Papa Francisc: "Fátima, o experienţă de har"

De Anne Kurian

La 12 şi 13 mai, Papa Francisc a mers în pelerinaj la Fátima pentru cei o sută de ani ai primei apariţii şi pentru a-i proclama sfinţi pe păstoraşii Francisc şi Iacinta. Cu privire la semnificaţia sanctuarului portughez şi a actualităţii mesajului său l-am intervievat pe Vincenzo Sansonetti, autor al cărţii "Investigaţie despre Fátima" (Inchiesta su Fátima, Mondadori), 196 de pagini, prefaţa de Vittorio Messori.

În urmă cu o sută de ani, care era mesajul apariţiilor? De ce în acel loc şi în acel timp?

Mesajul de la Fátima din 1917 este în mod esenţial o invitaţie viguroasă, dar în acelaşi timp dulce şi maternă, la convertire şi la rugăciune, într-un moment istoric în care prezenţa creştinilor în unele ţări europene, precum Portugalia, era în mod explicit combătută de guverne şi grupuri de putere cu evidentă marcă anticlericală şi masonică. Apoi Fecioara apare într-un timp precis, începutul secolului al XX-lea, pentru a avertiza cu privire la venirea acelor ideologii totalitare şi antiumane care, imediat după aceea, aveau să domine scena: de fapt, chiar în 1917 este revoluţia bolşevică din octombrie, cu puternica sa componentă atee şi contrară religiei, definită "opiul popoarelor". Şi apare, Maria, într-un localitate de ţărani şi păstori, departe de marile oraşe, pentru că acolo credinţa rezistă la orice asalt, ca mărturie a unei naţiuni care păstrează încă puternice tradiţii creştine în pofida persecuţiei. Păstoraşii înşişi, deşi copii, vor fi supuşi la chinuri mari datorită credinţei lor simple şi sincere. "Rugaţi-vă, recitaţi Rozariul", sunt cuvintele spuse de mai multe ori de Doamna Albă lui Iacinta, Francisc şi Lucia, ca antidot la rău şi cale pentru un început reînnoit.

Acest mesaj este încă actual?

Fátima nu este pur şi simplu actual. Mai mult: actualitatea sa este tulburătoare şi dramatică. Nu au dispărut motivele pentru o chemare hotărâtă adresată omului contemporan să nu se lase înşelat de miturile false ale succesului, autosuficienţei şi al unei vieţi pământeşti îndreptate numai spre bunăstarea materială. Ba chiar, mai mult ca oricând societatea apare astăzi pradă a planurilor satanice care vor să ne îndepărteze de Dumnezeu şi de iubirea sa faţă de noi. Profeţia de la Fátima s-a realizat în parte cu căderea celor două mari dictaturi din secolul al XX-lea, comunismul şi nazismul. Nu mai există al treilea Reich şi nici Uniunea Sovietică, "Rusia" despre care vorbeşte Sfânta Fecioară Maria în al doilea secret, şi practica vieţii religioase a redevenit posibilă în multe zone din lume unde mai înainte era negată, dar asta nu înseamnă că Fátima şi ceea ce reprezintă este o chestiune închisă, încât să ne lase în urmă cu sfârşitul secolului al XX-lea. Timpul urii ideologice nu s-a terminat deloc, ci s-a transformat într-o ură la fel de feroce şi inumană, alimentată de viziune smintită despre lume fiice ale nihilismului şi relativismului. Rămân ameninţarea răului şi a consecinţelor păcatului, continuă şi se accentuează suferinţa şi persecutarea creştinilor. Biserica însăşi trebuie să se păzească şi de "duşmani" interni, care îi pun în discuţie istoria, doctrina, patrimoniul de credinţă, privilegiind o dimensiune "orizontală" care o reduce la "agenţie specială" decuplată de Cristos şi de învăţătura sa. După ce ateismul militant din deceniile trecute a redus la pur folclor tradiţiile religioase, astăzi materialismul practic dominant usucă în inimi orice tindere spre iubire şi spre adevăr. În spatele paravanului "cuceririlor civile" se încalcă realitatea naturală, distrugând identitatea persoanelor şi atacând familie, în numele unei devastatoare "revoluţii antropologice". Întărirea şi ajutorul Mamei cereşti sunt mai necesare care oricând.

Papa Bergoglio i-a proclamat sfinţi la Fátima pe Iacinta şi pe Francisc: există o legătură între Fátima şi pontificatul lui Francisc?

Desigur, o legătură foarte strânsă şi probabil mai puţin cunoscută, care se manifestă chiar la începutul pontificatului. La 13 mai 2013, la două luni după alegerea sa, cu ocazia celei de-a 96-a aniversări a primei apariţii la Cova da Iria, patriarhul de Lisabona, cardinalul José da Cruz Policarpo - la puţine zile înainte de renunţarea la slujirea sa ajungând la limita de vârstă - consacră la Fátima pontificatul Papei Francisc Preasfintei Fecioare Maria. Face asta pentru că i-a fost cerut, de două ori, chiar de Bergoglio. La evenimentul solemn participă o mulţime de 300.000 de credincioşi, adunaţi în marea piaţă a bazilicilor. Cardinalul Policarpo (ridicat la cer după mai puţin de un an, la 12 februarie 2014, la vârsta de 78 de ani) cu acea ocazie se roagă pentru ca lui Francisc să-i fie dat "darul discernământului despre modul de a găsi căile de reînnoire pentru Biserică" şi pentru ca Sfântul Părinte "să fie ocrotit în orele dificile ale suferinţei, în aşa fel încât să poată depăşi, în caritate, încercările pe care reînnoirea Bisericii i le va prezenta". Într-un mesaj adresat după aceea episcopului de Leiria-Fátima, monseniorul Antonio Augusto dos Santos Marto, Papa Francisc exprimă "recunoştinţa sa pentru iniţiativă şi recunoaşterea sa profundă pentru ascultarea dorinţei sale". Apoi Pontiful argentinian se uneşte în rugăciune cu toţi pelerinii de la Fátima, "împărţind din toată inima binecuvântarea sa apostolică". După cinci luni, la 13 octombrie 2013, Bergoglio consacră lumea Stăpânei Noastre de la Fátima. Ca o confirmare a unei evlavii înrădăcinate, Papa a pus imediat slujirea petrină în mâinile Fecioarei. "Mijlocirii puternice a Mariei, Mama noastră, Mama Bisericii, încredinţez slujirea mea": ales de abia două zile, cu aceste cuvinte adresate cardinalilor în Sala Clementina la 15 martie 2013 s-a pus imediat şi deschis sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria. Alipirea sa este veche, îl însoţeşte din totdeauna; iubirea faţă de Fecioară culmină în practica evlavioasă a "Mariei care desface nodurile", care graţie lui se răspândeşte în toată lumea. Bergoglio are o viziune modernă şi dinamică despre figura Mariei: nu este numai mamă, ci soră, prietenă, însoţitoare de călătorie, mereu aproape de noi. Ascultătoare, umilă şi primitoare, dar şi curajoasă şi combativă.

De ce această carte? Care este istoria dumneavoastră personală cu Fátima?

Cartea se naşte dintr-o solicitare a prietenului Vittorio Messori, care mi-a propus să scriu un "reportaj" îngrijit al faptelor portugheze din 1917 - şi despre ceea ce s-a întâmplat după aceea - pentru a răspunde la o cerere a editurii Mondadori, o editură laică dar foarte atentă şi respectuoasă faţă de faptele religioase. Messori are mai multă dibăcie cu Lourdes, aşa cum a susţinut de mai multe ori, dar oricum mi-a făcut onoarea de a scrie o stimulantă prefaţă la cartea mea. Personal, Sfânta Fecioară Maria este prezentă în viaţa mea încă din primii ani. Mama mea ne punea pe fratele meu şi pe mine să recităm Rozariul în fiecare seară în timpul lunii mai, şi nu numai. Ca adult, am fost printre primii jurnalişti italieni care s-au ocupat de Medjugorje, pe care apoi l-am urmărit în aceşti ani, scriind câteva cărţi şi îngrijind câteva editoriale pentru săptămânalul Oggi. "Descoperirea" Fatimei este mai recentă, am mers numai de trei ori, ultima dată anul trecut - în 2016 - tocmai ca pregătire a cărţii dedicate centenarului apariţiilor. Dar de fiecare dată m-a uimit atmosfera sa reculeasă, sobră, cufundată în rugăciune. Un loc care invită la meditaţie şi la o reflecţie profundă asupra propriei vieţi, pornind de la chemările materne şi ferme ale Fecioarei.

Dacă ar trebui să alegeţi trei cuvinte pentru a defini Fátima, pe care le-aţi alege şi de ce?

