Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la a 90-a sesiune plenară a "Reuniunii Operelor pentru Ajutorul dat Bisericilor Orientale" (ROACO) (22 iunie 2017)

Dragi prieteni,

Vă primesc cordial şi îi mulţumesc cardinalului Sandri pentru salutul său în numele vostru al tuturor, adunaţi la Roma pentru a 90-a Sesiune Plenară a ROACO. Reînnoiesc recunoştinţa mea pentru munca şi efortul constant de caritate şi solidaritate pe care le garantaţi din 1968 Bisericilor, orientală şi latină, din teritoriile încredinţate competenţei Congregaţiei pentru Bisericile Orientale: voi susţineţi activităţile lor pastorale, educative şi de asistenţă şi veniţi în întâmpinarea necesităţilor lor urgente, graţie şi operei reprezentanţilor pontificali, pe care am plăcerea să-i salut. Prin părintele custode salut şi binecuvântez pe fraţii franciscani ai Custodiei, care au început să celebreze al optulea centenar al prezenţei lor în Ţara Sfântă.

Congregaţia pentru Bisericile Orientale celebrează în schimb centenarul său, un timp lung în timpul căruia i-a asistat pe Suveranii Pontifi - cei care au fost prefecţi până în 1967 - în grija lor faţă de toate Bisericile. Au fost decenii care au văzut succesiunea de evenimente dramatice: Bisericile orientale au fost adesea cuprinse de teribile valuri de persecuţii şi de travalii, atât în Europa de Est cât şi Orientul Mijlociu. Puternice emigraţii i-au slăbit prezenţa în teritoriile în care înfloriseră de multe secole. Acum, mulţumire fie lui Dumnezeu, unele dintre ele au revenit la libertate după perioada dureroasă a regimurilor totalitare, însă altele, în special în Siria, Irak şi Egipt, văd fiii lor suferind din cauza continuării războiului şi a violenţelor nesăbuite săvârşite de terorismul fundamentalist.

Toate aceste evenimente ne-au făcut să trecem prin experienţa Crucii lui Isus: ea este motiv de tulburare şi suferinţă, dar în acelaşi timp este izvor de mântuire. Aşa cum am avut ocazia să spun în ziua de după alegerea mea ca episcop de Roma: "Dacă mergem fără Cruce, dacă edificăm fără Cruce şi dacă mărturisim un Cristos fără Cruce, nu suntem discipoli ai Domnului" (Omilia la Sfânta Liturghie celebrată cu cardinalii electori: Insegnamenti I, 1 [2013], 3).

Pentru aceasta sunt bucuros că aţi putut reflecta, împreună cu câţiva reprezentanţi ai Bisericilor, asupra realităţii importante a formării iniţiale a seminariştilor şi cea permanentă a preoţilor. De fapt, suntem conştienţi de alegerea de radicalitate exprimată de mulţi dintre ei şi de eroismul mărturiei de dedicare alături de comunităţile lor adesea foarte încercate. Dar suntem conştienţi şi de tentaţiile care se pot întâlni, cum este căutarea unui status social recunoscut consacratului în unele zone geografice, sau un mod de a exercita rolul de călăuză conform criteriilor de afirmare umană sau conform schemelor culturii şi ambientului.

Efortul pe care Congregaţia şi Agenţiile trebuie să continue să-l îndeplinească este acela de a susţine proiectele şi iniţiativele care edifică în mod autentic faptul de a fi Biserică. Este fundamental de a alimenta mereu stilul de proximitate evanghelică: în episcopi, pentru ca să-l trăiască faţă de preoţii lor, aşa încât aceştia să facă să-i facă pe credincioşii încredinţaţi lor să simtă mângâierea Domnului. Dar păzind toţi harul de a rămâne discipoli ai Domnului, pornind de la cei dintâi care învaţă să devină cei din urmă cu cei din urmă. Seminaristul şi preotul tânăr va simţi astfel bucuria de a fi colaborator al mântuirii oferite de Domnul, care se apleacă precum bunul samaritean să verse pe rănile inimilor şi istoriilor umane untdelemnul mângâierii şi vinul speranţei evanghelice.

Să ne simţim mereu pietre vii apropiate de Cristos, care este piatra unghiulară! Bisericile orientale păstrează atâtea venerate amintiri, biserici, mănăstiri, locuri de sfinţi şi sfinte: ele trebuie păzite şi păstrate, graţie şi ajutorului vostru, favorizând astfel pelerinajul la rădăcinile credinţei. Dar atunci când nu este posibil să se repare sau să se menţină structurile, trebuie să continuăm să fim templu viu al Domnului, amintind că "lutul" existenţei noastre credincioase a fost plăsmuită de mâinile "olarului", Domnul, care a revărsat în ea pe Duhul său dătător de viaţă. Şi să nu uităm că în Orient, şi în zilele noastre, creştinii - nu contează dacă sunt catolici, ortodocşi sau protestanţi - îşi varsă sângele ca sigiliu al mărturiei lor. Credincioşii orientali, dacă sunt constrânşi să emigreze, să poată fi primiţi în locurile unde ajung şi să poată continua să trăiască după tradiţia eclezială proprie lor. În acest mod lucrarea voastră, dragi reprezentanţi ai Agenţiilor, va fi o punte între Occident şi Orient, fie în ţările de origine, fie în cele din care proveniţi voi înşivă.

Vă încredinţez mijlocirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi vă asigur că vă însoţesc cu rugăciunea mea. Vă binecuvântez din inimă pe voi, comunităţile voastre şi slujirea voastră. Şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine.

Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.