Papa Francisc: Vizita pastorală la Parohia romană "San Pier Damiani ai Monti di San Paolo" (21 mai 2017)

Întâlnirea cu copiii

Întrebări:

Ce putem face noi copiii pentru a mântui lumea?

Cum aţi înţeles vocaţia dumneavoastră sacerdotală?

Cum putem face pentru a-l urma mai bine pe Isus?

Papa Francisc, voiam să te întreb ce sport practicai când aveai vârsta mea - eu am 11 ani. Mi-ar plăcea să ştiu şi dacă jucai fotbal şi ce post ocupai.

Papa Francisc:

Este o întrebare frumoasă!...

Voi aţi pus-o pe aceea: "Ce putem face noi pentru a mântui, pentru a ajuta...". Aţi spus "a mântui lumea". Dar lumea e mare! Un copil - gândiţi-vă, gândiţi-vă bine înainte de a răspunde - un adolescent, un copil, o adolescentă, o copilă, poate ajuta pentru mântuirea lumii?... Poate sau nu poate?

Copiii:

Nu poate...

Papa Francisc:

Nu poate face nimic?... Voi nu contaţi nimic?... Poate sau nu poate?

Copiii:

Poate!

Papa Francisc:

Iată! Un pic mai tare, că nu aud...

Copiii:

[strigă] Poate!

Papa Francisc:

Şi eu aş vrea să vă aud pe voi, care dintre voi este cea mai bună sau cel mai bun să răspundă la această întrebare, gândiţi-vă bine: cum pot eu să-l ajut pe Isus ca să mântuiască lumea? Cum pot eu să-l ajut pe Isus ca să mântuiască lumea? Ridicaţi mâna, cei care vor să răspundă... Să ridice mâna cine vrea să răspundă. [cineva spune: "Cu rugăciunea"] Cu rugăciunea putem să-l ajutăm pe Isus să mântuiască lumea? Putem sau nu putem?

Copiii:

Putem!

Papa Francisc:

Dar ce se întâmplă? Sunteţi toţi adormiţi?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Ah, e soarele, e soarele... Soarele vă face să dormiţi... Cu rugăciunea. Foarte bine. Un alt lucru. Tu...

Copil:

Respectând persoanele.

Papa Francisc:

Respectând persoanele. Şi persoanele, trebuie respectate?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Tata, mama, bunicul, bunica: trebuie respectaţi?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Şi persoanele pe care eu nu le cunosc, care locuiesc în cartier, trebuie respectate?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Şi persoanele care locuiesc pe stradă, cerşetorii, trebuie respectaţi?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Da, toate persoanele trebuie respectate. Spunem asta împreună:

Papa şi copiii:

Toate persoanele trebuie respectate!

Papa Francisc:

Şi pe cel care nu mă iubeşte, eu trebuie să-l respect?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Sigur?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Dar n-ar fi mai bine să-i dai o palmă?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Într-adevăr?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Iată: şi acela care nu mă iubeşte, trebuie respectat.

Papa şi copiii:

Şi acela care nu mă iubeşte, trebuie respectat.

Papa Francisc:

Şi cel care mi-a făcut rău, odată, gândiţi-vă bine la asta: ce trebuie să fac? Dacă o persoană mi-a făcut rău, eu pot să-i fac rău lui?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Nu. Nu e frumos. Pot să telefonez la mafie pentru ca să facă ceva?

Copiii:

Nu...

Papa Francisc:

Nu sunteţi convinşi... Se poate face asta?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Se pot face acorduri cu mafia?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Nu! Şi aceia [care ne fac rău] trebuie respectaţi. Aţi răspuns bine. Vedeţi cu câte lucruri putem să-l ajutăm pe Isus ca să mântuiască lumea. Şi acest lucru este frumos, este foarte frumos! Şi dacă eu am făcut temele acasă şi mama mă lasă să ies ca să mă joc cu prietenele sau cu prietenii, sau să joc un meci, acest lucru este frumos?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

A vă juca - gândiţi-vă bine - a vă juca, a vă juca bine, îl ajută pe Isus să mântuiască lumea?

Copiii:

Da...

Papa Francisc:

Nu sunteţi convinşi...

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Da! Pentru că bucuria îl ajută pe Isus să mântuiască lumea. Să spunem asta toţi împreună.

Papa şi copiii:

Bucuria îl ajută pe Isus să mântuiască lumea.

Papa Francisc:

Bucuria este un lucru foarte frumos, foarte frumos. Voi, astăzi, sunteţi bucuroşi?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Da? Sunteţi bucuroşi?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Şi acest lucru este foarte frumos.

Şi cred că astfel am răspuns la "ce putem face pentru a-l ajuta pe Isus ca să mântuiască lumea". Şi voi, gândiţi-vă la asta, după aceea, întotdeauna.

Apoi, eu când aveam vârsta ta jucam fotbal. Ştii, eu nu eram bun la fotbal, şi la noi, cei care nu sunt buni la fotbal se numesc "pata dura" (picior tare). Ai înţeles? Eu eram un pata dura şi pentru aceasta de obicei eram portar, pentru a nu mă mişca: era rolul meu... Nu este o vorbă urâtă, aceasta, se poate spune, pata dura, nu este vorbă urâtă.

Şi o altă întrebare era: cum am înţeles vocaţia. Fiecare dintre noi are un loc în viaţă. Isus vrea ca unul să se căsătorească, să facă o familie, vrea ca un altul să fie preot, alta să fie soră... Dar fiecare dintre noi are un drum, în viaţă. Şi pentru majoritatea este ca să fie ca voi, ca toţi, ca părinţii voştri: credincioşi laici care fac o frumoasă familie, care îi cresc pe copii, care fac să crească credinţa... Şi eu eram în familie: noi eram cinci fraţi, eram fericiţi. Tata lucra, venea de la muncă... - în acel timp era de muncă - şi ne jucam... Odată - vă voi face să râdeţi, dar nu faceţi asta ce vă spun! - am făcut un concurs pentru a ne juca de-a paraşutiştii şi am luat umbrela şi am mers pe terasă şi unul dintre fraţii mei s-a aruncat primul, jos, de la terasă. Şi era să-şi piardă viaţa! Sunt jocuri periculoase, acelea. Dar eram fericiţi. De ce? Pentru că tata şi mama ne ajutau să mergem înainte, la şcoală, şi se îngrijeau de noi. Este foarte frumos, este foarte frumos... Ascultaţi: este foarte frumos în viaţă să fii căsătorit, este foarte frumos. Este foarte frumos a avea o familie, un tată şi o mamă, a avea bunici, unchi... Aţi înţeles asta? Este foarte frumos, este un har. Şi fiecare dintre voi are părinţi, are bunici, are unchi, are o familie. Şi de ce să nu-i salutăm acum? Aplauze pentru ei toţi, pentru ei toţi... [aplauze] Părinţii voştri se jertfesc pentru voi, pentru a vă creşte, şi acesta este un lucru frumos, este o vocaţie frumoasă: a face o familie.

Dar există şi cealaltă vocaţie: a fi soră, a fi preot. Şi eu într-o zi am simţit - dar dintr-o dată - aveam 16 ani şi am simţit că Domnul voia ca eu să fiu preot. Iată-mă! Sunt preot. Acesta este răspunsul. Se simte în inimă: când un tânăr simte în inimă simpatie şi apoi acea simpatie merge înainte şi simte iubire faţă de o tânără şi apoi se logodesc şi apoi se căsătoresc, aşa se simte în inimă când Domnul îţi spune: "Tu trebuie să mergi înainte pe drumul pentru a deveni preot". Şi aşa am simţit eu. Cum se simt lucrurile frumoase în viaţă. Pentru că este un lucru frumos! Aţi înţeles?

Bine, voi sunteţi obosiţi să staţi aici, soarele e puternic...

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Acum este un pic de vânticel, dar...

Eu nu-mi amintesc: pe cel care nu mă iubeşte, trebuie să-i dau o palmă?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Ah! Uitasem. Şi trebuie să mă rog pentru persoanele care mă urăsc?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Da, da: să mă rog pentru cel care nu mă iubeşte, pentru acela... trebuie să mă rog. Şi trebuie să fiu ascultător faţă de mama şi de tata?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Eu, sau vecinul?

Copiii:

Toţi!

Papa Francisc:

Ah, fiecare! Fiecare să spună "eu".

Copiii:

Eu!

Papa Francisc:

Eu trebuie să ascult de tata şi de mama: toţi!

Copiii:

Eu trebuie să ascult de tata şi de mama.

Papa Francisc:

Este foarte important, pentru că ei se jertfesc pentru noi. Aţi înţeles?

Copiii:

Da.

Papa Francisc:

Foarte bine. Şi acum, ce facem?

Iată, facem o rugăciune. În prima întrebare am vorbit despre rugăciune. Acum facem o rugăciune unii pentru alţii. Luaţi-vă de mână, toţi. Ca fraţi, ca prieteni. Luaţi-vă de mână, toţi. Şi s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, care este Mama noastră: Bucură-te Marie...

Şi acum vă voi da vouă tuturor binecuvântarea. În tăcere, fiecare dintre voi să se gândească la părinţi, la rude, la prieteni, să se gândească şi la duşmani, la oamenii care vă urăsc sau care nu vă iubesc. Şi ca această binecuvântare să coboare şi asupra lor, asupra tuturor.

[Binecuvântarea]

Mulţumesc!

__________________________

Omilia în timpul celebrării euharistice

Am auzit cum Isus îşi ia rămas bun de la ai săi la ultima cină şi le cere să respecte poruncile şi le promite că-l va trimite pe Duhul Sfânt: "Eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor" - "mângâietor" înseamnă "avocat" - "un alt avocat ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului" (In 14,16-17). Şi Duhul Sfânt este în noi - în fiecare dintre noi - şi noi l-am primit la Botez: l-am primit de la Isus şi de la Tatăl. Într-o altă parte [a Noului Testament], apostolul ne spune să-l păstrăm pe Duhul Sfânt, şi spune mai mult: "Nu-l întristaţi pe Duhul Sfânt" (cf. Ef 4,30), ca şi cum [ar spune]: "Fiţi conştienţi că voi îl aveţi în voi pe Dumnezeu însuşi, Dumnezeul care te însoţeşte, care îţi spune ceea ce trebuie să faci şi cum trebuie să faci; Cel care te ajută să nu greşeşti, care te ajută să nu aluneci în ispită; Avocatul: Cel care te apără de cel rău". Şi acest Duh este acela care Petru, în lectura a doua, spune că ne va ajuta "să-l adorăm pe Cristos în inimile noastre" (cf. 1Pt 3,15). Şi cum? Cu rugăciunea de adoraţie şi lăsând să se evidenţieze tocmai inspiraţia Duhului Sfânt. El e cel care ne spune: "Acest lucru e bun, acest lucru nu e bun, acesta este drumul greşit, acesta este drumul corect...": ne duce înainte. Şi când oamenii ne cer explicaţii, de ce suntem aşa noi creştinii, Petru spune: "Fiţi gata să răspundeţi oricui vă întreabă de ce sunteţi aşa" (cf. 1Pt 3,15). Şi asta cum trebuie să se facă? Petru continuă: "Dar cu blândeţe şi bună cuviinţă" (v. 15). Şi aici vreau să mă opresc.

Limbajul creştinilor care-l păstrează pe Duhul Sfânt care ne-a fost dat în dar, al celor care ştiu că-l au pe Duhul care le explică [adevărul], acest limbaj este un limbaj special. Nu trebuie să vorbească în latină: nu, nu. Este un alt limbaj. Este limbajul bunei cuviinţe şi al respectului. Şi asta ne poate ajuta să ne gândim la cum este atitudinea noastră de creştini. Este o atitudine de bună cuviinţă, sau de mânie? Sau este amară? Este atât de urât a vedea acele persoane care se declară creştine dar sunt pline de amărăciune... Cu bună cuviinţă. Limbajul Duhului Sfânt este dulce, şi Biserica îl numeşte "oaspete dulce al sufletului", pentru că El este dulce şi ne dă dulceaţă. Şi respect. Mereu îi respectă pe ceilalţi. Ne învaţă să-i respectăm pe ceilalţi. Şi diavolul, care ştie cum să ne slăbească în slujirea lui Dumnezeu, precum şi cum să ne slăbească în această păstrare a Duhului Sfânt care este în noi, va face orice pentru ca limbajul nostru să nu fie de bună cuviinţă şi să nu fie de respect. Chiar şi în comunităţile creştine.

Astăzi am spus, la Angelus [Regina caeli], şi aş vrea să repet: câţi oameni se apropie de o parohie, de exemplu, căutând această pace, acest respect, această bună cuviinţă şi întâlneşte lupte interne între credincioşi. În loc de bună cuviinţă şi de respect, întâlneşte bârfele, vorbirile de rău, competiţiile, concurenţele, unul împotriva altuia...; întâlneşte acel aer nu de tămâie, ci de bârfă... Şi apoi ce spune? "Dacă aceştia sunt creştini, prefer să rămân păgân". Şi pleacă, dezamăgit. Pentru că aceştia nu ştiu să-l păstreze pe Duhul Sfânt şi cu acest "limbaj" de a se arăta din ambiţie, din invidie, din gelozie, atâtea lucruri care ne dezbină între noi, îi îndepărtăm pe oameni. Noi suntem cei care-i îndepărtăm. Şi nu lăsăm ca lucrarea pe care o face Duhul, de a-i atrage pe oameni, să continue. Mie îmi place să mă întorc asupra acestei teme mereu, pentru că vă spun - vă spun cu toată claritatea! - că acesta este păcatul cel mai obişnuit al comunităţilor noastre creştine.

Când o tămâiam pe Sfânta Fecioară Maria, mi-am coborât un pic privirea şi l-am văzut pe şarpe, şarpele pe care Sfânta Fecioară Maria îl striveşte, şarpele cu gura deschisă şi limba care iese. Vă va face bine să priviţi cum este o comunitate creştină care nu-l păstrează pe Duhul Sfânt cu bună cuviinţă şi cu respect: este ca acel şarpe, cu o limbă aşa de lungă... Un paroh, odată, îmi spunea, vorbind despre această temă: "În parohia mea sunt unii care pot să primească împărtăşania de la uşă: cu limba pe care o au, ajung la altar!". Cineva dintre voi va putea spune: "Dar, Părinte, dumneavoastră, mereu cu aceeaşi temă!...". Dar este adevărul! Asta ne distruge! Şi noi trebuie să-l păstrăm pe Duhul Sfânt..., şi nu lucrurile pe care şarpele - diavolul - ne învaţă.

Scuzaţi-mă dacă revin mereu asupra acestei teme, dar eu cred că acesta este duşmanul care distruge comunităţile noastre: bârfa. Poate vă va face bine, nu astăzi - unii astăzi, unii în altă zi - când mergeţi s-o salutaţi pe Sfânta Fecioară Maria, să priviţi un pic în jos şi să vedeţi acea limbă [a şarpelui] şi să-i spuneţi Sfintei Fecioare Maria: "Sfântă Fecioară Maria, mântuieşte-mă: nu vreau să fiu aşa. Eu vreau să-l păstrez pe Duhul Sfânt aşa cum l-ai păstrat tu". Ea l-a păstrat pe Duhul Sfânt, care după aceea a venit şi a făcut-o mamă a Fiului lui Dumnezeu.

Surori şi fraţi, într-adevăr: acest lucru îmi face rău la inimă; este ca şi cum între noi am arunca pietre, unul împotriva altuia. Şi diavolul se distrează: este un carnaval pentru diavol, acesta! Să cerem acest har: să-l păstrăm pe Duhul Sfânt care este în noi. Să nu-l întristăm, aşa cum spune apostolul Paul. Să nu-l întristăm. Şi atitudinea noastră în faţa tuturor - a creştinilor şi a necreştinilor - să fie o atitudine de bună cuviinţă şi de respect, pentru că Duhul Sfânt aşa acţionează în noi: cu bună cuviinţă şi respect.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.