Lituania, beatificat primul martir după regimul comunist

De Salvatore Cernuzio

"Numărul anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci...", spune Psalmul 90. În putere a fost, până la optzeci de ani, arhiepiscopul Teofil Matulionis, martir lituanian beatificat astăzi, care a rezistat peste douăzeci de ani la închisoare şi la persecuţiile regimului comunist din ţara sa. Până când, la 20 august 1962, după încă o samavolnicie îndurată, a încetat o existenţă care "a fost un obositor calvar de restricţii şi de suferinţe", cum avea să spună Ioan Paul al II-lea la celebrarea de sub "Muntele Crucilor", în timpul vizitei în Lituania, Letonia şi Estonia din 1993.

Biserica universală acum l-a proclamat fericit la Vilnius, în prezenţa a mii de credincioşi, mai ales tineri care celebrau astăzi Ziua Naţională. O coincidenţă care nu este întâmplătoare: un mod pentru a indica exemplul luminos noilor generaţii din Lituania. La ceremonie, prezidată ca reprezentant al papei de prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, cardinalul Angelo Amato, erau şi conducătorii de la CCEE, Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (cardinalul preşedinte Angelo Bagnasco şi vicepreşedinţii, cardinalul Vincent Nichols, arhiepiscop de Westminster, şi monseniorul Stanislaw Gadecki, arhiepiscop de Poznan), veniţi pentru a saluta prima beatificare pe care ţara est-europeană o celebrează după deceniile de prigoană ale totalitarismului sovietic. Aceeaşi ţară care în urmă cu 30 de ani împiedicase ultima beatificare a unui venerabil lituanian, monseniorul Gheorghe Matulaitis, pentru aceasta prezidată de Ioan Paul al II-lea în "Sfântul Petru" cu ocazia celei de-a 600-a aniversări a încreştinării Lituaniei.

"Europa a fost construită şi pe sângele martirilor, precum venerabilul Teofil Matulionis, care sub regimul sovietic, totalitarist şi agnostic, n-a precupeţit eforturile pentru a apăra drepturile fundamentale ale fiecărui om şi s-a dedicat îndeosebi pentru salvgardarea libertăţii de conştiinţă", a afirmat secretarul general al CCEE, monseniorul Duarte da Cunha. Consiliul episcopilor, explică el, "ajungând până la Vilnius pentru a se asocia la bucuria poporului lituanian, vrea să aducă omagiu modelului de fidelitate faţă de Cristos, faţă de Biserică şi faţă de Sfântul Scaun care a fost venerabilul Matulionis, şi să amintească întregului continent necesitatea de a păzi libertatea religioasă, privind la mărturia pe care au dat-o persoane precum arhiepiscopul lituanian în apărarea demnităţii persoanei şi a valorilor pe care a fost forjată Europa".

Născut la 22 iunie 1873 la Kudoriškis, teritoriu din imperiul rus de atunci, dintr-o familie de ţărani cu profundă credinţă catolică, Teofil Matulionis a rămas repede orfan de mamă. Încă de copil a arătat o mare pasiune pentru studiu; la 27 de ani, la 4 martie 1900, a fost hirotonit preot şi s-a mutat la Sankt Petersburg unde s-a ocupat de construirea bisericii "Preasfânta Inimă a Mântuitorului", până când lucrările au fost întrerupte de "Revoluţia din octombrie" din 1917.

Prima arestare a venit după câţiva ani, în 1923, când preotul împlinise de puţin timp 50 de ani. A fost încătuşat împreună cu alţi călugări şi condamnat la trei ani de Gulag, pentru a fi eliberat după aceea graţie intervenţiei enoriaşilor. Eliberat, se întoarce la Leningrad, unde devine paroh al bisericii "Preasfânta Inimă a lui Isus". La 28 decembrie 1928, cu consimţământul lui Pius al XI-lea, a fost numit în mod clandestin episcop titular de Matrega şi coadiutor al administratorului apostolic de oraşul care luase numele de Leningrad, astăzi Sankt Petersburg, mitropolitul Eduard Baron von der Ropp, ajuns şi el victimă a persecuţiilor anticreştine.

Tot în manieră clandestină, la 9 februarie 1929, Matulionis a primit hirotonirea episcopală. Totuşi, strategia de "acoperire" a durat puţin: în noiembrie, acelaşi an, a fost arestat pentru a doua oară. Însă condamnarea a fost mai grea decât o piatră de moară: zece ani de încarcerare în lagărul din Slon, insulele Solovki în Marea Albă, la care s-a adăugat, în mai 1933, pedeapsa la un an de izolare cu obligaţia de muncă silnică. După câteva luni, la 24 martie 1934, episcopul a fost eliberat şi a plecat la Roma pentru a-l întâlni pe papa Pius al XI-lea în Vatican.

Confundat cu un prizonier sovietic s-a întors în Lituania, unde a fost numit episcop auxiliar de Kaunas şi capelan suprem al armatei, funcţie pe care a îndeplinit-o pentru puţin timp din cauza invaziei sovietice din 1940. În 1943, sub ocupaţia germană, a fost numit în secret episcop de Kaišiadorys. După un an, trupele sovietice au invadat din nou Lituania şi regimul comunist a început imediat persecutarea Bisericii.

A venit apoi a treia arestare în 1946 şi condamnarea la zece ani de lagăr de concentrare de executat în Siberia. Matulionis iese din închisoare în 1956, deja înaintat în vârstă şi în condiţii grave de sănătate, dar n-a încetat în angajarea sa de a administra dieceza de Kaišiadorys şi de a organiza treburile Bisericii lituaniene. Încercat în trup dar nu în spirit, îi îndemna pe administratorii diecezani şi pe preoţi să nu ajungă la compromisuri cu regimul.

Mărturia sa l-a impresionat pe Ioan al XXIII-lea care, la 9 februarie 1962, i-a acordat demnitatea de arhiepiscop. S-a bucurat pentru puţine luni de această distincţie; a murit la 20 august în acelaşi an după o severă percheziţie în casa în care locuia. S-a spus că a fost intoxicat de un medicament. Ipoteză confirmată când rămăşiţele pământeşti au fost exhumate şi în trup au fost găsite urme de otrăvire cu plumb.

O moarte "in odium fidei" cum a fost stabilit de decretul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor aprobat de papa Francisc la 1 decembrie 2016, după aproape douăzeci de ani de proces (1990-2008) în care au fost adunate opt volume de documentaţie şi mărturii. Astăzi beatificarea la Vilnius, primit de aplauze prelungite care au răsunat în acelaşi timp la Roma la cererea papei Francisc care, la sfârşitul rugăciunii Angelus, a cerut credincioşilor din piaţa "Sfântul Petru" să-l aclame pe acest "curajos apărător al Bisericii şi al demnităţii omului".

(După Vatican Insider, 25 iunie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.