Rogaţiuni, zilele de dinaintea Înălţării Domnului

Cuvântul "rogaţiune" provine din limba latină şi are înţeles de zile de rugăciune, unde se cântă Litania tuturor sfinţilor, însoţite, totodată, şi de rugăciuni insistente pentru binecuvântarea pământului. O explicaţie teologică a cuvântului "rogaţiuni" se găseşte în majoritatea religiilor. În creştinism, rogaţiunile sunt ca nişte semne ale credinţei în Dumnezeu, oamenii îşi pun încrederea în puterea rugăciunii, prin invocarea Litaniei tuturor sfinţilor.

Boala culturilor are legătură cu păcatul săvârşit de om, care a fost infidel faţă de Dumnezeu. Tocmai de aceea, Rogaţiunile au şi un caracter penitenţial, culoarea liturgică fiind violet.

Până la Conciliul Vatican II, rogaţiunea a fost numai la o anumită dată: 25 aprilie, în sărbătoarea Sfântul Marcu.

Episcopul Mancherorts (+477) preia această procesiune şi o dezvoltă chiar mai departe. Sfântul Mamert este legat de procesiunea ce se obişnuieşte a se face în zilele de Rogaţiuni, cu trei zile înainte de sărbătoarea Înălţării, când la slujbe şi apoi, în procesiuni în afara bisericii se fac rugăciuni pentru a se cere de la Dumnezeu îndepărtarea calamităţilor naturale. Această deprindere a fost iniţiată de sfântul Mamert. El era episcop în Vienne, din provincia Dauphin? - Franţa, când a izbucnit un incendiu ce urma să mistuie întreg oraşul; sfântul Mamert începe o rugăciune fierbinte, vărsând lacrimi de durere pentru nenorocirea ce se abătuse peste ei; când lacrimile au atins pământul, flăcările au început să se retragă şi incendiul s-a stins încetul cu încetul. Atunci, sfântul episcop s-a gândit să creeze o sărbătoare liturgică pentru a cere de la Dumnezeu ocrotire împotriva calamităţilor naturale. Această sărbătoare, numită Rogaţiuni, s-a extins în întreaga Galie, iar papa Leon al II-lea, în secolul al VII-lea, a adoptat-o pentru Biserica Universală.

În săptămâna de dinaintea Înălţării Domnului, exista aşa-zisa "săptămâna rogaţiunilor". Ea se mai numeşte săptămâna rugăciunii, Rogaţiune, sau procesiune, sau săptămâna crucii, deoarece în faţa procesiunii este mereu crucea.

Pentru organizarea acestor procesiuni sau rogaţiuni, sfânta Liturghie este cea care stă în centrul procesiunii, apoi crucea procesională este cea care deschide adunarea, urmată de adunarea credincioşilor.

Procesiunea este urmată de mai multe staţiuni sau opriri, unde se pot citi texte din Sfânta Scriptură, diferite rugăciuni şi cânta cântece bisericeşti, după care se binecuvântează câmpiile din jur. Aici în Austria, oamenii au construit în diferite colţuri ale câmpiilor, mici altare sau "Martel", unde este prezentată figura unui sfânt.

Rogaţiunile sau procesiunea specifică acestui timp pascal sunt populare în aceste zile de dinaintea sărbătorii Înălţării Domnului. Toate comunităţile din Austria aşteaptă cu nerăbdare aceste zile de rugăciune, pentru a cere ajutorul din partea lui Dumnezeu, pentru a proteja culturile de calamităţile naturale şi pentru a se ruga pentru roadele pământului.

La ieşirea din biserică de la Liturghia duminicală, am întâlnit un om, care se afla într-un scaun cu rotile, şi l-am întrebat dacă poate să participe la aceste zile de rogaţiuni. Mi-a spus că din fiecare familie măcar un membru ia parte la aceste rugăciuni. Altfel, nu am avea motiv de bucurie, ca, la sărbătoarea recoltei, să-i putem mulţumi lui Dumnezeu pentru roadele câmpului.

Acest fapt îmi aduce aminte de anii când eram ministrant (1974-1985). Pentru că existau diferite interdicţii cu privire la manifestările religioase pe timpul comunismului, fostul meu paroh, de fericita amintire, pr. Carmil Gherghel, fixa întotdeauna slujbele de luni, marţi şi miercuri, la ora 5 dimineaţa. Ne trezeam dis-de-dimineaţă, pe la ora 4, ca să putem prinde haine pentru a ministra la Liturghie şi apoi de a participa la procesiune.

Până când se lumina afară se încheia şi procesiunea de după sfânta Liturghie, când se înconjura biserica, de trei ori. Apoi, mergeam la şcoala şi mamele noastre adunau tot felul de produse şi organizau acel praznic faimos, realizând comuniunea cu ceilalţi, printr-o agapă.

Erau vremuri frumoase, care făceau comuniunea dintre oameni să fie cât mai strânsă şi să crească mereu. Nu ştiu dacă aceste obiceiuri se mai practică în aceste vremuri noi, însă pentru mine au fost şi rămân de o însemnătate deosebită, dat fiind faptul că în comunităţile în care slujesc aceste practici sunt întâlnite.

Biserica invită în aceste zile pe toţi credincioşii săi la aşa-zisa procesiune sau rogaţiuni, pentru a cere binecuvântarea pământului, pentru vreme bună şi frumoasă, pentru îndepărtarea calamităţilor naturale şi pentru o recoltă frumoasă şi bogată.

În aceste zile pline de har, ne rugăm să avem o credinţă vie şi Bunul Dumnezeu să binecuvânteze toate aceste culturi şi holde, care ne aduc hrana de fiecare zi.

Pr. dr. Iosif Antoci

lecturi: 27.