu toți binefăcătorii noștri.

În luna mai, la Djebonoua a avut loc examinarea tuturor candidaților la Botez și Mir, atât în centrul misiunii la Djébonoua, cât și în alte 10 comunități. Toți cei care au fost admiși au participat la câte o zi de reculegere, atât pentru Botez, cât și pentru Mir.

La 21 mai a avut loc celebrarea sacramentului Mirului la Djebonoua unde au fost prezenți 32 de candidați. Atmosfera a fost una de sărbătoare, în care rugăciunea, cântecul și dansul tradițional au avut o frumusețe aparte.

Pe parcursul întregii luni, în toate celelalte duminici, am celebrat sacramentul Botezului în mai multe comunități ale misiunii noastre. Celebrările legate de primirea acestui sacrament se încheie de obicei în prima duminica din iunie. Anul acesta am primit în comunitatea noastră 48 de noi botezați, la care se adaugă copiii abia născuți care sunt botezați, conform obiceiului, de Crăciun, și persoanele necreștine care vor să se căsătorească și primesc toate sacramentele în cadrul aceleiași celebrări.

Tot în luna mai a avut loc și ultima întâlnire cu catiheții pentru anul pastoral în curs. La această întâlnire s-a făcut un bilanț care a avut rezultate pozitive și încurajatoare, deși rămân încă multe lacune prin comunitățile îndepărtate ale misiunii: lipsa unui loc de întâlnire, a unui cor, a unui animator al comunității și al catecumenilor.

Tot în această lună s-au început pregătirile pentru un altar închinat sfintei Fecioare Maria la Lokassou, având speranța că ele vor continua și în luna iunie. Cheltuielile totale se vor ridica la suma aproximativă de 4.000 euro.

După cum am spus și în lunile trecute, casa parohială a misiunii continuă ajungând până la turnarea centurii de sus. Continuă zidirea pereților pentru a putea pune acoperișul, care sperăm să fie gata în vara aceasta. Pentru acoperiș, lemnul a fost deja achiziționat.

Lucrările realizate la capela din Assouakro-Gomo continuă și cheltuielile se ridică la suma de 3.000 euro. Am terminat fundația ale cărei dimensiuni sunt: 33 m lungime, 10 m lățimea obișnuită și 30 m în zona laturilor în formă de cruce.

Îi mulțumim Domnului pentru puterea de muncă pe care ne-o dă, dar și pentru numărul mare de binefăcători care ne-au susținut, ne susțin și ne vor susține pe mai departe.

Dumnezeu să ne ajute pe toți!

Pr. Gabriel-Vasile Ciompeșu
(www.cmdiasi.ro)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: Coasta de Fildeș: Bilanțul lunii mai 2017 în misiunea Djebonoua


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat