Papa Francisc la Genova: Întâlnire cu lumea muncii

Complexul Ilva, sâmbătă 27 mai 2017

1) Întreprinzătorul Ferdinando Garré de la districtul Reparaţii Navale

În munca noastră ajungem să luptăm împotriva atâtor obstacole - birocraţia excesivă, încetineala deciziilor publice, lipsa de servicii şi infrastructuri adecvate - care adesea nu permit să se elibereze cele mai bune energii ale acestui oraş. Împărtăşim acest drum angajant cu capelanul nostru şi suntem încurajaţi de arhiepiscopul nostru, cardinalul Angelo Bagnasco. Ne adresăm dumneavoastră, Sanctitate, pentru a cere un cuvânt de apropiere. Un cuvânt care să ne întărească şi să ne încurajeze în faţa obstacolelor de care ne lovim în fiecare zi noi întreprinzătorii.

Papa Francisc:

Bună ziua tuturor!

Este prima dată când vin la Genova şi a fi aşa de aproape de port îmi aminteşte de unde a ieşit tatăl meu... Asta îmi dă o mare emoţie. Şi mulţumesc pentru primirea voastră. Domnul Ferdinando Garré: eu cunoşteam întrebările şi pentru unele am scris idei pentru a răspunde; şi acum ţin stiloul în mână pentru a relua ceva ce îmi vine în minte pe moment, pentru a răspunde. Dar la aceste întrebări despre lumea muncii am voit să mă gândesc bine pentru a răspunde bine, pentru că astăzi munca este în pericol. Este o lume în care munca nu se consideră cu demnitatea pe care o are şi pe care o dă. Pentru aceasta voi răspunde cu lucrurile pe care le-am gândit şi câteva pe care le voi spune pe moment.

Fac o premisă. Premisa este: lumea muncii este o prioritate umană. Şi de aceea, este o prioritate creştină, o prioritate a noastră, precum şi o prioritate a Papei. Pentru că vine din acea primă poruncă pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam: "Mergi, fă să crească pământul, lucrează pământul, stăpâneşte-l". A existat mereu o prietenia între Biserică şi muncă, pornind de la Isus muncitor. Unde există un muncitor, acolo există interesul şi privirea de iubire a Domnului şi a Bisericii. Cred că acest lucru este clar. Este foarte frumoasă această întrebare care provine de la un întreprinzător, vom vorbi despre ei. Creativitatea, iubirea faţă de propria firmă, pasiunea şi orgoliul pentru lucrarea mâinilor şi a inteligenţei sale şi ale muncitorilor. Întreprinzătorul este o figură fundamentală a oricărei economii bune: nu există economie bună fără întreprinzător bun. Nu există economie bună fără întreprinzători buni, fără capacitatea voastră de a crea, de a crea locuri de muncă, de a crea produse. În cuvintele dumneavoastră se simte şi stima faţă de oraş - şi se înţelege asta - faţă de economia sa, faţă de calitatea persoanelor muncitorilor, şi chiar faţă de mediu, faţă de mare... Este important a recunoaşte virtuţile muncitorilor şi muncitoarelor. Nevoia lor - a muncitorilor şi muncitoarelor - este nevoia de a face munca bine pentru că munca trebuie făcută bine. Uneori se crede că un muncitor munceşte bine numai pentru că este plătit: aceasta este o gravă dispreţuire a muncitorilor şi a muncii, pentru că neagă demnitatea muncii, care începe tocmai în a munci bine pentru demnitate, pentru onoare. Adevăratul întreprinzător - eu voi încerca să fac profilul întreprinzătorului bun - adevăratul întreprinzător îi cunoaşte pe muncitorii săi, pentru că munceşte alături de ei, munceşte cu ei. Să nu uităm că întreprinzătorul trebuie să fie înainte de toate un muncitor. Dacă el nu are această experienţă a demnităţii muncii, nu va fi un întreprinzător bun. Împărtăşeşte trudele muncitorilor şi împărtăşeşte bucuriile muncii, de a rezolva împreună probleme, de a crea ceva împreună. Dacă şi când trebuie să concedieze pe cineva este mereu o alegere dureroase şi n-ar face asta, dacă ar putea. Niciunui întreprinzător bun nu-i place să-şi concedieze oamenii - nu, cine crede că rezolvă problema firmei sale concediind oamenii, nu este un întreprinzător bun, este un comerciant, astăzi îşi vinde oamenii, mâine îşi vinde propria demnitate - suferă mereu, şi uneori din această suferinţă se nasc idei noi pentru a evita concedierea. Acesta este un întreprinzător bun. Eu îmi amintesc, în urmă cu aproape un an, un pic mai puţin, la Liturghie la "Sfânta Marta", la 7.00 dimineaţa, la ieşire eu îi salut pe cei care sunt acolo şi s-a apropiat un bărbat. Plângea. A spus: "Am venit să cer un har: eu sunt la limită şi trebuie să fac o declaraţie de faliment. Asta ar însemna să concediez circa şaizeci de muncitori, şi nu vreau, pentru că simt că mă concediez pe mine însumi". Şi bărbatul acela plângea. Acela era un întreprinzător bun. Lupta şi se ruga pentru oamenii săi, pentru că era "ai săi": "Este familia mea". Sunt atacaţi...

O boală a economiei este transformarea progresivă a întreprinzătorilor în speculanţi. Întreprinzătorul nu trebuie deloc confundat cu speculantul: sunt doi tipi diferiţi. Întreprinzătorul nu trebuie să se confunde cu speculantul: speculantul este o figură asemănătoare cu aceea pe care Isus în Evanghelie o numeşte "mercenar", pentru a-l contrapune Bunului Păstor. Speculantul nu iubeşte firma sa, nu-i iubeşte pe muncitori, ci vede firma şi pe muncitori numai ca mijloace pentru a face profit. Foloseşte, foloseşte firma şi pe muncitori pentru a face profit. A concedia, a închide, a muta firma nu-i creează nicio problemă, pentru că speculantul foloseşte, instrumentalizează, "mănâncă" persoane şi mijloace pentru obiectivele sale de profit. În schimb, când economia este locuită de întreprinzători buni, firmele sunt prietene ale oamenilor precum şi ale săracilor. Când trece în mâinile speculanţilor, totul se ruinează. Cu speculantul, economia pierde faţa şi pierde feţele. Este o economie fără feţe. O economie abstractă. În spatele deciziilor speculantului nu sunt persoane şi deci nu se văd persoanele care trebuie concediate şi eliminate. Când economia pierde contactul cu feţele persoanelor concrete, ea însăşi devine o economie fără faţă, deci o economie nemiloasă. Trebuie să ne temem de speculanţi, nu de întreprinzători; nu, să nu ne temem de întreprinzători pentru că există atâţia buni! Nu. Să ne temem de speculanţi. Dar în mod paradoxal, uneori sistemul politic pare să-l încurajeze pe cel care speculează asupra muncii şi nu pe cel care investeşte şi crede în muncă. De ce? Deoarece creează birocraţie şi controale pornind de la ipoteza că actorii economiei sunt speculanţi, şi astfel cel care nu este speculant rămâne dezavantajat, iar cel care este speculant reuşeşte să găsească mijloacele pentru a eluda controalele şi a-şi atinge obiectivele. Se ştie că regulamente şi legi apăsătoare pentru cei necinstiţi ajung să-i penalizeze pe cei cinstiţi. Şi astăzi există atâţia întreprinzători adevăraţi, întreprinzători cinstiţi care îi iubesc pe muncitorii lor, care iubesc firma, care muncesc alături de ei pentru a duce înainte firma, şi aceştia sunt cei mai dezavantajaţi de aceste politici care-i favorizează pe speculanţi. Însă întreprinzătorii cinstiţi şi virtuoşi merg înainte, până la urmă, în pofida a toate. Îmi place să citez în această privinţă o frumoasă frază a lui Luigi Einaudi, economist şi preşedinte al Republicii Italiene. Scria el: "Mii, milioane de indivizi muncesc, produc şi economisesc în pofida a tot ceea ce noi putem inventa pentru a-i deranja, a-i împiedica, a-i descuraja. Este vocaţia naturală cea care-i stimulează, nu numai setea de câştig. Gustul, orgoliul de a vedea propria firmă prosperând, obţinând credit, inspirând încredere clientelei tot mai vaste, lărgind utilajele constituie o cantitate de progres la fel de puternică precum câştigul. Dacă n-ar fi aşa, nu s-ar explica de ce există întreprinzători care în propria firmă îşi dedică toate energiile lor şi investesc tot capitalul lor pentru a retrage adesea dobânzi mult mai modeste decât cele pe care în mod sigur şi comod le-ar obţine cu celelalte activităţi". Au acea mistică a iubirii...

Vă mulţumesc pentru ceea ce aţi spus dumneavoastră, pentru că dumneavoastră sunteţi un reprezentant al acestor întreprinzători. Fiţi atenţi voi, întreprinzătorilor, şi voi, muncitorilor: fiţi atenţi la speculanţi. Precum şi la regulile şi la legile care până la urmă îi favorizează pe speculanţi şi nu pe adevăraţii întreprinzători. Şi la sfârşit lasă oamenii fără loc de muncă. Mulţumesc.

2) Micaela, reprezentat sindical

Astăzi despre industrie se vorbeşte din nou graţie celei de-a patra revoluţii industriale sau industria 4.0. Bine: lumea muncii este gata să accepte noi provocări productive care să aducă bunăstare. Preocuparea noastră este că această nouă frontieră tehnologică şi revenirea economică şi productivă care va veni mai devreme sau mai târziu, să nu poarte cu sine nouă ocupaţie de calitate, ci dimpotrivă să contribuie la creşterea precarităţii şi a suferinţei sociale. În schimb astăzi adevărata revoluţie ar fi tocmai aceea de a transforma cuvântul "muncă" într-o formă concretă de salvare socială.

Papa Francisc:

Îmi vine în minte să răspund, la început, cu un joc de cuvinte... Tu ai terminat cu cuvântul "salvare sociale" (în italiană: riscatto sociale), şi îmi vine în minte "şantajare socială" (în italiană: ricatto sociale). Ceea ce spun acum este un lucru real, care s-a petrecut în Italia cam un an în urmă. Era o coadă de oameni şomeri pentru a găsi un loc de muncă, un loc de muncă interesant, de birou. Tânăra care mi-a povestit asta - o tânără instruită, vorbea câteva limbi, ceea ce era important pentru acel post - şi i-au spus: "Da, puteţi pleca...; vor fi 10-11 ore pe zi..." - "Da, da!" - a spus ea imediat pentru că avea nevoie de loc de muncă - "Şi se începe cu - cred că au spus, nu vreau să greşesc, dar nu mai mult - 800 euro pe lună". Şi ea a spus: "Dar... numai 800? 11 ore?". Şi domnul - speculantul, nu era întreprinzător, angajatul speculantului - i-a spus: "Domnişoară, uitaţi-vă în spatele dumneavoastră coada: dacă nu vă place, plecaţi". Aceasta nu este salvare (riscatto) ci şantajare (ricatto)!

Acum voi spune ceea ce am scris, dar ultimul cuvânt al tău mi-a inspirat această amintire. Munca la negru. O altă persoană mi-a povestit că are loc de muncă, dar din septembrie până în iunie: este concediată în iunie şi reluată în octombrie, septembrie. Şi aşa se joacă... Munca la negru.

