Anders Arborelius, episcopul carmelit care se bazează pe tineri

De Maria Teresa Pontara Pederiva

S-a născut în urmă cu 67 de ani la Sorengo, o mică localitate în Canton Ticino în Elveţia, dar familia sa era suedeză şi în Suedia, mai precis la Lund, a crescut: Anders Arborelius, prim episcop de Stockholm care provine din ţara sa din timpurile Reformei şi cardinal ales pentru următorul consistoriu din iunie. O numire care la Stockholm pare să constituie o autentică "surpriză" conform declaraţiilor la cald ale lui Kristina Keller, responsabilă a comunicării din dieceza catolică, ea care adaugă "un fapt incredibil de plăcut care ne onorează", şi ale lui Douglas Brommesson, politolog la universitatea din Lund: "O ştire complet neaşteptată".

Dar chiar cel interesat a fost luat pe neaşteptate: de fapt, Arborelius, pe situl diecezei, mărturiseşte că a avut un "uşor shock" la anunţul Pontifului la sfârşitul antifonului Regina caeli de duminică, deşi după aceea la presa locală a declarat: "Desigur, reprezintă o mare bucurie pentru această parte a lumii; suntem în atenţia papei, deşi nu ascund că simt o anumită trepidaţie! Trebuie să fim bucuroşi şi că Suedia şi se poate spune toată Scandinavia intră mai mult în harta catolicismului mondial, aşa cum porţile Bisericii Catolice se deschid mai mult faţă de ţinutul nostru. După comemorarea celor 500 de ani ai Reformei şi după vizita papei Francisc în toamna trecută, suntem bucuroşi că şi Pontiful recunoaşte eforturile noastre şi munca noastră pentru unitatea creştinilor".

Vizita la Bergoglio la Lund în luna octombrie este văzută în ţara scandinavă ca precedent care avea să demareze decizia, aproape o recunoaştere a eforturilor (şi au fost multe şi diversificate) făcute de episcop pe versantul ecumenic, şi totuşi cei care îl cunosc pot mărturisi cât de mult figura sa întrupează realmente idealul de păstor pe care îl are în minte Pontiful argentinian.

Începând de la istoria personală de creştin şi călugări (un alt călugăr deprins cu viaţa comunitară). Din familie luterană, s-a convertit la catolicism la 20 de ani în 1969 şi după doi ani a intrat în Ordinul Părinţilor Carmelitani Desculţi la conventul din Norraby în sudul Suediei. Trimis în Belgia pentru a continua studiile teologice, la Bruges a depus voturile perpetue şi a obţinut şi licenţa în filozofie. După doctoratul la Teresianum la Roma, a fost hirotonit preot la Malmö la 8 septembrie 1979.

În decembrie 1998 la 49 de ani, este consacrat episcop în catedrala catolică "Sfântul Erik" din Stockholm de predecesorul său, monseniorul Hubertus Brandenburg, prim prelat catolic din Suedia cu origini suedeze din timpul Reformei. În marile ocazii, în locul hainei cu roşu a preferat haina albă carmelită: un gest semnificativ (într-o ţară unde membrii familiei regale sunt întâlniţi în mijloacele publice) apreciat de mulţi în birourile din Curie la nr. 68 din Götgatan ca în oraş şi în dieceză care, din capitală se întinde la întreaga ţară.

Şi cu haina sa simplă de călugăr este reprezentat într-o fotografie de grup de la ultimele activităţi ale Conferinţei Episcopale Nordice (care cuprinde, caz unic, sub preşedinţia monseniorului Czesław Kozon, episcop de Copenhaga, în 12 aprilie, pentru a reflecta asupra implicaţiilor pastorale ale exortaţiei apostolice "Glädjen atta älska", adică "Amoris laetitia". O temă, cea a familiei, asupra căreia s-a dedicat mereu când era călugăr şi de când este episcop: din 2002 până în 2009 a fost membru al staff-ului de preşedinţie a Consiliului Pontifical pentru Familie şi din 2014 a fost numit consultant al Consiliului Pontifical pentru Laici.

