Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Întrunirea membrilor Consiliului Prezbiteral

Întrunirea membrilor Consiliului Prezbiteral a avut loc miercuri, 10 mai 2017, la ora 10.30, în clădirea Episcopiei de Iași dinspre Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, numită Palatul Camilli.

Preasfințitul Petru Gherghel, după ce a salutat pe fiecare membru în parte, a făcut o rugăciune de invocare a Duhului Sfânt.

Sesiunea a avut ca primă temă promovarea și celebrarea venerării fericitului Anton Durcovici. Cu ocazia împlinirii a trei ani de la beatificarea acestuia, Preasfințitul Petru a vorbit despre sfânta Liturghie și simpozionul ce vor avea loc la Iași în ziua de 17 mai. De asemenea, a amintit de importanța devoțiunii către fericitul Anton Durcovici, ce trebuie să existe în fiecare parohie a Diecezei de Iași în zilele de joi.

A doua temă propusă pentru această întâlnire a fost despre grija pastorală față de tineri și vocație. Părintele vicerector, Eduard Soare, a dezvoltat acest subiect plecând de la conceptul de vocație ca libertate a lui Dumnezeu ce se întâlnește cu libertatea omului, o libertate perfectă și una imperfectă. Apoi, a vorbit despre trei trepte necesare în pastorația tinerilor, credință, discernământ, vocație, și necesitatea unei integrări între vocația la viața de familie și la viața consacrată.

Preasfințitul Petru a adăugat faptul că este esențială munca, călăuzirea și mărturia preotului, promovarea vocației fundamentale de creștin care poartă la promovarea vocației specifice la viața consacrată, grija față de ministranți, iar preoții parohi să-i sprijine pe părinții vicari în atribuțiile lor.

Episcopul auxiliar Aurel a subliniat importanța cursurilor de formare pentru preoți în a-i ajuta la împlinirea cât mai fructuoasă a misiunii de păstor. Tema cursurilor de formare din acest an fiind despre vocație din punct de vedere teologic, liturgic, pastoral și administrativ. Cursurile se vor ține în prima parte a lunii septembrie la Institutul Romano-Catolic din Iași, iar în ultima săptămână a lunii septembrie și în luna octombrie la Traian. La propunerea părintelui Daniel Iacobuț, s-a decis ca la întâlnirile decanale preoții să propună anumite aspecte ale temei despre vocație sau alte teme de care sunt interesați.

Preasfințitul Petru a propus părintelui Daniel Iacobuț să ia legătura cu părintele Mihai Coșa pentru a propune și organiza pentru binevoitori zile de exerciții spirituale.

Părintele Cristian Farcaș a vorbit despre tema cimitirelor, necesitatea intabulării cimitirelor, a unui regulament de funcționare și organizare a cimitirelor. Părintele econom a amintit și despre oportunitatea capelelor în cimitire.

Al cincilea punct al întâlnirii, expus de către Preasfințitul Aurel, a fost legat de programul de transferuri și că toate schimbările, cele de parohi, vicari și alte misiuni, vor fi de la 1 august.

Al șaselea moment, prezentat de părintele Cristian Farcaș, a fost constituit de problema salarizării, intabulării clădirilor Bisericii și evaluarea acestora.

A șaptea temă pe ordinea de zi, ce i-a revenit părintelui Mihai Budău, a fost cu privire la precizări juridice și economice. Printre altele, părintele a subliniat că investițiile mai mari de 10.000 euro în diferite parohii trebuie să fie făcute cu aprobarea episcopului.

Ultima discuție a fost despre petiția către CNA pentru a obține frecvență Radio Maria în zonele Roman (pentru a se schimba din AM în FM), Suceava, Iași și Comănești.

Sesiunea de prezentări și discuții, din cadrul Consiliului Prezbiteral, s-a încheiat cu rugăciunea Ora Medie condusă de episcopul de Iași, Mons. Petru Gherghel.

Pr. Romeo Neculai

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 10 mai: Iași: Întrunirea membrilor Consiliului Prezbiteral


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat