A alătura latina la limba locală în Liturgia Orelor

De Edward McNamara LC

În rubrica sa obişnuită, părintele Edward McNamara LC, profesor de liturgie şi decan de teologie la Ateneul Pontifical Regina Apostolorum din Roma, răspunde astăzi la o dublă întrebare din partea unui cititor italian.

Stimate părinte McNamara, aş vrea să ştiu dacă, la recitarea Liturgiei Orelor, este posibil să se alăture latina la limba naţională. Se poate spune introducerea ("Doamne, deschide-mi buzele..." sau "Dumnezeule, vino în ajutorul meu...") în latină? Cântările evanghelice (Benedictus, Magnificat şi Nunc dimittis), din moment ce sunt prezentată în latină în adaosul la volum se pot spune în latină sau folosirea acestei limbi este rezervată acelor părţi în care alegerea dintre limba naţională şi latină este în mod explicit indicată (adică imnurile şi Te Deum)? La începutul şi la sfârşitul Liturgiei Orelor şi în afara celebrărilor euharistice ne înclinăm mereu în faţa altarului sau numai când lumânările sunt aprinse? Vă mulţumesc. - P.P., Napoli, Italia

Cât priveşte folosirea latinei putem găsi referinţe în Normele Generale privind Liturgia Orelor. La nr. 276 găsim principiul de bază:

"Nimic nu se opune ca în una şi aceeaşi celebrare unele părţi să se cânte într-o limbă, altele în altă limbă".

Prin urmare, această normă ar permite nu numai folosirea latinei ci şi a unor limbi diferite de cea naţională. Asta mai ales cât priveşte cântarea, care este maniera cea mia recomandată pentru a celebra Oficiul Divin.

Găsim aici alte indicaţii preţioase:

"121. Pentru ca cei care recită psalmul să poată gusta mai bine parfumul spiritual şi frumuseţea psalmilor, poate fi propus un mod sau altul de a recita psalmii, după cum cere genul literar sau lungimea psalmului, după cum psalmul se spune în limba latină sau în limba poporului şi, mai ales, după cum se spune de unul singur, de mai mulţi sau este vorba de o celebrare la care participă poporul".

"178. În ceea ce priveşte celebrarea în limba poporului, conferinţele episcopale au dreptul de a adapta imnurile latine la natura propriei limbi, ca şi de a introduce noi compoziţii de imnuri, cu condiţia să se armonizeze spiritului Orei sau perioadei liturgice şi, mai ales, zilei de sărbătoare. În plus, trebuie vegheat cu grijă să nu se admită cântece populare care nu au nicio valoare artistică şi nu se potrivesc cu adevărata demnitate a liturgiei".

În lumina acestora, se poate utiliza în cadrul unei celebrări în limba locală aproape orice element în latină, în special dacă este destinat cântării. De exemplu, toate imnurile şi cea mai mare parte dintre antifonuri sunt înzestrate cu melodii adecvate în latină care se pot folosi. Latina poate fi folosită şi pentru cântările din Evanghelie şi pentru Te Deum.

Alte limbi pot fi folosite dacă sunt deosebit de adaptate sau utile din punct de vedere pastoral. De exemplu, ediţiile locale ale Liturgiei Orelor prezintă adesea imnuri potrivite în mod special pentru invocarea de sfinţi care provin din ţara aceea. Astfel, de exemplu, o comunitate care celebrează festivitatea sfântului Francisc sau a sfintei Tereza de Avila în engleză ar putea să preia pentru celebrare imnurile mai potrivite în versiunea originară conţinută în breviarele italiene sau spaniole, care folosesc imnuri bazate pe scrierile acelor sfinţi. În acelaşi mod, o celebrare spaniolă sau italiană ar putea opta pentru folosirea lui "St. Patrick Breastplate" (Coiful sfântul Patriciu) care poate fi găsit în unele versiuni engleze ale Liturgiei Orelor.

Pe scurt, aproape orice imn aprobat de o conferinţă episcopală pentru folosirea sa în Oficiul Divin poate să fie folosit în altă parte. Una dintre "binecuvântările" Internetului este că textul şi melodiile sunt disponibile imediat pentru un cor capabil.

În linie de principiu, această practică ar putea să fie extinsă şi la alte părţi ale Oficiului dacă ea s-ar dovedi de ajutor în cântare, deşi este improbabil că aceasta este o alegere eficientă din punct de vedere pastoral. Texte precum lecturile Psalmilor şi cântările sunt de obicei în limba poporului, deşi, aşa cum s-a spus mai sus, cântările evanghelice pot să fie intonate în latină, mai ales dacă sunt pe larg cunoscute. Pot să existe excepţii ocazionale, cum ar fi pentru comunităţile bilingve, în care persoanele sunt în măsură să treacă uşor de la o limbă la alta.

Trebuie să amintim şi că normele liturgice generale pentru care textele din Scriptură folosite în limba poporului trebuie să fie cele aprobate pentru uzul liturgic de către Conferinţa Episcopală naţională.

Cât priveşte înclinaţia spre altar, aceasta ar trebui făcută în mod obişnuit când se intră şi când se iese dintr-o capelă în care Preasfântul Sacrament nu este păstrat în prezbiteriu. În acest ultim caz, o îngenunchere ar fi suficientă.

Când se celebrează Oficiul, lumânările sunt în mod normal aprinse dacă prezidează un slujitor aşezat în prezbiteriu, îmbrăcat cu veşmintele sacre. În aceste cazuri se va face înclinaţia sau se va îngenunchea când se intră în prezbiteriu şi se va venera altarul cu un sărut, ca pentru Liturghie.

Dacă în schimb un slujitor fără veşminte prezidează din centrul capelei sau o persoană laică prezidează Oficiul, atunci aprinderea lumânărilor poate să fie omisă. Însă unele comunităţi au obişnuinţa de a aprinde mereu lumânările pentru celebrarea Oficiului Divin, şi nu este nimic care să interzică această practică.

(După Zenit, 5 iunie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 24.