Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Gorizia - Iași, când două Biserici se întâlnesc

La 23 iunie 2017, după mulți ani de așteptare, am avut bucuria de a participa la sfințirea de noi preoți, în catedrala din Iași.

Am fost bucuros să constat că Dieceza de Iași este un pământ fertil, oferind Bisericii un număr de 13 preoți. În contrast cu Arhidieceza din Viena, unde a fost sfințit doar un singur preot, și în toată Austria, doar 18 preoți.

Mare mi-a fost emoția când, la sfârșitul Liturghiei, un preot nou sfințit a mulțumit pentru binefăcătorii știuți și neștiuți, care i-au ajutat pe parcursul anilor de studii.

O bucurie deosebită a fost când l-am întâlnit pe unul dintre pionierii care au susținut și au deschis activitatea misionară în Dieceza de Iași, în persoana Mons. Giuseppe Baldas. El mi-a înmânat o carte scrisă de Sfinția sa: Gorizia - Iași, due chiese si incontrano - "Gorizia - Iași, două biserici care se întâlnesc".

În cartea sa, autorul vorbește despre începuturile sale în România și raporturile de comuniune, stabilite între Dieceza de Gorizia și Dieceza de Iași, timp de 25 de ani.

Cum a început practic colaborarea aceasta între cele două dieceze?

În luna martie 1992, s-au prezentat la Centrul Misionar din Gorizia - Italia, două surori din Congregația "Surorile Providenței", sora Michelina Bettega și sora Rosetta Benedetti, care spuneau că vor veni în Dieceza de Iași, într-o localitate cu 7.000 de locuitori, în comunitatea din Adjudeni, județul Neamț.

La scurt timp după sosirea surorilor în această localitate, a venit și Mons. Giuseppe Baldas, pentru a vedea realitățile cu care se confruntă localitatea și surorile din Congregația "Surorile Providenței", care doreau să-și înceapă aici prima lor misiune în România.

În urma evaluării situației, s-a ajuns la concluzia de a oferi un sprijin pastoral, pentru copii, tineri, adulți, care au nevoie de o formare umană și creștină.

Așa s-a ajuns să se construiască în comunitatea din Adjudeni primul oratoriu din Dieceza de Iași și prima grădiniță pentru copiii, coordonate de surori, unii dintre copii ajungând să fie preoți, persoane consacrate sau familii creștine autentice.

Întreaga comunitate din Adjudeni, cu mic cu mare, s-a implicat în ridicarea și susținerea acestui edificiu, necesar comunității.

Acum, la împlinirea celor 25 de ani de când și-au început prima misiune în comunitatea din Adjudeni, toți cei care au beneficiat de ajutorul și sprijinul lor mulțumesc din inimă Surorilor Providenței pentru disponibilitatea și slujirea lor.

În această perioadă, eu am fost sfințit preot și mi-am început munca pastorală, ca vicar parohial în comunitatea din Adjudeni. Aici am luat contact cu spiritul misionar, pe care l-am văzut și înțeles mai profund de la Surorile Providenței.

Prin prietenia și corespondența cu Mons. Giuseppe Baldas, și prin vizitele făcute în Italia, în concediu, am reușit să implementăm spiritul misionar în Dieceza de Iași, orientându-l spre susținerea Seminarului din Iași. Prin aportul episcopului Petru Gherghel și al rectorilor care s-au succedat la conducerea Seminarului, s-a ajuns ca, timp de 25 de ani, un număr de aproximativ 150 de preoți, din Dieceza de Iași și Arhidieceza de București, să beneficieze de susținerea financiară din partea Centrului Misionar Gorizia - Italia.

M-am bucurat că am putut să deschid acest drum de colaborare, care durează timp de 25 de ani.

Prin contactele pe care le-a avut cu Seminarul din Iași și prin conferințele susținute de către Mons. Giuseppe Baldas, s-a concretizat ideea de a trimite seminariști pentru a fi pregătiți în seminariile din Italia, în vederea unei noi misiuni pastorale în Africa.

La o discuție amicală, Mons. Giuseppe Baldas m-a întrebat dacă cunosc vreun preot disponibil pentru a deschide drumul spre o primă misiune pastorală în Africa.

Pentru că era nevoie urgentă de preoți în misiune în Africa, Mons. Giuseppe Baldas a început colaborarea și cu Arhidieceza de București, pentru a căuta preoți disponibili ,,fidei donum" în Africa.

Primul preot misionar din România, după 1989, care a acceptat ideea de a pleca în misiune în Africa, a fost pr. Valerian Dumea, originar din localitatea Săbăoani, județul Neamț, care s-a arătat dispus de a face o experiență misionară.

Această decizie a pr. Valerian Dumea a deschis drumul spre susținerea financiară a unor preoți care au studiat la Roma, prin oferirea de burse de studii cât și prin susținerea unor seminariști de la Seminarul din Iași, care aveau nevoie de acest sprijin financiar.

Astfel că la Ziua Mondială a Misiunilor, în luna octombrie 1996, în catedrala "Sfântul Iosif" din București, pr. Valerian Dumea a primit din partea Excelenței sale arhiep. dr. Ioan Robu în prezența nunțiului de România, Mons. Janusz Bolonek, mandatul misionar în Africa, Coasta de Fildeș, pentru o perioadă de trei ani.

Astfel, prin disponibilitatea dată de pr. Valerian Dumea, s-a concretizat o colaborare directă și durabilă între Dieceza de Gorizia - Italia și Arhidieceza de București.

Acest ecou al misionarismului s-a concretizat de-a lungul timpului și în Dieceza de Iași, îndeosebi prin preoții care au activat ca vicari în comunitatea din Adjudeni, familiarizându-se astfel cu această nouă realitate, aceea de a fi disponibil ca misionar și de a răspândi acest elan misionar.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că am avut parte de Surorile Providenței, care au deschis acest drum spre misiune, începând cu comunitatea din Adjudeni, prin proiectele pe care le-au implementat, timp de 25 de ani de prezență în România.

Prin colaborarea cu Mons. Giuseppe Baldas s-a deschis în Dieceza de Iași drumul spre adevăratul misionarism, trimițând în misiune preoți, laici și voluntari, în diferite zone din Africa, constituindu-se astfel propriul centru de misiune.

Fiind vicar în comunitatea din Adjudeni și fiind aproape de primele începuturi ale ideii de misiune în Dieceza de Iași, am înțeles mai bine ce înseamnă cu adevărat să fii misionar. Astfel, am acceptat misiunea ce mi s-a încredințat de către episcopul de Iași de a sluji într-o altă dieceză, cu o altă limbă vorbită și o altă cultură, diferită de cea în care am fost crescut și format, unde activez de 20 de ani, în Arhidieceza de Viena.

Fie ca avântul misionar să meargă mai departe și să aducă roade, așa cum am simțit eu, în cei 25 de ani de Preoție și ca Domnul să-i binecuvânteze și să-i răsplătească pentru acest nou drum, al misionarismului, în Dieceza de Iași.

Pr. dr. Iosif Antoci

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: "Gorizia - Iași, când două Biserici se întâlnesc" (imagini din cartea scrisă de pr. Giuseppe Baldas)


 

lecturi: 22.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat