Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Episcop filipinez: "Față de jihadiști experimentăm iertarea"

De Paolo Affatato

Nu este ușor pentru un episcop și pentru o întreagă comunitate să vadă simbolurile propriei credințe călcate în picioare și desacralizate. Este nevoie de o mare dovadă de credință pentru a nu pierde pacea și libertatea în inimă: pericolul este de a cădea în capcana urii sau în dorința de răzbunare. Știe bine asta episcopul Edwin de la Pena, care conduce prelatura catolică de Marawi, în insula Mindanao, în Filipine de Sud, când, înduioșat și încă șocat, povestește la Vatican Insider despre distrugerea orașului său, a bisericii, a casei episcopale. Cu un atac răsunător, jihadiștii din grupul "Maute", la 23 mai 2017, au ocupat orașul și au arborat drapelul Statului Islamic pe străzi, punând pe fugă populația civilă. Cu o acțiune țintită, au năvălit în catedrală, incendiind edificiul și sechestrându-l pe vicarul episcopal, Terestito Suganob (numit "Chito"), și 15 credincioși care încă sunt ostatici ai teroriștilor. Episcopul trebuia să fie cu ei și a fost cruțat numai pentru că era în afara orașului pentru a vizita o parohie. Ca răspuns la criză, președintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, a proclamat legea marțială pe insula Mindanao și armata a asediat orașul. Episcopul urmărește cu îngrijorare evoluția situației.

• Monsenior de la Pena, cum este situația pe teren în acest moment?

Știrile sunt fragmentate. Știm că armata, după zile de bombardamente, a reluat controlul asupra întregului oraș aproape și teroriștii sunt baricadați într-o zonă restrânsă. Sunt un număr limitat, dar acționează ca asasini. Soldații înaintează cu multă atenție. În acea zonă încă sunt prinși peste o mie de civili, cea mai mare parte bătrâni și bolnavi care n-au reușit să fugă. Actualmente mulți militanți au găsit refugiu în tunelurile existe în subsol. Cu ei au circa 200 de ostatici, între care credincioșii noștri, și îi folosesc ca scuturi umane. Acum este faza cea mai dificilă pentru că sunt în joc vieți nevinovate care trebuie salvate. Nu se poate gândi la o acțiune de forță vorbind apoi de "daune colaterale". Sperăm și ne rugăm pentru salvarea lor.

• Există semnale care dau speranță? Există negocieri?

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a spus solemn că: "Nu va fi nicio negociere cu teroriștii". Dar în zilele trecute, la Davao, armata l-a capturat pe Cayamora Maute, tatăl celor doi frați Abdullah și Omar Maute, fondatori ai grupului terorist care a provocat atacul la Marawi. Această arestare ar putea să fie utilă pentru tratative informale, pentru a duce la eliberarea ostaticilor. Nu știm nimic despre condițiile lor: ar putea avea lipsă de mâncare, apă și medicamente, și să fie foarte încercați. Nu ne rămâne decât să ne rugăm.

• Jihadiștii au difuzat un material video în care arată profanarea catedralei. Ce părere aveți?

Sunt consternat. Există mare dorință de vizibilitate dacă au filmat și difuzat pe social media acel material video. Este un execrabil act de blasfemie care are un singur scop: să reverse ură în creștini și să provoace o reacție, pentru a crea un război de religie. Dar nu vor reuși: răspunsul nostru este numai rugăciunea, fraternitatea și solidaritatea interreligioasă, pe care mulți prieteni musulmani ne-au arătat-o în aceste ore, chiar ajutând și apărând creștinii din Marawi. În acest moment față de teroriști experimentăm și mărturisim spiritual evanghelic al iubirii față de dușman.

• Dat fiind că trăiți într-o provincie cu majoritate islamică, ne puteți spune despre raporturile voastre cu musulmanii?

Am stabilit din totdeauna relații bune cu credincioșii musulmani care astăzi sunt alături de noi. Am primit în aceste zile numeroase exprimări de solidaritate și afect. Alim Abdulmuhmin Mujahid, vicepreședinte al Consiliului lui Ulama la Basilan, a condamnat profanarea catedralei definind gestul "non-islamic". Jafaar Ghadzali, vicepreședinte al Mor Islamic Liberation Front (grup de gherilă din Mindanao, nr), a cerut grupului jihadist Maute să-l elibereze pe părintele Chito și pe ceilalți ostatici pentru motive umanitare, reafirmând că aceste acte violente nu sunt compatibile cu învățătura islamului. Și guvernatorul regiunii autonome din Mindanao musulmană, Mujiv Hataman, a invitat comunitatea musulmană din Mindanao să condamne acțiunea teroriștilor legați cu Statul Islamic, cerând tuturor cetățenilor, musulmani și creștini, să nu cadă în capcana lui Maute care vrea să provoace un conflict social și religios. Oamenii obișnuiți i-au apărat și i-au salvat pe credincioșii noștri. Și printre refugiații din Marawi nu se face distincție de religie: suferă toți.

• Ce anume cereți și ce anume sperați astăzi?

Cerem în fiecare zi binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu și al Fecioarei Maria, patroana prelaturii noastre de Marawi. Atacul a avut loc chiar în ajunul sărbătorii noastre mariane. Astăzi ne încredem în ea. Cerem și rugăciunile papei Francisc: un cuvânt al său de apropiere ar fi pentru toți credincioșii de aici, încercați și demoralizați, o mare încurajare spirituală. Papa Francisc, roagă-te pentru noi! Ne rugăm împreună pentru ca totul să se termine și ostaticii să fie eliberați sănătoși și teferi.

(După Vatican Insider, 9 iunie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat