Reflecţie la împlinirea a 100 de ani de la apariţiile Fecioarei Maria la Fatima, 13 mai 1917

"La sfârşit inima mea neprihănită va triumfa şi va da lumii un timp de pace"

Astăzi se împlinesc 100 de ani de când Fecioara Maria s-a arătat şi a vorbit lumii, în numele lui Isus, la Fatima. Pentru a înţelege apariţiile Sfintei Fecioare Maria de la Fatima, trebuie să pornim de la un text al Bibliei care spune: "Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme" (cf. Ap 12,12). Şi iarăşi: "Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustiu, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui. Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Cristos" (Ap 12,13-17).

Ştim din interpretările Bibliei că "Femeia din Apocalips" simbolizează Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, câştigat de Isus la cruce. Satan a luptat şi luptă împotriva "Femeii", împotriva Bisericii, chiar de la începuturile ei. Dar, zadarnic a încercat diavolul să-şi concentreze eforturile pentru a împiedica împlinirea planurilor de mântuire ale lui Dumnezeu, prin naşterea şi înălţarea Domnului Isus. Cristos şi sfinţii lui, "copilul înălţat la Dumnezeu", nu mai pot fi biruiţi acum. Apoi, satan, aruncat din cer pe pământ, cu toată furia lui neputincioasă se va dezlănţui împotriva rămăşiţei lui Israel, împotriva Bisericii, se va sfârşi prin marea lui înfrângere de la venirea de-a doua a lui Isus (cf. Ap 22,10). Biserica, rămăşiţa lui Israel, se va remarca prin aceea că va păzi poruncile lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu care va locui în inima ei, va fi secretul forţei şi victoriei ei asupra celui rău.

Dumnezeu ar fi putut să-l arunce dintr-o dată pe Lucifer şi îngerii lui în iadul pe care l-a creat pentru ei (cf. Mt 25,41), dar Dumnezeu a voit ca mai înainte de a-i arunca în iad, în iazul de foc şi pucioasă (cf. Ap 20,10), a voit ca mai întâi să-i acorde lui Lucifer ocazia de a-şi măsura puterile cu Fiul său iubit şi cu îngerii credincioşi lui şi să-i recunoască puterea şi superioritatea şi apoi să-l cufunde veşnic în iazul de foc şi pucioasă. Iar tot ceea ce vedem că se întâmplă astăzi cu Biserica sa, nu sunt altceva decât multele ocaziile date de Dumnezeu lui Lucifer de a-şi măsura puterile cu Fiul lui Dumnezeu făcut om şi domn peste îngeri şi oameni.

Satana, înşelătorul de la început care nu a avut curajul să apară aşa cum este în faţa oamenilor de amăgit, ci s-a ascuns sub chipul şarpelui (cf. Gen 3,1), tot aşa şi acum, pentru a nu fi recunoscut de oameni s-a folosit de "pseudo-profeţi" (cf. Ap 19,20; 20,10), acoliţii lui luaţi dintre oameni, pentru a lupta deghizat contra Bisericii, simbolizată în "Femeia cu pruncul".

Cunoaştem cu toţii primele 10 reprize de persecuţii de la începutul Bisericii, reprize care s-au multiplicat în progresie aritmetică şi chiar geometrică în decursul istoriei până astăzi. Cunoaştem sfârtecarea trupului Bisericii de către satan, prin schisme mai mici sau mai mari lucrate de el prin eretici, de la început şi până astăzi. Cunoaştem comploturile "noilor Biserici", făcute de oamenii lui satan, împotriva Bisericii lui Cristos, fondată pe mărturisirea de credinţă a apostolului Petru. Cunoaştem comploturile marilor puteri împotriva Bisericii de la început până astăzi. Cunoaştem comploturile dictatorilor lumii împotriva Bisericii de la început până astăzi. Cunoaştem comploturile duşmanilor din interior asupra Bisericii de la început până astăzi. Dar Biserica rezistă şi porţile iadului nu o vor birui (cf. Mt 16,18). Iată acum şi două exemple concrete:

Pe la jumătatea lunii martie a anului 1917, Lenin instala puterea sovietelor şi teroarea în Rusia. Pregătit şi sprijinit de lojele masonice din Occident, Lenin iniţia revoluţia mondială care viza în primul rând distrugerea Bisericii catolice, pornind din două puncte ale Europei: Rusia şi peninsula Iberică (Portugalia şi Spania). Scria Lenin: "Revoluţia noastră este internaţională. Noi o vom începe în Rusia şi în peninsula Iberică şi de acolo vom semăna în toată Europa". Numai în Spania, în "revoluţia" începută de Lenin, a masacrat: 16 episcopi, 16.750 preoţi călugări şi călugăriţe şi o jumătate de milion de civili. Cine ar mai putea număra milioanele de victime făcute în celelalte ţări ocupate de comunişti?

În luna ianuarie a anului 1933, ajungea la conducerea Germaniei Hitler. Hitler a avut un program satanic care prevedea trei etape: distrugerea creştinismului, reînvierea cultelor păgâne, ateismul, şi, în cele din urmă, recunoaşterea Satanei ca singur Dumnezeu.

Între cele două evenimente amintite mai sus, ca între două "flori ale răului", se plasează apariţiile Sfintei Fecioare Maria de la Fatima, începând cu 13 mai 1917 până la 13 octombrie 1917, ca un răspuns al cerului, la provocările satanei şi a acoliţilor săi. Şi este interesant că Maica Domnului, după ce le vorbeşte celor trei copii, Lucia Dos Santos avea 10 ani, Francisco şi Jacinta Marti, aveau 9, respectiv 7 ani, despre "lăcaşurile veşnice" unde vor ajunge cei credincioşi, dar le prezintă şi "spectacolul trist al iadului" unde vor ajunge cei care ascultând de satana, luptă împotriva Bisericii.

Acum, spre cernerea ucenicilor săi (cf. Lc 22,31), Dumnezeu va mai permite satanei să-i provoace pe creştini, prin războaie, prin persecuţii şi prin uciderea de preoţi, episcopi şi chiar a papei, după cum vedem şi auzim astăzi la tot pasul, şi aşa cum ne vorbeşte şi Fecioara Maria la Fatima în cele "trei secrete", secrete deja prezise şi dezvăluite de Isus (cf. Mt 24,6; Lc 21,12; In 15,20), dar reamintite de Maria pentru a nu le uita.

Sfântul papă Ioan Paul al II-lea, atunci când a suferit atentatul terorist asupra sa, a spus: "Despre mine a fost vorba în secretele de la Fatima". Chiar şi când ni se întâmplă ceva rău, Dumnezeu, prin sfinţii şi îngerii săi, va veghea să nu fim ispitiţi peste puterile noastre (cf. 1Cor 10,13) şi nici să nu fim nimiciţi (cf. 2Cor 7,8-9), ba din contra să fim întăriţi (cf. Ef 3,16; 2Pt 1,10), aşa cum a promis în Biblie.

Ceea ce trebuie să facem fiecare din noi care formăm Biserica, conform mesajelor Mariei, este să ne convertim, adică să ieşim de sub puterea păcatului, care este puterea lui satan, şi să putem spune cu Isus şi cu toţi sfinţii săi: "satana nu are nimic în mine" (In 14,30). Apoi trebuie să rămânem mereu în legătură cu persoanele divine prin primirea şi cinstirea Euharistiei, căci aici la Fatima îngerii cerului s-au plecat în faţa sfintei Euharistii, invocând Sfânta Treime, Euharistie în care primim şi vestim jertfa mântuitoare a lui Isus de la cruce (cf. 1Cor 11,26). Şi nu în ultimul rând rugăciunea pentru întoarcerea păcătoşilor, din lipsa căreia multe suflete sunt amăgite şi merg în iad.

Apropo de iad, cărora la mulţi nu le mai place să audă astăzi, iată ce le-a descoperit astăzi Sfânta Fecioară Maria, celor trei copilaşi. Sora Lucia, povesteşte: "Am văzut, cum ar fi, o mare de foc. Scufundaţi în acest foc am văzut demonii şi sufletele celor osândiţi. Cei din urmă erau precum jăraticul arzător şi transparent, înnegriţi sau ca un bronz şlefuit, având forme omeneşti. Pluteau în acea ardere, ridicaţi în aer de flăcările ce apăreau din ei, împreună cu nori mari de fum. Cădeau pe fiecare parte - precum scânteile din focuri uriaşe - fără greutate sau echilibru, în mijlocul ţipetelor şi plânsetelor de durere şi disperare, care ne-au îngrozit şi ne-au făcut să tremurăm de frică; aceasta trebuie să fi fost priveliştea care m-a făcut să strig, aşa cum au spus oamenii că m-au auzit. Demonii se deosebeau prin asemănarea lor oribilă şi respingătoare cu animale înspăimântătoare şi necunoscute, negre şi transparente precum cărbunii arzători. Acea viziune a durat doar un moment, datorită bunei noastre Mame cereşti, care la prima apariţie ne-a promis să ne ducă în rai. Fără aceasta cred că am fi murit de groază şi frică".

Fecioara Maria le-a spus copiilor: "Aţi văzut iadul, unde merg sufletele sărmanilor păcătoşi?" Apoi, a adăugat: "Când recitaţi Rozariul, după fiecare mister spuneţi: «O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele, mai ales pe acele care au mai mare nevoie de mila ta»".