Am primit propunerea de a face această întâlnire astăzi, într-un loc de muncă şi de muncitori, pentru că şi acestea sunt locuri ale poporului lui Dumnezeu. Dialogurile în locurile muncii nu sunt mai puţin importante decât dialogurile pe care le facem în parohii sau în sălile solemne de întâlniri, pentru că locurile Bisericii sunt locurile vieţii, deci şi pieţele şi fabricile. Pentru că cineva poate spune: "Dar preotul acesta, ce vine să ne spună? Să meargă în parohie!". Nu, lumea muncii este lumea poporului lui Dumnezeu: toţi suntem Biserică, toţi suntem popor al lui Dumnezeu. Multe din întâlnirile dintre Dumnezeu şi oameni, despre care ne vorbesc Biblia şi Evangheliile, au avut loc în timp ce persoanele munceau: Moise aude glasul lui Dumnezeu care-l cheamă şi îi revelează numele său în timp ce păştea turma socrului; primii discipoli ai lui Isus erau pescari şi sunt chemaţi de El în timp ce munceau pe malul lacului. Este foarte adevărat ceea ce spuneţi dumneavoastră: lipsa locului de muncă este mult mai mult decât dispariţia unei surse de câştig pentru a putea trăi. Munca este şi asta, dar este mult, mult mai mult. Muncind noi devenim mai persoană, umanitatea noastră înfloreşte, tinerii devin adulţi numai muncind. Doctrina Socială a Bisericii a văzut mereu munca umană ca participare la creaţia care continuă în fiecare zi, graţie şi mâinilor, minţii şi inimii muncitorilor. Pe pământ există puţine bucurii mai mari decât acelea care se experimentează muncind, aşa cum există puţine dureri mai mari decât durerile muncii, când munca exploatează, striveşte, umileşte, ucide. Munca poate face mult rău pentru că poate face mult bine. Munca este prietenă a omului şi omul este prieten al muncii, şi pentru aceasta nu este uşor a o recunoaşte ca duşmană, pentru că se prezintă ca o persoană de-a casei, chiar şi atunci când ne loveşte şi ne răneşte. Bărbaţii şi femeile se hrănesc din muncă: cu munca sunt "unşi de demnitate". Pentru acest motiv, în jurul muncii se edifică întregul pact social. Acesta este miezul problemei. Pentru că atunci când nu se munceşte, sau se munceşte rău, se munceşte puţin sau se munceşte mult, democraţia este cea care intră în criză, este întregul pact social care intră în criză. Acesta este sensul şi articolului 1 din Constituţia italiană, care este foarte frumos: "Italia este o republică democratică, întemeiată pe muncă". Pe baza aceasta putem spune că a lua munca de la oameni sau a-i exploata pe oameni cu muncă nedemnă sau rău plătită sau oricum ar fi, este anticonstituţional. Dacă n-ar fi întemeiată pe muncă Republica italiană n-ar fi o democraţie, pentru că locul de muncă îl ocupă sau l-au ocupat mereu privilegii, caste, profituri. Aşadar trebuie privit fără frică, dar cu responsabilitate, la transformările tehnologice ale economiei şi ale vieţii şi să nu ne resemnăm cu ideologia care se impune peste tot, care imaginează o lumea în care numai jumătate sau probabil două treimi dintre muncitori vor munci, iar ceilalţi vor fi întreţinuţi de un ajutor social. Trebuie să fie clar că obiectivul adevărat care trebuie obţinut nu este "salariu pentru toţi", ci "loc de muncă pentru toţi"! Pentru că fără loc de muncă pentru toţi nu va fi demnitate pentru toţi. Munca de astăzi şi de mâine va fi diferită, probabil foarte diferită - să ne gândim la revoluţia industrială, a fost o schimbare; şi aici va fi o revoluţie - va fi diferită de munca de ieri, dar va trebui să fie muncă, nu pensie, nu pensionari: muncă. Se iese la pensie la vârsta corectă, este un act de dreptate; dar este contra demnităţii persoanelor a le trimite la pensie la 35 sau 40 de ani, a da un ajutor de stat şi a te descurca. "Dar, am ce să mănânc?". Da. "Am pentru a întreţine familia mea, cu acest ajutor?". Da. "Am demnitate?". Nu! De ce? Pentru că nu am loc de muncă. Locul de muncă de astăzi va fi diferit. Fără loc de muncă se poate supravieţui, dar pentru a trăi, este nevoie de loc de muncă. Alegerea este între a supravieţui şi a trăi. Şi este nevoie de loc de muncă pentru toţi. Pentru tineri... Voi ştiţi procentul de tineri de la 25 de ani în jos, şomeri, care există în Italia? Eu nu voi spune asta: căutaţi statisticile. Şi aceasta este o ipotecă pe viitor. Pentru că aceşti tineri cresc fără demnitate, pentru că nu sunt "unşi" de muncă, ceea ce le dă demnitatea. Însă miezul întrebării este acesta: un ajutor de stat, lunar care să te facă să duci înainte o familie nu rezolvă problema. Problema trebuie rezolvată cu locul de muncă pentru toţi. Cred că am răspuns mai mult sau mai puţin...

3) Un muncitor care parcurge un drum de formare promovat de capelani

Adesea în locurile de muncă prevalează competiţia, cariera, aspectele economice, în timp ce munca este o ocazie privilegiată de mărturie şi de vestire a Evangheliei, trăită prin adoptarea de atitudini de fraternitate, colaborare şi solidaritate. Vă cerem Sanctităţii Voastre sfaturi pentru a merge mai bine spre aceste idealuri.

Papa Francisc:

Valorile muncii se schimbă foarte repede şi multe dintre aceste noi valori din marile firme şi din marile finanţe nu sunt valori în linie cu dimensiunea umană şi prin urmare cu umanismul creştin. Accentul pe competiţia internă în cadrul firmei, în afară de a fi o eroare antropologică şi creştină, este şi o eroare economică, pentru că uită că firma este înainte de toate cooperare, asistenţă reciprocă, reciprocitate. Când o firmă creează în mod ştiinţific un sistem de stimulente individuale care îi pun pe muncitori în competiţie între ei, eventual într-o perioadă scurtă pot obţine vreun avantaj, dar ajunge repede să ameninţe acel ţesut de încredere care este sufletul oricărei organizaţii. Şi astfel, când vine o criză, firma se destramă şi explodează, pentru că nu mai este nicio coardă care s-o ţină. Trebuie spus cu putere că această cultură competitivă între muncitori într-o firmă este o eroare, deci o viziune care trebuie schimbată dacă vrem binele firmei, al muncitorilor şi al economiei. O altă valoare care în realitate este o non-valoare este atât de osanată "meritocraţie". Meritocraţia fascinează mult pentru că foloseşte un cuvânt frumos: "meritul"; dar de vreme ce îl instrumentalizează şi îl foloseşte în mod ideologic, îl denaturează şi îl perverteşte. Meritocraţia, dincolo de buna credinţă a multora care o invocă, devine o legitimare etică a inegalităţii. Noul capitalism prin meritocraţie dă o haina morală inegalităţii, pentru că interpretează talentele persoanelor nu ca pe un dar: talentul nu este un dar conform acestei interpretări: este un merit, determinând un sistem de avantaje şi dezavantaje cumulative. Astfel, dacă doi copii la naştere se nasc diferiţi prin talente sau oportunităţi sociale şi economice, lumea economică va citi diferitele talente ca merit şi le va remunera în mod diferit. Şi astfel, când cei doi copii vor ieşi la pensie, inegalitatea dintre ei se va multiplica. O a doua consecinţă a aşa-numitei "meritocraţii" este schimbarea culturii sărăciei. Săracul este considerat un lipsit de merit, deci un vinovat. Şi dacă sărăcia este vina săracului, bogaţii sunt scutiţi să facă ceva. Aceasta este vechea logică a prietenilor lui Iob, care voiau să-l convingă că era vinovat pentru nenorocirea sa. Însă aceasta nu este logica Evangheliei, nu este logica vieţii: în schimb, meritocraţia în Evanghelii o găsim în figura fratelui mai mare din parabola fiului risipitor. El îl dispreţuieşte pe fratele mai mic şi crede că trebuie să rămână un falit pentru că a meritat asta; în schimb tatăl crede că niciun fiu nu merită roşcovele porcilor.

4) Vittoria, şomeră

Noi şomerii simţim Instituţiile nu îndepărtate ci mame vitrege, care se gândesc mai mult la un asistenţialism pasiv decât să se străduiască să creeze condiţiile care favorizează munca. Ne întăreşte căldura umană cu care Biserica ne este aproape şi primirea pe care fiecare o găseşte la casa capelanilor. Sanctitate, unde putem găsi puterea pentru a crede mereu şi a nu renunţa niciodată, orice s-ar întâmpla?

Papa Francisc:

Este chiar aşa! Cine pierde locul de muncă nu reuşeşte să găsească un alt loc de muncă bun, simte că pierde demnitatea, cum pierde demnitatea cel care este constrâns din necesitate să accepte locuri de muncă rele şi greşite. Nu toate locurile de muncă sunt bune: există încă prea multe locuri de muncă rele şi fără demnitate, în traficul ilegal de arme, în pornografie, în jocurile de noroc şi în toate acele activităţi care nu respectă drepturile muncitorilor sau ale naturii. Aşa cum este rău locul de muncă al celui care este plătit mult pentru ca să nu aibă orare, limite, graniţe între muncă şi viaţă pentru ca munca să devină toată viaţa. Un paradox al societăţii noastre este con-prezenţa unei cote crescânde de persoane care ar vrea să muncească şi nu reuşesc şi alţii care muncesc prea mult, care ar vrea să muncească mai puţin dar nu reuşesc pentru că sunt "cumpăraţi" de firme. În schimb, munca devine "sora muncă" atunci când alături de ea este timpul non-muncii, timpul sărbătorii. Sclavii nu au timp liber: fără timpul sărbătorii, munca redevine sclavie, chiar dacă este super-plătită; şi pentru a putea face sărbătoare, trebuie să muncim. În familiile unde sunt şomeri, nu este niciodată cu adevărat duminică şi sărbătorile devin uneori zile de tristeţe pentru că lipseşte munca de luni. Pentru a celebra sărbătoarea, este necesar de a putea celebra munca. Una ritmează timpul şi ritmul celeilalte. Merg împreună.

Împărtăşesc şi că este un idol al timpului nostru consumul. Consumul este centrul societăţii noastre, deci plăcerea pe care consumul o promite. Mari magazine, deschise 24 de ore pe zi, în fiecare zi, noi "temple" care promit mântuirea, viaţa veşnică; culte de pur consum, deci de pură plăcere. Este şi aceasta rădăcina crizei muncii în societatea noastră: munca este trudă, sudoare. Biblia ştia asta foarte bine şi ne aminteşte asta. Însă o societate hedonistă, care vede şi vrea numai consumul, nu înţelege valoarea trudei şi a sudoarei, deci nu înţelege munca. Toate idolatriile sunt experienţe de pur consumism: idolii nu muncesc. Munca este travaliu: sunt dureri pentru a putea genera după aceea bucurie pentru ceea ce s-a generat împreună. Fără a regăsi împreună o cultură care stimează truda şi sudoarea, nu vom regăsi un nou raport cu munca şi vom continua să visăm consumul de pură plăcere. Munca este centrul oricărui pact social: nu este un mijloc pentru a putea consuma, nu. Este centrul oricărui pact social. Între muncă şi consum există atâtea lucruri, toate importante şi frumoase, care se numesc demnitate, respect, onoare, libertate, drepturi, drepturi ale tuturor, ale femeilor, ale copiilor, ale copilelor, ale bătrânilor... Dacă vindem munca pentru consum, cu munca repede vom vinde şi toate aceste cuvinte surori ale sale: demnitate, respect, onoare, libertate. Nu trebuie să permitem asta şi trebuie să continuăm să cerem de muncă, să o generăm, să o stimăm, să o iubim. Chiar să o rugăm: multe dintre rugăciune cele mai frumoase ale părinţilor şi bunicilor noştri erau rugăciuni ale muncii, învăţate şi recitate înainte, după şi în timpul muncii. Munca este prietenă a rugăciunii: munca este prezentă în toate zilele în Euharistie, ale cărei daruri sunt rod al pământului şi al muncii omului. O lume care nu mai cunoaşte valorile şi valoarea muncii, nu mai înţelege nici Euharistia, rugăciunea adevărată şi umilă a muncitoarelor şi a muncitorilor. Ogoarele, marea, fabricile au fost mereu "altare" de la care s-au înălţat rugăciuni frumoase şi curate, pe care Dumnezeu le-a primit şi le-a adunat. Rugăciuni spuse şi recitate de cel care ştia şi voia să se roage, dar şi rugăciuni spuse cu mâinile, cu sudoarea, cu truda muncii de cel care nu ştia să se roage cu gura. Dumnezeu a primit şi aceste rugăciuni şi continuă să le primească şi astăzi.

Pentru aceasta, aş vrea să termin acest dialog cu o rugăciune: este o rugăciune veche, "Vino, Duhule Sfânt", care este şi o rugăciune a muncii şi pentru muncă.

"Vino, Duhule Preasfânt,
Şi trimite pe pământ
A ta luminoasă rază!
Al săracilor Părinte,
Părinte al muncitoarelor şi muncitorilor,
Dătător de cele sfinte, Vino şi ne luminează!
Bunule mângâietor,
Oaspete preaiubitor,
Dulcea noastră răcorire!
Tu în trudă alinare,
În căldură eşti răcoare,
Mângâiere în mâhnire.
Peste cei ce ţi se-nchină,
Tu revarsă-a ta lumină,
Harul tău îmbelşugat!
Pentru-a omenirii vină,
Firea-ntreagă-acum suspină,
Grav rănită de păcat.
Spală ce e întinat,
Udă tot ce e uscat,
Vindecă ce e rănit!
Moaie tot ce-i împietrit,
Încălzeşte ce-i răcit
Şi îndreaptă ce-i greşit!
Celor care te cinstesc
Şi pe tine te slujesc,
Dă-le harul înşeptit!
Mulţumesc!

Şi acum, cer Domnului ca să vă binecuvânteze pe voi toţi, să-i binecuvânteze pe toţi muncitorii, pe întreprinzători, pe şomeri. Fiecare dintre noi să se gândească la întreprinzătorii fac orice pentru a da loc de muncă; să se gândească la şomeri, să se gândească la muncitori şi muncitoare. Şi să coboare această binecuvântare asupra noastră a tuturor şi asupra lor.

[Binecuvântare]

Multe mulţumiri!

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 24.