Reflecţie la solemnitatea Coborârea Duhului Sfânt - Anul A - 2017

"Isus a suflat asupra lor şi le-a zis: Primiţi-l pe Duhul Sfânt" (cf. In 20,22)!

Avem astăzi solemnitatea coborârii Duhului Sfânt asupra Bisericii, dar şi asupra fiecărui credincios în parte; al acelui Duh Sfânt care este rod al patimii morţii şi învierii lui Isus; al acelui Duh Sfânt care este trimis de Isus de la Tatăl ceresc; al acelui Duh Sfânt care este Dumnezeu adevărat ca şi Tatăl ca şi Fiul; al acelui Duh Sfânt care este deosebit de Tatăl şi de Fiul; al acelui Duh Sfânt care este co-egal, co-etern şi co-existent cu Tatăl şi cu Fiul. Biserica ne învaţă că Duhul Sfânt este legătura de iubire dintre persoanele divine

Sfânta Scriptură scoate în evidenţă divinitatea Duhului Sfânt arătând că el posedă atribute divine: este prezent pretutindeni în univers (cf. Ps 139,7-10); are toată puterea divină (cf. Lc 1,35); are toată cunoştinţa (cf. 1Cor 2,10-11); este veşnic (cf. Evr 9,14). De aceea, numele său este unit în egală măsură cu numele Tatălui şi al Fiului, la botezul creştinilor (cf. Mt 28,19) şi la conferirea oricărei binecuvântări (cf. 2Cor 13,14).

Cartea Genezei ne vorbeşte despre Duhul Sfânt ca fiind factor activ în procesul creaţiei, alături de Tatăl şi Fiul (cf. Gen 1,1-3). Din paginile Vechiului Testament, vedem că Duhul Sfânt a coborât parţial şi pentru un timp limitat peste preoţi, profeţi şi regi (cf. 1Rg 1,34; 19,15-16); şi tot parţial şi pentru un timp limitat a coborât şi peste unii oameni ce executau lucrări cerute de Dumnezeu (cf. Ex 35,30-35; 1Rg 7,14). Dar pentru noul său popor ridicat prin lucrarea regelui Mesia, Dumnezeu a promis că va turna Duhul său cel Sfânt peste toţi oamenii: "Voi turna Duhul meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul meu în zilele acelea" (Ioel 2,28-29). În Noul Testament, conform promisiunii făcute de Domnul, la Rusalii, ca urmare a lucrării lui Isus de la cruce, Duhul Sfânt a fost trimis de Isus de la Tatăl asupra întregii Biserici şi asupra fiecărui credincios în parte, ca să rămână cu ei în veac (cf. In 14,16). De atunci, prin Botez toţi membrii Bisericii devin părtaşi cu Isus în veac, ai preoţiei, profeţiei şi regalităţii sale (cf. Evr 7,17), căci în veac vor trebui să proclame faptele măreţe ale aceluia care i-a chemat din întuneric la minunata sa lumină (cf. 1Pt 2,9), căci în veac vor trebui să împlinească lucrările dragostei lui Dumnezeu faţă de semeni (cf. 1Cor 13,1-13).

Astăzi trebuie să spunem că toată drama omului a început cu păcatul. Atunci Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, care locuia în om, Duhul Sfânt, al cărui simbol este şi porumbelul care nu suportă întinarea, aluzie la porumbelul lui Noe (cf. Gen 8,8-9), s-a îndepărtat de om (cf. Ps 51,11), cum s-a îndepărtat şi "slava lui Dumnezeu" de templul întinat (cf. Ez 10,18-19). Atunci omul s-a simţit gol de Dumnezeu cel întreit şi unic pe care îl refuzase (cf. Gen 3,7). Şi tot atunci s-au întâmplat şi toate relele pentru omul căzut: izgonirea din paradisul pământesc, pierderea frumuseţii primare, înceţoşarea chipului şi asemănării cu Dumnezeu din el, truda, boala, suferinţa, moartea trupească, moartea sufletească şi pierderea perspectivei paradisului ceresc (cf. Gen 3,17-19). Ba mai mult, tot ceea ce Dumnezeu îi încredinţase omului spre stăpânire (cf. Gen 1,26; Ps 8,6-8) au fost şi ele afectate de grozăvia păcatului, devenind ca un bibelou fisurat; apoi toate acestea căzute în stăpânirea satanei, acesta le foloseşte ca instrumente de amăgire şi de rănire. Omul voise să fie mare ca Dumnezeu (cf. Gen 3,5), dar a ajuns nefericit şi gol ca cel de care se lăsase amăgit cu păcatul (cf. Gen 3,7).

Cum spunea Isaia profetul, oamenii căzuţi în păcat au ajuns cu toţii ca nişte vase întinate, ca nişte haine mânjite şi ca nişte frunze ofilite purtate de vânt (cf. Is 64,6). Dar, în Cartea lui Ezechiel, Dumnezeu, vorbind omenirii căzute, i s-a adresat astfel: "Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine, ci ai fost aruncată pe câmp, aşa de scârbă le era de tine, în ziua naşterii tale. Atunci eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău şi am zis: Trăieşte chiar şi în sângele tău" (Ez 16,5-6). Şi a îndrăgit Dumnezeu omenirea căzută până acolo că i-a făgăduit un mântuitor (cf. Gen 3,15), până acolo că şi-a dorit-o mireasă şi regină (cf. Ez 16,8-13). Pentru ca Dumnezeu să-şi facă omenirea căzută mireasă şi regină, mai întâi trebuia să şi-o cureţe de păcate şi să şi-o sfinţească. Şi în acest sens, cum spune sfântul episcop Irineu din Lyon (130-202), Dumnezeu s-a folosit de cele două braţe ale sale, de Fiul său Isus şi de Duhul său cel Sfânt.

Până la venirea lui Isus în trupul nostru, Dumnezeu şi-a pregătit omenirea pentru a-i deveni mireasa şi regină, prin preoţi, profeţi şi regi sfinţi (cf. Ps 89,20; Fap 13,22). Când Dumnezeu a considerat că oamenii au cunoscut planul şi intenţiile sale cu privire la ei, l-a trimis în lume, prin puterea Duhului Sfânt, pe Fiul său născut din femeie (cf. Gal 4,4), care să facă curăţirea de păcat prin jertfa sa de la cruce şi apoi l-a trimis pe Duhului Sfânt cu darurile sale ca s-o înfrumuseţeze şi să-i vorbească de el.

Pericopa evanghelică de astăzi surprinde tocmai încheierea de către Isus a lucrării sale divine de curăţire a păcatului de la cruce şi începutul lucrării Duhului Sfânt. Era în seara primei zile a săptămânii din ziua învierii sale. Mântuitorul înviat s-a prezentat în mijlocul ucenicilor săi adunaţi în numele său şi le arată în mâinile şi în coasta rănite, "dovezi garantate" că el a făcut curăţirea de păcat şi a adus pacea lumii cu Dumnezeu; ba mai mult, a lăsat şi posibilitatea împăcării în caz de eventuale alte căderi în păcat (cf. 1In 2,1). Apoi, imitând gestul Tatălui de la creaţie (cf. Gen 2,7), Isus a suflat asupra apostolilor şi a urmaşilor lor pe Duhul Sfânt spre continuarea misiunii sale (cf. In 20,19-23), Duh Sfânt a cărei plinătate o va revărsa asupra lor la Rusalii (cf. Fap 2,1-11).

Isus, vorbindu-le ucenicilor săi despre Duhul Sfânt, le-a spus că el va continua şi va desăvârşi lucrarea sa de la cruce: "Când va veni Mângâietorul, pe care-l voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va mărturisi despre mine. Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu mine de la început" (In 15,26). Şi iarăşi: "Când va veni Duhul Sfânt, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata" (In 16,8). Da, Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată de păcatul necredinţei; va convinge lumea că Isus este neprihănirea lui Dumnezeu pentru ea (cf. In 16,10; Rom 10,3-4); va convinge lumea că puterea satanei a fost înfrântă (cf. In 16,11). Apoi adaugă: "Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci el nu va vorbi de la el, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al meu şi vă va descoperi" (In 16,13-14).