Dumnezeu are mare putere să facă orice voieşte şi nimeni nu i se poate împotrivi. Acest adevăr ni-l revelează Maria la Fatima, când ne mijloceşte "minunea soarelui". "Soarele a stat în zenit clar ca un disc mare de argint, care, deşi luminos ca orice soare văzut vreodată, acum putea fi privit direct fără să se clipească, şi cu o satisfacţie unică şi încântătoare. Acest lucru a durat doar un moment. În timp ce mulţimea privea, mingea uriaşă a început să "danseze" - acesta a fost cuvântul folosit de toţi martorii. Acum, se învârtea rapid ca o roată uriaşă de foc. După ce a făcut aceasta o vreme, s-a oprit. Apoi s-a rotit din nou, cu viteză ameţitoare. În cele din urmă a apărut o margine purpurie, ce întindea pe întreg cerul, ca de la un vârtej infernal, fâşii de flăcări de culoarea sângelui, ce reflectau pe pământ, pe arbori şi arbuşti, pe feţele ridicate şi pe haine, tot felul de culori strălucitoare în succesiune: verde, roşu, portocaliu, albastru, violet, întreg spectrul de fapt. Învârtindu-se nebuneşte în acest fel de trei ori, corpul ceresc de foc, a părut să se cutremure, şi apoi să cadă brusc, într-un zig-zag puternic, spre mulţime. Un strigăt temător s-a rupt de pe buzele a mii de persoane îngrozite în timp ce cădeau în genunchi cu gândul că a venit sfârşitul lumii. Unii au spus că aerul a devenit mai cald în acel moment, şi că nu ar fi fost surprinzător dacă totul din jur ar fi izbucnit în flăcări, învăluindu-i şi consumându-i.

"Rugaţi-vă, rugaţi-vă mult şi faceţi jertfe pentru păcătoşi, pentru că multe suflete merg în iad pentru că nu este cine să se jertfească şi să se roage pentru ele". Maica Domnului ne recomandă rugăciunea Rozariului, unde avem meditarea misterelor mântuirii, preamărirea Sfintei Treimi, rugăciunea învăţată de Isus şi salutul îngerului Gabriel şi al Elisabetei pentru Maria. Fecioara Maria, îi spune Luciei: "Eu plec spre paradis, însă tu rămâi aici pentru a spune tuturor că Dumnezeu vrea să instituie în lume devoţiunea inimii Neprihănite a Mariei. Când va veni momentul să dai mărturie, să nu te ascunzi, ci să spui tuturor că Dumnezeu ne dă haruri prin mijlocirea inimii mele Neprihănite!"

Să nu uităm mărturia creştină şi să nu ne ascundem când trebuie s-o dăm. Un exemplu de mărturie creştină dată pentru Dumnezeu, dar şi pentru Fecioara Maria, este şi fericitul nostru Ieremia. Iată cum se roagă Biserica în cinstea lui:

"O Fericite Ieremia, tu nu te-ai mulţumit cu viaţa trecătoare, ci ai urmat învăţătura pe care Domnul Isus ne-a dat-o prin evanghelia sa. Pe aripile credinţei te-ai ridicat până la tronul Celui Preaînalt şi ai trăit din plin viaţa harului ce ţi s-a dăruit la Botez. Tu ai permis ca Stăpânul cerului şi al pământului să înfăptuiască în tine lucrările sale minunate. O cerescule protector, mijloceşte-ne şi nouă harul de a trăi în spirit de credinţă, de a ne împlini făgăduinţele de la Botez, prin care ne-am lepădat de Satana şi de răutatea lui, pentru a-i sluji numai lui Cristos şi a ne dovedi fii credincioşi ai Bisericii sale. Ajută-ne să evităm cu grijă tot ce pune în primejdie credinţa noastră".

"Fericite Ieremia, tu eşti un exemplu de dragoste faţă de aproapele. Tu ai înţeles cel mai bine că Fiul lui Dumnezeu nu a venit în lume să fie slujit, ci să slujească pe alţii şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru cei mulţi. Mergând pe urmele Mântuitorului, ţi-ai dedicat viaţa slujirii celor mici, celor bolnavi şi celor săraci. Fericite crainic al dragostei faţă de aproapele, învaţă-ne să vedem în semenii noştri pe Cristos care aşteaptă ajutorul şi afecţiunea noastră sinceră".

Şi iarăşi: "Fericite Ieremia, din fragedă copilărie ai învăţat să o cinsteşti pe Mama lui Isus şi să o chemi în ajutor în clipele grele. Evlavia faţă de ea ţi-a fost o dulce mângâiere în drumul tău spre cele veşnice, căci Sfânta Fecioară ţi-a fost mereu alături şi ţi-a dat ajutor când erai strâmtorat. Tu ai iubit-o şi ai ascultat-o cu afecţiune fiiască. Mijloceşte-ne şi nouă harul de a fi copii devotaţi ai Preacuratei; ajută-ne să o cinstim în rugăciune, să o bucurăm prin fapte bune, să o vestim prin cuvinte, să o mângâiem prin fapte de pocăinţă şi să o vedem în patria cerească".

În mesajul de la Fátima răsună însă o promisiune mângâietoare, care este şi motoul acestei reflecţii: "La sfârşit inima mea neprihănită va triumfa şi va da lumii un timp de pace".

Da, Dumnezeu, are întotdeauna ultimul cuvânt în istorie, şi acest ultim cuvânt este milostivirea sa divină, adică, iubirea sa: iubire care triumfă asupra logicii răului şi iubire care triumfă peste tragediile istoriei! Da, mesajul de la Fátima transmis de Dumnezeu prin Fecioara Maria, "Doamna în alb", este un mesaj de milostivire, de speranţă şi de pace pentru întreaga lume, apăsată încă de urmările vechiului păcat.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 76.