Aş alege aceste trei cuvinte, care după părerea mea caracterizează evenimentul de la Fátima: profeţie, copii, lumea de dincolo. Profeţie este un termen care trebuie înţeles corect. Nu înseamnă "a ghici viitorul" sau a reprezenta un scenariu apocaliptic şi dramatică, chiar dacă acest aspect este prezent, şi nici nu este o viziune a sfârşitului lumii. Profeţie înseamnă "a arăta" adevărul lucrurilor şi al vieţii omului: cine îl urmează pe Dumnezeu şi respectă poruncile sale are un anumit parcurs existenţial în faţa sa, eventual obositor dar la sfârşit bogat în daruri şi deschis la viaţa veşnică; cine nu-l urmează pe Dumnezeu şi eventual luptă împotriva lui - în maxima libertate, pentru că omul este liber să aleagă şi răul şi propria condamnare - se află în schimb pe un parcurs aparent mai uşor şi mai puţin accidentat, între aplauzele lumii, dar în realitate destinat golului, îndepărtării de lumina divină, în definitiv flăcărilor iadului. Copii indică atitudinea pe care ar trebui s-o avem mereu, în fiecare clipă a vieţii; adică să ne considerăm copii ai unei Mame care ne iubeşte, ne susţine, ne ajută, ne însoţeşte, ne cheamă, exact cum face o adevărată mamă. Desigur, într-o societate care practic zădărniceşte figura mamei (cu divorţul: mama care pleacă; cu avortul: mama care renunţă; cu uterul închiriat: mama care se vinde; cu unirile gay: mama fără tată), este greu de vorbit despre atenţii şi îngrijiri materne. Fátima ne invită tocmai la recuperarea figurii mamei. În sfârşit lumea de dincolo: destinul care ne aşteaptă pe fiecare dintre noi, despre care totuşi aproape nimeni nu mai vorbeşte. Pentru că este ruşinos, este angajant, este exigent. Dar să ne întrebăm: se termină totul cu moartea? Sfârşim într-o gaură neagră în care se pierd viaţa noastră, trudele noastre, visele noastre? Sau ne aşteaptă o lumină veşnică ce nu apune şi valorizează tot ceea ce am fost în existenţa pământească? Fátima deschide o breşă asupra vieţii veşnice şi asupra lumii de dincolo, care nu poate decât să ne întărească.

Fátima este un "mister care nelinişteşte dar mângâie", aşa cum defineşte Messori în prefaţa sa. Ce înseamnă?

Desigur, nu putem ascunde faptul că mesajul de la Fátima are cu siguranţă aspecte neliniştitoare, care ne pot înfricoşa. Să ne gândim la viziunea iadului, să ne gândim la anunţarea de noi războaie şi suferinţe pentru omenire şi pentru Biserică. Dar este o nelinişte care se naşte în inimă atunci când nu ne abandonăm, cu încredere, lui Dumnezeu şi Inimii Neprihănite a Mariei. Cel care trăieşte din credinţă ştie că răul este învins, că păcatul este învins, că Satana este învins. Viaţa pământească este timpul care ne este dat pentru a dobândi, în libertate, această certitudine. Primele cuvinte adresate Sfintei Fecioare Maria păstoraşilor au fost: "Nu vă fie frică, nu vă fac rău". Sunt aproape întotdeauna cuvintele pe care Fecioara le adresează vizionarilor când li se arată: o asigurare, o mângâiere şi un zâmbet matern, o invitaţie de a lua în serios viaţa creştină. Înainte de a pleca la Fátima, Papa Francisc i-a întâlnit pe preoţii de la Colegiul Pontifical Portughez din Roma. După ce a subliniat că "întâlnirea cu Sfânta Fecioară Maria a fost pentru păstoraşi o experienţă de har care i-a făcut să se îndrăgostească de Isus", Bergoglio a îndemnat să avem "mai presus de orice alt obiectiv" tocmai "să-l cunoaştem şi să-l iubim pe Cristos", încercând "să ne conformăm tot mai mult cu El până la dăruirea totală de sine". Practic este vorba de "a experimenta prezenţa de iubire a lui Dumnezeu". În această perspectivă se situează evlavia faţă de Sfânta Fecioară Maria, care ne ajută "să-l gustăm pe Dumnezeu ca realitatea cea mai frumoasă a existenţei umane", pentru că Maria este o "duioasă şi bună Mamă". A adăugat: "Priviţi-o pe ea şi lăsaţi-vă priviţi de ea, pentru că este Mama voastră şi vă iubeşte mult; lăsaţi-vă conduşi de ea, pentru a învăţa să fiţi mai umili precum şi mai curajoşi în urmarea Cuvântului lui Dumnezeu". În afară de asta, a încheiat Francisc, "evlavia faţă de Maria ne ajută să avem un raport bun cu Biserica: amândouă sunt Mame". Şi, ca Mame, trebuie ascultate.

(După Zenit, 16 mai 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.