Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Concelebrare euharistică împreună cu cardinalii prezenți la Roma, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a hirotonirii episcopale a Sfântului Părinte (27 iunie 2017)

În prima lectură am auzit cum continuă dialogul dintre Dumnezeu și Abraham, acel dialog care a început cu acel "Ieși din țara ta..." (Gen 12,1). Și în această continuare a dialogului, găsim trei imperative: "Ridică-te!", "privește!", "speră!". Trei imperative care marchează drumul pe care trebuie să-l parcurgă Abraham precum și modul de a face, atitudinea interioară: ridică-te, privește, speră.

"Ridică-te!". Ridică-te, mergi, nu sta pe loc. Tu ai o îndatorire, tu ai o misiune și trebuie s-o împlinești pe drum. Să nu rămâi așezat: ridică-te, în picioare. Și Abraham a început să meargă. Pe drum, mereu. Și simbolul acestui lucru este cortul. Spune Cartea Genezei că Abraham mergea cu cortul, și când se oprea era cortul. Niciodată Abraham nu și-a făcut o casă pentru sine, în timp ce exista acest imperativ: "Ridică-te!". Numai a construit un altar: singurul lucru. Pentru a-l adora pe Cel care îi poruncea să se ridice, să fie pe drum, cu cortul. "Ridică-te!".

"Privește!". Al doilea imperativ. "Ridică-ți ochii și privește din locul în care ești acum spre nord și spre sud, spre est și spre vest" (Gen 13,14). Privește. Privește orizontul, nu construi ziduri. Privește mereu. Și mergi înainte. Și mistica [spiritualitatea] orizontului este astfel: cu cât se merge mai înainte, mereu este mai departe orizontul. A îndrepta privirea, a o îndrepta înainte, mergând, dar spre orizont.

Al treilea imperativ: "Speră!". Există acel dialog frumos: "[Doamne,] tu mi-ai dat atâtea, dar moștenitorul va fi acest servitor" . "Moștenitorul va ieși din măruntaiele tale. Speră!" (cf. Gen 15,3-4). Și asta, spus unui om care nu putea să aibă moștenire, fie datorită vârstei sale fie datorită sterilității soției. Dar va fi "din măruntaiele tale". Și moștenirea ta - din măruntaiele tale - va fi "ca pulberea pământului. Dacă va putea cineva să numere pulberea pământului, va putea să numere și descendența ta" (Gen 13,16). Și un pic mai înainte: "Privește spre cer și numără stelele, dacă poți să le numeri. Așa va fi descendența ta". Și Abraham a crezut și Domnul i-a considerat aceasta ca dreptate (cf. Gen 15,5-6). În credința lui Abraham începe acea dreptate pe care [apostolul] Paul o va duce mai înainte în explicația justificării.

"Ridică-te! Privește! - orizontul, fără ziduri, orizontul - Speră!". Și speranța este fără ziduri, este pur orizont.

Dar când Abraham a fost chemat, avea mai mult sau mai puțin vârsta noastră: urma să iasă la pensie, la pensie pentru a se odihni... A început la vârsta aceea. Un om bătrân, cu povara bătrâneții, acea bătrânețe care aduce durerile, bolile... Dar tu, ca și cum ai fi un tinerel, ridică-te, mergi, mergi! Ca și cum ar fi un scoutist: mergi! Privește și speră. Și acest Cuvânt al lui Dumnezeu este și pentru noi, care avem o vârstă care este ca aceea a lui Abraham... mai mult sau mai puțin - există câțiva tineri aici, dar majoritatea dintre noi sunt la această vârstă -; și nouă astăzi Domnul ne spune același lucru: "Ridică-te! Privește! Speră!". Ne spune că nu este ora de a pune viața noastră în închidere, de a nu închide istoria noastră, de a nu rezuma istoria noastră. Domnul ne spune că istoria noastră este deschisă, încă: este deschisă până la sfârșit, este deschisă cu o misiune. Și cu aceste trei imperative ne indică misiunea: "Ridică-te! Privește! Speră!".

Vreunul care nu ne iubește spune despre noi că suntem gerontocrația Bisericii. Este o bătaie de joc. Nu înțelege ceea ce spune. Noi nu suntem geronți: suntem bunici, suntem bunici. Și dacă nu simțim asta, trebuie să cerem harul de a simți asta. Bunici la care nepoții noștri privesc. Bunici care trebuie să le dea lor un sens al vieții cu experiența noastră. Bunici care nu sunt închiși în melancolia istoriei noastre, ci deschiși pentru a da asta. Și pentru noi, acest "ridică-te, privește, speră" se numește "a visa". Noi suntem bunici chemați să visăm și să dăm visul nostru tineretului de astăzi: are nevoie de asta. Pentru că ei vor lua din visele noastre forța pentru a profeți și a duce înainte misiunea lor.

Îmi vine în mine acel text din Evanghelia lui Luca (2,21-38), Simeon și Ana: doi bunici, dar câtă capacitate de a visa aveau, aceștia doi! Și tot acest vis l-au spus, sfântului Iosif, sfintei Fecioare Maria, oamenilor... Și Ana anunța peste tot și spunea: "El este! El este!, și spunea visul vieții sale. Și asta este ceea ce astăzi Domnul ne cere nouă: să fim bunici. Să avem vitalitatea de a da tinerilor, pentru că tinerii așteaptă asta de la noi; să nu ne închidem, să dăm ceea ce avem mai bun: ei așteaptă de la experiența noastră, de la visele noastre pozitive pentru a duce înainte profeția și munca.

Îi cer Domnului pentru noi toți ca să ne dea acest har. Și pentru cei care încă n-au devenit bunici: îl vedem pe președintele [episcopilor] din Brazilia, este un tinerel... dar vei ajunge! Harul de a fi bunici, harul de a visa și de a da acest vis tinerilor noștri: au nevoie de asta.

[La sfârșitul Liturghiei, înainte de binecuvântare]

Vreau să vă mulțumesc vouă tuturor pentru cuvintele pe care mi le-a adresat cardinalul Sodano, decan. Cu noul vice-decan care este lângă el - multe felicitări! -. Să vă mulțumesc pentru această rugăciune comună la această aniversare, cerând iertarea pentru păcatele mele și perseverența în credință, în speranță, în caritate. Vă mulțumesc mult pentru această companie fraternă și îi cer Domnului ca să vă binecuvânteze și să vă însoțească pe drumul slujirii Bisericii. Multe mulțumiri.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 11.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat