Reflecţie la duminica a 12-a de peste an - Anul A - 2017

"Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri" (Mt 10,32).

Am văzut duminica trecută atât chemarea universală a lui Dumnezeu la mântuire, cât şi chemarea universală la misiune. Aceste două chemări au fost date de Dumnezeu atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament: "Aşa să vorbeşti casei lui Iacob şi să spui fiilor lui Israel. Şi atunci îmi veţi fi partea mea dintre toate popoarele, îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt" (cf. Ex 19,3-6). "Mergeţi la oile pierdute ale casei lui Israel! Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor»" (Mt 10,6-7).

Să ne imaginăm că un tipograf neglijent, în timp ce pregăteşte matriţa pentru o carte, a lăsat să-i scape nişte greşeli grave care alterează total ideea autorului. Aceste greşeli se vor reproduce în tot atâtea exemplare de cărţi câte le va scoate. Cea mai înaltă tehnică de a lega cărţile nu va schimba cu nimic conţinutul greşit. Pentru a avea un text fidel, tipograful va trebui să scoată o nouă ediţie, după o altă matriţă. Primul Adam, o fiinţă bună creată de Dumnezeu, a devenit o matriţă greşită şi modificată de păcat. Câţi oameni i-a urmat, tot atâţia păcătoşi s-au ivit! Dumnezeu însă nu a căutat să îmbunătăţească rasa adamică. El a adus o nouă matriţă în lume, a dat naştere unui "om nou", Cristos, şi ne-a dat viaţa lui. Şi prin Isus omul cel nou, câţi oameni vor fi, tot atâţia oameni noi vor fi. Prin Cristos, Dumnezeu, a apropiat împărăţia cerurilor de orice om nou, împărăţie pe care diavolul ne-o îndepărtase prin păcat.

Ei bine, pe această apropiere a împărăţiei lui Dumnezeu, pe care diavolul a îndepărtat-o de noi prin păcat, dar pe care Isus ne-a apropiat-o prin naşterea lui în lume şi prin lucrarea lui de la cruce, dar şi pe această viaţă nouă în Cristos, noi am fost trimişi, spre mântuirea tuturor, ca să o vestim mic cu mare, preot şi laic, bărbat şi femeie, ca şi noi să putem avea parte de ele (cf. 1Cor 8,23).

A lucra cu Dumnezeu cel întreit şi unic la opera mântuirii oamenilor este o mare onoare pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă celor care mai întâi la creaţie ne-a dat onoarea să purtăm în noi chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26-27), şi apoi prin Botez ne-a dat harul şi onoarea de a purta chipul omului nou răscumpărat, chipul omului în care s-a format chipul lui Isus (cf. Gal 4,19), chipul omului nou devenit cetăţean al cerului (cf. Ef 2,19), chipul omului nou devenit moştenitor al împărăţiei cerurilor (cf. Rom 8,16-17; Gal 4,7); iar acum onoarea de a lucra cu el la mântuirea lumii întregi: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28,19). "Îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului" (Fap 1,8).

Acum să nu credem că diavolul care a obţinut stăpânirea peste oameni prin atragerea lor în păcat, va sta cu mâinile în sân văzându-ne pe noi cum îi năruim regatul său de întuneric şi îi eliberăm sclavii. Nu l-a lăsat în pace nici pe Isus şi nu s-a lăsat până ce nu l-a văzut mort pe cruce. Nu s-a lăsat până ce nu i-a văzut pe toţi apostolii martirizaţi. Nu s-a lăsat până ce nu i-a văzut pe toţi ucenicii făcuţi de ocară. Şi la fel nu se va lăsa până ce nu ne va vedea şi pe doborâţi psihic şi fizic. Dar Dumnezeu astfel a rânduit lucrurile ca tocmai prin aceste biruinţe ale sale, diavolul şi moartea să-şi piardă puterea şi stăpânirea. Căci aşa cum suferinţele moartea lui Isus au fost înfrângerea diavolului şi a morţii, dar şi eliberarea sclavilor din stăpânirea lor, tot astfel din rânduiala lui Dumnezeu, suferinţele şi moartea noastră, vor fi înfrângerea diavolului şi a morţii, precum şi eliberarea sufletelor captive. Isus a plătit preţul cerut şi are acum parte de o glorie veşnică. Noi, care vom plăti preţul asemenea lui Isus şi împreună cu Isus, vom avea şi noi parte de o glorie veşnică împreună cu Isus, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Pentru a îndeplini misiunea de a vesti evanghelia, pe care am primit-o în clipa când am fost botezaţi, Mântuitorul ne invită să eliminăm teama şi să ne încredem în prezenţa sa. Isus ne spune astăzi în evanghelie: "Nu vă temeţi de oameni! Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! Nu vă temeţi de nimic! Ceea ce eu v-am spus la întuneric, voi spuneţi la lumină şi ceea ce eu v-am spun la ureche, voi predicaţi de pe acoperişuri! Nu vă temeţi căci vouă şi firele de păr din cap vă sunt numărate. Nu vă temeţi căci voi valoraţi pentru mine mai mult decât toate vrăbiile din lume şi mai mult decât oricare alt element al creaţiei (cf. Mt 10,26-33)! Eu vă voi învia in ziua de apoi (cf. In 6,44.54)

Da, să nu ne temem că Isus a înviat şi deţine cheile morţii şi ale vieţii (cf. Ap 1,18)! Să nu ne temem, căci Isus a înviat şi a rămas cu noi până la sfârşitul tuturor veacurilor (cf. Mt 28,20)! Să nu ne temem căci dacă Isus a înviat vom învia şi noi (cf. In 6,44.54)! Să nu ne temem, căci dacă Isus este viu şi trăieşte, şi noi vom fi vii şi vom trăi (cf. In 14,19)! Să nu ne temem, căci Isus înălţat pe cruce şi apoi din cer ne atrage la sine (cf. In 12,32). Să nu ne temem, ci să ne bucurăm, căci Isus zice: "Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care m-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică" (Mt 19,28-29)..

De aceea, ne spune Isus: "Fericiţi veţi fi când vă vor prigoni din cauza mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa i-au prigonit şi pe prorocii care au fost înainte de voi" (Mt 5,11-12).

Profetul Ieremia care ne vorbeşte în prima lectură a fost o imagine profetică atât a lui Isus care a plătit preţul gloriei veşnice prin suferinţele şi moartea sa, cât şi o imagine profetică a fiecărui creştin chemat la mântuire şi apostolat pentru a ajunge în gloria veşnică.

Ieremia, spunând lumii adevărul despre starea ei, "preoţii de vază", adică preoţii falşi făcuţi de oameni şi oamenii care nu voiau să fie deranjaţi din starea de păcat, au început să-l urască şi să-l prigonească. Isus, spunând lumii adevărul despre starea ei, "preoţii de seamă", adică preoţii falşi făcuţi de oameni şi oamenii care nu voiau să fie deranjaţi din starea lor de păcat, au început să-l urască şi să-l prigonească. Creştinii de la început şi până astăzi, spunând lumii adevărul despre starea ei de păcat, "bărbaţii şi femeile de vază" (cf. Fap 13,50), adică creştinii falşi care nu voiau să fie deranjaţi din dulcele-amar al păcatului, au început să-i urască şi să-i prigonească. Deci, aşa li s-a întâmplat profeţilor (cf. Fap 7, 52), aşa i s-a întâmplat lui Isus (cf. Mt 26,50), aşa li s-a întâmplat apostolilor (cf. Fap 5,18), aşa li s-a întâmplat creştinilor de-a lungul veacurilor (cf. Fap 8,1), tot aşa ni se va întâmpla şi nouă (cf. 2Tim 3,12), căci diavolul "ştiind că timpul său este scurt" (Ap 12,12), "dă târcoale ca un leu care rage căutând pe cine să înghită" (cf. 1Pt 5,8).

A vorbi oamenilor despre Isus şi despre ce a făcut el la cruce pentru noi, înseamnă a lucra împreună cu el la opera mântuirii oamenilor. A nu te lăsa abătut de la lucrarea misionară primită la Botez: nici de lucruri pământeşti, nici de câştiguri înşelătoare, nici de respectul omenesc, nici de plăceri, nici de onoruri, înseamnă a fi credincios în lucrarea mântuirii oamenilor. A suferi ocări, prigoană şi chiar moarte pentru vestirea lui Isus şi a mântuirii sale, înseamnă a lucra împreună cu Isus la opera mântuirii oamenilor, până la moarte. De aceea, astăzi în evanghelie, Isus ne spune: "Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri" (Mt 10,32-33).

Diavolul şi aliaţii lui, ştiu că oamenii se tem de suferinţă şi de aceea îi atacă prin dureri sufleteşti şi trupeşti, ca pe Iob. Iar Dumnezeu care are încredere în noi şi care vrea să-i arate diavolului ce copii credincioşi are, care nu se tem de suferinţă şi moarte, îi permite, spre slava lui şi spre fericirea noastră veşnică să ne încerce (cf. Iob 1,7-12; 2,1-10). Da, lui Dumnezeu îi place să se slăvească cu noi oamenii, cu noi copiii săi, înaintea îngerilor şi înaintea întregii creaţii, că avem încredere în învierea şi fericirea veşnică promise şi realizate prin Cristos şi Duhul Sfânt (cf. 1Cor 4,9; Evr 10,33). Iob era drept, dar nu ştia că dreptatea lui nu ajunge pentru mântuire; el nu ştia că trebuia să vină cu dreptatea lui la Dumnezeu ca şi ea să fie purificată, aşa cum mu ştiau nici fariseii. Iob a înţeles asta din suferinţele pe care le-a îndurat şi prin această înţelegere l-a onorat pe Dumnezeu. Oare noi îl vom onora pe Dumnezeu oferindu-i "dreptatea noastră" spre purificare? Vom suporta noi încercările ca semn de încredere în promisiunile şi realizările sale de la cruce, aducându-i astfel o laudă înaintea îngerilor şi a universului întreg? Ori îl vom mâhni?

