Papa Francisc: Omilia din Duminica Învierii (16 aprilie 2017)

Astăzi, Biserica repetă, cântă, strigă: "Isus a înviat!". Dar cum aşa? Petru, Ioan, femeile au mers la mormânt şi era gol, El nu era acolo. Au mers cu inima închisă de tristeţe, tristeţea unei înfrângeri: Învăţătorul, Învăţătorul lor, cel pe care-l iubeau aşa de mult a fost executat, a murit. Şi din moarte nu ne întoarcem. Aceasta este înfrângerea, acesta este drumul înfrângerii, drumul spre mormânt. Dar îngerul le spune: "Nu este aici, a înviat". Este prima veste: "A înviat". Şi apoi învălmăşeala, inima închisă, apariţiile. Însă discipolii rămân închişi toată ziua în Cenacol, pentru că le era frică să nu li se întâmple şi lor acelaşi lucru care i s-a întâmplat lui Isus. Şi Biserica nu încetează să spună înfrângerilor noastre, inimilor noastre închise şi temătoare: "Opreşte-te, Domnul a înviat". Dar dacă Domnul a înviat, cum de se întâmplă aceste lucruri? Cum de se întâmplă atâtea nenorociri, boli, trafic de persoane, războaie, distrugeri, mutilări, răzbunări, ură? Dar unde este Domnul? Ieri i-am telefonat unui tânăr cu o boală gravă, un tânăr cult, un inginer şi vorbind, pentru a da un semn de credinţă, i-am spus: "Nu există explicaţii pentru ceea ce ţi se întâmplă. Priveşte-l pe Isus pe Cruce, Dumnezeu a făcut asta cu Fiul său şi nu există o altă explicaţie". Şi el mi-a răspuns: "Da, dar l-a întrebat pe Fiul şi Fiul a spus da. Eu n-am fost întrebat dacă voiam asta". Asta ne înduioşează, niciunul dintre noi nu este întrebat: "Dar eşti mulţumit cu ceea ce se întâmplă în lume? Eşti dispus să duci înainte această cruce?". Şi crucea merge înainte, şi credinţa în Isus coboară jos. Astăzi continuă Biserica să spună: "Opreşte-te, Isus a înviat". Şi aceasta nu este o fantezie, Învierea lui Cristos nu este o sărbătoare cu atâtea flori. Acest lucru e frumos, dar nu este asta, este mai mult; este misterul pietrei aruncate care ajunge să fie fundamentul existenţei noastre. Cristos a înviat, asta înseamnă. În această cultură a rebutului unde ceea ce nu foloseşte ia calea acelui "foloseşte şi aruncă", unde ceea ce nu foloseşte este rebutat, acea piatră - Isus - aruncată şi este izvor de viaţă. Şi noi, pietricele pe pământ, în acest pământ de durere, de tragedii, cu credinţa în Cristos Înviat avem un sens, în mijlocul atâtor calamităţi. Sensul de a privi mai departe, sensul de a spune: "Priveşte, nu există un zid; există un orizont, există viaţa, există bucuria, există crucea cu această ambivalenţă. Priveşte înainte, nu te închide. Tu pietricică, ai un sens în viaţă pentru că eşti o pietricică lângă acel pietroi, acea piatră pe care răutatea păcatului a rebutat-o". Ce ne spune astăzi Biserica în faţa atâtor tragedii? Asta, pur şi simplu. Piatra aruncată nu este cu adevărat aruncată. Pietricele care cred şi se alipesc de acea piatră nu sunt aruncate, au un sens şi cu acest sentiment Biserica repetă din adâncul inimii: "Cristos a înviat". Să ne gândim un pic, fiecare dintre noi să se gândească, la problemele zilnice, la bolile pe care le-am trăit sau pe care le are vreunul dintre rude; să ne gândim la războaie, la tragediile umane şi, pur şi simplu, cu glas umil, fără flori, singuri, în faţa lui Dumnezeu, în faţa noastră să spunem: "Nu ştiu cum merge asta, dar sunt sigur că Cristos a înviat şi eu am pariat pe asta". Fraţi şi surori, asta e ceea ce am voit să vă spun. Întoarceţi-vă acasă astăzi, repetând în inima voastră: "Cristos a înviat".

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 17.