Este o pastoraţie de proximitate şi de minoritate aceea pe care cardinalul ales - în fruntea Conferinţei Episcopale din 2005 până în 2015 - o duce înainte într-o ţară în care secularizarea a fost deschizătoare de drum în Europa, dar în care, de la intrarea în vigoare în 2000 a legii care elimina din Constituţie Biserica luterană ca religie de stat deschizând de fapt oricărei confesiuni şi credinţe (însă suveranul trebuie să rămână membru al Bisericii luterane care gestionează şi toate cimitirele), catolicii sunt în creştere continuă. Cu toate că unele prejudecăţi sunt încă bine înrădăcinate - precum amestecul dintre Biserica Romei şi orice formă de putere -, influenţa catolicismului creşte şi în ţesutul social şi prin convertirea în ultimii ani a unui anumit număr de cunoscute figuri de intelectuali şi artişti.

Cei care au mărit din an în an numărul credincioşilor sunt imigraţii care vin din orice parte a Europei (atâţia din ţările din est) şi din Orientul Mijlociu. Asupra temei primirii imigraţilor - nescutit de opoziţia grupurilor xenofobe - s-a concentrat în acest ultim an atenţia lui Arborelius: "Trebuie să fim uniţi între noi cei din Biserica locală din Suedia pentru a mărturisi lumii că se poate trăi împreună în credinţă, speranţă şi caritate" este o expresie care apare des şi care arată conştiinţa responsabilităţii care apasă asupra comunităţii ecleziale catolice pentru a construi o societate realmente multietnică şi pluralistă.

"Misiunea Bisericii şi a vieţii fiecărui creştin se articulează pe patru dimensiuni indisolubile: koinonia, martyria, leitourghia şi diakonia" se citeşte pe situl diecezan care furnizează şi elementele esenţiale din Catehism, în timp ce un catolic afirmă că "adevăratul fundament sunt legi şi documente, ci prezenţa vie a lui Cristos în propria viaţă şi apartenenţa la o comunitate care frânge Pâinea pentru a-l iubi după aceea pe aproapele".

"Catolicii orientali sunt o mare bogăţie pentru ţara noastră", declara arhiepiscopul în 2011 la un cotidian unde, glumind, adăuga: "Aş spune că în dieceza noastră nu avem atâtea probleme între progresişti şi tradiţionalişti, ci avem probleme de spaţiu: Bisericile noastre devin prea mici pentru a celebra cu atâţia credincioşi cu care nu suntem obişnuiţi...".

Şi într-o altă ocazie n-a ascuns satisfacţia sa văzând cum ajung să obţină doctoratul la Karoliska (un vechi Institut de cercetare din capitală) nu numai tineri imigraţi din Orientul Mijlociu, ci şi unele tinere: "Adesea se întâmplă ca tinerele, dacă sunt condiţii de paritate, sunt mai bune". Se bazează mult pe tineri şi pe capacitatea lor de a se integra: "comunităţile noastre, graţie lor, trebuie să devină «laboratoare de integrare»".

În anii de lipsă de cler local, un ajutor puternic este dat de iezuiţii din parohia "Sfânta Eugenia", cea mai veche biserică din Stockholm întemeiată în 1783 (referinţă de netăgăduit pentru papa Francisc cu privire la evenimentele suedeze de astăzi): o adevărată forjă de activităţi care merg de la slujirea dată refugiaţilor la pastoraţia universitară.

Fost membru al celor două Sinoade ale Episcopilor despre familie, monseniorul Arborelius povesteşte cu plăcere experienţa sa pe care o consideră pozitivă cu privire la metoda de lucru şi la conţinuturile discuţiilor. Cu o excepţie: "Când într-o zi papa Francisc n-a putut să fie prezent, m-am simţit cam ca un copil fără călăuzirea unui tată...".

(După Vatican Insider, 23 mai 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 19.