O tânără a mers la mama ei şi a început să-i povestească necazurile prin care trecea, plângându-se că viaţa a devenit prea grea. Era obosită de atâta luptă şi conflicte. Imediat ce reuşea să rezolve o problemă, apăreau altele. Fără să-i spună nimic, mama ei a luat-o în bucătărie. A umplut trei vase cu apa şi le-a pus pe aragaz. În scurt timp, apa a început să fiarbă. În primul vas a pus nişte morcovi, în al doilea, ouă, iar în al treilea, nişte boabe de cafea. Le-a lăsat să fiarbă fără să spună nici o vorbă. După un timp a oprit focul. A pus morcovii într-o farfurie, ouăle în alta şi a turnat cafeaua într-o ceaşcă. Apoi s-a întors spre fiica ei şi a întrebat-o: "Spune-mi, ce vezi?" "Morcovi, ouă şi cafea!" Mama ei a luat-o mai aproape şi i-a cerut să ia un morcov în mână. Era moale. Apoi i-a cerut să ia un ou. L-a luat, l-a decojit şi a constatat ca era un ou fiert devenit tare. În cele din urmă, mama i-a cerut să guste din cafea. A gustat-o şi a zâmbit cu plăcere când i-a simţit aroma. În final fiica a întrebat: Ce înseamnă toate astea, mamă? Mama i-a explicat: Fiecare din aceste trei elemente au avut de a face cu aceeaşi problemă, focul şi apă fiartă. Dacă iniţial morcovul era tare şi puternic, după ce a fiert a devenit moale şi slab. Oul cel fragil, cu coaja subţire, acum a devenit tare. Boabele de cafea însă nu s-au schimbat, dar au schimbat apa în care au fiert, aromând-o şi dăruindu-i gustul lor plăcut. Care dintre ele eşti tu, şi-a întrebat mama, fiica? Când ai de-a face cu necazurile şi încercările, ce ţi-ar plăcea să fii: un morcov, un ou, sau o boabă de cafea? Dumnezeu vrea ca noi să schimbă suferinţa, asemenea lui Isus şi a sfinţilor, în cale de mântuire. Oare poate conta pe noi, ca pe Isus şi ca pe sfinţi?

Am ales să dau un exemplu de artist celebru şi plăcut la foarte mulţi dintre noi, ca să arăt că se poate schimba suferinţa în cale de mântuire. Este vorba despre celebrul actor american Sylvester Stallone "Rambo", născut 6 iulie 1946 la New York, fiind fiul unui frizer emigrat din Puglia, Italia, şi al unei foste dansatoare. Acesta, după ce prima lui fetiţă s-a născut cu o grava malformaţie la inima, a luat o decizie foarte importantă în viaţa lui. El şi-a predat viaţa lui Dumnezeu şi s-a convertit; în suferinţa pentru fiica lui, "Rambo" şi-a regăsit credinţa pe care o uitase demult şi a fost convins că regăsirea credinţei a ajutat-o pe fiica lui sa se vindece, iar pe el să-şi afle pacea. El însuşi şi-a anunţat public convertirea în 8 ianuarie 2014. Acum, Sylvester Stallone este creştin catolic practicant. În ciuda trecutului său violent şi a imaginii sale de dur pe care şi-a creat-o, în atâtea filme, acum sprijină acţiunile non-violente şi militează pentru restrângerea dreptului de a purta arme, în Statele Unite. Suferinţa fiicei sale l-a dus la schimbarea vieţii şi la afirmarea părţii luminoase din sufletul lui. Fiecare dintre noi, pe lângă zgura de întuneric şi păcat pe care ne-a pus-o diavolul, purtăm o mare lumină. Suferinţa este de multe ori instrumentul prin care Dumnezeu îndepărtează zgura de păcat şi de întuneric pe care a pus-o diavolul, pentru a elibera lumina pusă de el în noi.

"Când m-am oferit adorabilei Treimi, scrie Margareta Maria Alacoque (1647-1690), Tatăl mi-a spus: «Iată fiica mea, îţi fac acelaşi cadou ca Fiului meu preaiubit, crucea». Iar Isus mi-a spus: «Te voi răstigni pe ea aşa cum am fost răstignit şi eu». Iar Duhul Sfânt mi-a spus că el, care este numai iubire, mă va consuma purificându-mă".

Crucea este darul cel mai preţios al lui Dumnezeu pentru noi. Prin ea găsim drumul credinţei. Prin ea rămânem lângă Isus. Prin ea dăm mărturie despre Isus şi despre lucrarea sa de la cruce. Prin ea dăm gust creştin lumii în mijlocul căreia trăim. Iar acum să fugim şi ne plângem de ea?

Răspunsul lui Isus trebuie să fie şi răspunsul nostru: "Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică. Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. Acum sufletul meu este tulburat şi ce să spun: «Tată, salvează-mă de ceasul acesta!»? Însă tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta. Tată, glorifică numele tău!. Atunci a venit o voce din cer: «L-am glorificat şi iarăşi îl voi glorifica»" (In 12,25-28).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 19.