Dar Duhul Sfânt a fost trimis de Isus de la Tatăl şi pentru noi, ca să împlinească şi să desăvârşească lucrarea cea bună începută de Isus în noi, ca să împlinească în noi "omul desăvârşit" şi "înălţimea şi plinătatea staturii lui Cristos" (Ef 4,13), ca să facă din noi omul capabil de a trăi în intimitatea persoanelor divine, ca să facă din noi mireasa lui Dumnezeu. "Şi eu îl voi ruga pe Tatăl, şi el vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-l vede şi nu-l cunoaşte; dar voi îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi" (In 14,16-17). "Duhul Sfânt, pe care-l va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus eu" (In 14,26), ca să-i putem fi martori până la marginile pământului (cf. Fap 1,8; 13,47), căci fără Duhul Sfânt nimeni nu poate spune: Isus Cristos este Domnul (cf. 1Cor 12,3), iar fără să-l iubim pe Isus suntem pierduţi (cf. 1Cor 16,22).

Dumnezeirea Duhului Sfânt, despre care am vorbit mai sus, se mai poate vedea şi din legătura directă pe el o are cu viaţa şi lucrarea lui Isus Cristos, căci: Isus a fost zămislit prin puterea Duhului Sfânt (cf. Lc 1,35); Isus a fost uns cu Duhul Sfânt pentru lucrare (cf. Is 61,1; Lc 4,18; Fap 10,38); Isus a fost călăuzit în misiunea sa pe pământ de către Duhul Sfânt (cf. Mt 4,1); Isus a fost răstignit în puterea Duhului Sfânt (cf. Evr 9,14); Isus a fost înviat prin puterea Duhului Sfânt (cf. Rom 8,11); Isus a dat apostolilor şi Bisericii porunci prin Duhul Sfânt (cf. Fap 1,2).

Dumnezeirea Duhului Sfânt se mai vede şi din legătura directă ce o are cu Biserica: dacă duhul cel rău la Babel a făcut dintr-un singur popor mai multe popoare care se vor duşmăni între ele (cf. Gen 11,9), la Rusalii, în Ierusalim, Duhul Sfânt a făcut din mai multe popoare adunate acolo un singur popor, Biserica lui Dumnezeu (cf. Fap 2,8-11), popor ai cărui membri se iubesc între ei (cf. Lc 6,32) şi se slujesc între ei (cf. Rom 12,5). Ei vor fi de acum înainte adevăratul Templu al lui Dumnezeu format din pietre vii (cf. 1Cor 3,16; 1Pt 2,5). Ba mai mult, Biserica va fi de acum înainte adevărata mireasă-regină pe care şi-a dorit-o Dumnezeu, mireasă regină pe care Isus a făcut-o fără pată şi rid (cf. Ap 22,17; Is 62,5; Ef 5,27) şi pe care Duhul Sfânt o va împodobi cu giuvaieruri divine (cf. Ap 21,2).

Dumnezeirea Duhului Sfânt se vede şi din legătura strânsă pe care o are şi cu fiecare credincios în parte. Duhul Sfânt: îl va ajuta pe fiecare credincios să-l poată mărturisi pe Isus ca Domn (cf. 1Cor 12,3); îl va naşte din nou pe fiecare credincios (cf. In 3,5; Tit 3,5); va locui în fiecare credincios (1Cor 6,19-20); se va ruga în fiecare credincios cu suspine negrăite (cf. Rom 8,26), îl va pecetlui pe fiecare credincios cu mântuirea (cf. Ef 1,13-14); îl va boteza pe fiecare credincios (cf. Fap 1,5 şi 1Cor 12,13); îl va umple pe fiecare credincios cu prezenţa sa (cf. Ef 5,18); îi va da putere fiecărui credincios să-i fie martorul lui Isus în lume (cf. Fap 1,8); îi va aduce aminte celui credincios toate cele învăţate de Isus (cf. In 14,26) şi îl va călăuzi pe fiecare credincios la tot adevărul (cf. In 16,13), îi va apăra de rău şi de duşmani pe fiecare credincios (cf. Fap 16,6), îl va sprijini pe fiecare credincios să lepede faptele firii vechi (cf. Gal 5,16-18), îi va fi fiecărui credincios un ghid în viaţă (cf. Fap 13,2), îi va învia pe fiecare credincios (cf. Rom 8,11); îl va pregăti şi va împodobi pe fiecare credincios pentru a deveni Mireasa Domnului, la nunta veşnică (cf. Ap 21,2; 21,9; 22,17). Într-un cuvânt, va împărţi mulţimi de daruri duhovniceşti fiecărui credincios (1Cor 12,1-11). Ce lucruri minunate ne sunt date să le auzim azi!

Dacă Domnul Isus a depins de Duhul Sfânt în timpul vieţii şi lucrării sale pe acest pământ, dacă Biserica, în formarea, în cârmuirea şi în dezvoltarea ei în lume a depins şi depinde de Duhul Sfânt, oare noi, oamenii, de mântuit putem să depindem mai puţin de Duhul Sfânt, noi care avem ca misiune de împlinit vestirea evangheliei până la marginile pământului şi ajungerea în paradis? După cum am văzut mai sus, nu se poate. Apoi, aşa cum spune şi imnul "secvenţa" de astăzi, Duhul Sfânt ne-a fost dat ca: plinătate în sărăcie, răcorire în arşiţă, odihnă în trudă, căldură în frig, mângâiere în mâhnire, vindecare în boală, viaţă în moarte; într-un cuvânt Duhul Sfânt ne-a fost dat ca un remediu universal pentru orice trebuinţă. Oare se poate ceva mai mult şi mai bine? Nu!

De aceea, acum putem înţelege mai bine de ce Isus ne-a spus că este în folosul nostru ca el să se înalţe la Tatăl (cf. In 16,7). De aceea, acum putem înţelege mai uşor elogiul făcut astăzi de sfântul Paul, Duhului Sfânt: "Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi. Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun. Aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh" (1Cor 12,3b-7.12-13).

De aceea, pe Duhul Sfânt care a coborât la noi la Rusalii pentru a rămâne cu noi în veac (cf. In 14,16), nu numai să nu-l hulim (Mt 12,24-28), nu numai să nu-l întristăm (cf. Ef 4,30-32), nu numai să nu-l stingem în noi (1Tes 5,19), nu numai să nu ne împotrivim lui şi lucrării sale mântuitoare cum au făcut mai marii iudeilor (cf. Fap 7,51), şi cum au făcut şi mai fac încă mulţi amăgiţi; dar trebuie să-l cerem insistent de la Tatăl (cf. Lc 11,13; Ps 104,30), trebuie să ne lăsăm umpluţi de el ca apostolii (cf. Fap 2,4), trebuie să facem sărbătoare şi să cântăm în cinstea lui ca psalmistul (cf. Ps 104,34) şi trebuie să-l invocăm ca pe remediul universal lăsat nouă de Isus, pentru a ajunge într-o zi "mireasă gătită" la "nunta cerească" din paradis (cf. Ap 19,7).

Vedeţi cât de multe lucruri minunate am spus despre Duhul Sfânt. Dar, dar ele nu sunt decât numai câteva dintre ele, sunt numai cele strict trebuincioase pentru mântuire. Pe Duhul Sfânt îl vom cunoaşte pe deplin numai în veşnicie, atunci când îl vom vedea pe Dumnezeu aşa cum este (cf. 1In 3,2). Dar şi până atunci mai putem afla câte ceva analizând simbolurile Duhului Sfânt din Biblie. Iată câteva din aceste simboluri explicate:

- Focul care încălzeşte, întăreşte şi este semn al dragostei ne vorbeşte despre puterea Duhului Sfânt de a topi gheaţa din suflete, de a-i întări pe cei slabi în credinţă şi a-i apropia pe oameni prin feluritele limbi ale dragostei (cf. Fap 2,3; Lc 3,16).

- Vântul care aeriseşte şi împrăştie seminţele şi polenizează ne vorbeşte despre puterea Duhului Sfânt de a aduce un nou suflu în Biserică şi în credincios, şi de a răspândi printre oameni "seminţele şi polenul" evangheliei spre convertire (cf. Fap 2,2; In 3,8).

- Apa care dă viaţă şi dă putere de rod fiecărui soi de pom şi plantă, ne vorbeşte despre puterea Duhului Sfânt de a da viaţă spirituală la Botez şi de a face orice suflet să rodească după chemarea sa (cf. In 7,37-39).

- Pecetea care marchează proprietatea cuiva ne vorbeşte despre puterea Duhului Sfânt de a-i marca pe cei credincioşi ca proprietate a lui Dumnezeu (cf. Ef 1,13).

- Untdelemnul care întăreşte, vindecă şi consacră ne vorbeşte despre puterea Duhului Sfânt de a vindeca, a întări pentru viaţă şi a consacra pentru misiune pe cei credincioşi (cf. Fap 10,38).

- Porumbelul, prin făptura lui curată, blândă, paşnică şi iubitoare, ne vorbeşte despre puterea Duhului Sfânt, de a-i face oameni curaţi, paşnici, iubitori şi blânzi ca porumbeii (cf. Mt 3,16; 10,16).

- Norul, care ne protejează de arşiţa soarelui şi aduce ploaie, ne vorbeşte de puterea Duhului Sfânt de a-i proteja pe oameni de duşmani şi pericole, dar şi pentru a-i curăţa dacă vor (cf. Ex 13,22).

- Mâna şi degetul, care lucrează şi scriu, ne vorbesc de puterea cea mare a Duhului Sfânt de a lucra mântuirea lumii şi de a scrie Legea divină în inimile oamenilor (cf. 2Cor 3,3).

Apoi mai putem cunoaşte câte ceva despre Duhului Sfânt, analizând mulţimea de daruri despre care ne vorbeşte astăzi lectura a doua (cf. 1Cor 12,4), mulţime de daruri pe care Biserica le-a sintetiza în şapte, numărul perfecţiunii. Astfel, darurile Duhului Sfânt sunt:

1. înţelepciunea, care dă puterea de a fugi de orice rău şi de a alege numai ce este bun pentru mântuirea noastră

2. înţelegerea, care dă puterea de a pricepe misterele credinţei;

3. sfatul, care dă puterea de a rosti numai cuvinte mântuitoare;

4. tăria, care dă puterea de a primi numai cele bune şi de a renunţa la toate cele rele;

5. ştiinţa, care dă puterea de a urma calea mântuirii din sfintele Scripturi;

6. evlavia, care dă puterea de a trăi la prezenţa lui Dumnezeu şi de a aduce mereu vorba de el;

7. frica de Dumnezeu, care dă puterea de a-l iubi pe Dumnezeu mai presus de orice făptură, lucru, sau interes, făcându-ne dispuşi de a pierde toate decât să-l ofensăm pe Dumnezeu.

Sfântul Paul ne spune că chiar putem simţi prezenţa Duhului Sfânt în noi sau în alţii şi după roadele pe care produce într-un suflet. El spune: "Roadele Duhului sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor" (cf. Gal 5,22-23). Dar toate aceste daruri sunt de fapt numai nişte diferite manifestări ale dragostei Duhului Sfânt. Astfel:

- Bucuria este tăria dragostei Duhului Sfânt.

- Pacea este siguranţa dragostei Duhului Sfânt.

- Îndelunga răbdare este rânduiala dragostei Duhului Sfânt.

- Bunătatea este purtarea dragostei Duhului Sfânt.

- Facerea de bine este caracterul dragostei Duhului Sfânt.

- Credincioşia este încrederea dragostei Duhului Sfânt.

- Blândeţea este smerenia dragostei Duhului Sfânt.

- Înfrânarea poftelor este biruinţa dragostei Duhului Sfânt.

Biblia, pentru a ne face să-l iubim pe Duhul Sfânt şi să ne lăsăm călăuziţi de lumina lui, ne vorbeşte de mai mulţi oameni caracterizaţi a fi fost plini de Duhul Sfânt. Între aceştia, în afară de Isus, am ales să amintesc doar de:

- David care prin Duhul Sfânt: era mereu vesel, lăuda mereu pe Dumnezeu, se ruga, cânta, se încredea în Dumnezeu şi se bucura mereu în Domnul (cf. 1Sam 16,23).

- Sfântul Petru care prin Duhul Sfânt: predica, spera, plângea păcatele, suferea ocări (cf. Lc 22,62; 1Pt 4,14)

- Sfântul Paul care prin Duhul Sfânt: se ruga, cânta, scria, călătorea, predica, suferea, spera şi murea (cf. Fap 16,22-32).

- Barnaba care prin Duhul Sfânt: făcea bine, mângâia, credea, îmbărbăta (cf. Fap 11,24).

Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului! (cf. Ps 104,30).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 43.