Rugăciunea papei la sfârşitul Căii sfintei cruci la Colosseum (14 aprilie 2017)

O, Cristoase, lăsat singur şi trădat chiar de ai tăi şi vândut la un preţ mic.

O, Cristoase, judecat de păcătoşi, predat de conducători.

O, Cristoase, sfâşiat în trup, încoronat cu spini şi îmbrăcat cu haină de purpură. O, Cristoase, pălmuit şi pironit cu atrocitate.

O, Cristoase, străpuns de suliţa care a sfâşiat inima ta.

O, Cristoase, mort şi îngropat, tu care eşti Dumnezeul vieţii şi al existenţei.

O, Cristoase, unicul nostru Mântuitor, ne întoarcem la tine şi în acest an cu ochii aplecaţi de ruşine şi cu inima plină de speranţă:

De ruşine pentru toate imaginile de devastări, de distrugeri şi de naufragiu care au devenit obişnuite în viaţa noastră;

Ruşine pentru sângele nevinovat care zilnic este vărsat de femei, de copii, de imigraţi şi de persoane persecutate datorită culorii pielii lor sau datorită apartenenţei etnice şi sociale şi datorită credinţei lor în tine;

Ruşine pentru multele dăţi când, ca Iuda şi Petru, te-am vândut şi te-am trădat şi te-am lăsat singur să mori pentru păcatele noastre, fugind ca nişte laşi de responsabilităţile noastre;

Ruşine pentru tăcerea noastră în faţa nedreptăţilor; pentru mâinile noastre leneşe în a da şi avide în a smulge şi în a cuceri; pentru glasul nostru răsunător în apărarea intereselor noastre şi timid în a vorbi despre interesele altuia; pentru picioarele noastre rapide pe calea răului şi paralizate pe calea binelui;

Ruşine pentru fiecare dată când noi episcopi, preoţi, consacraţi şi consacrate am scandalizat şi am rănit trupul tău, Biserica; şi am uitat prima noastră iubire, primul nostru entuziasm şi disponibilitatea noastră totală, lăsând să ruginească inima noastră şi consacrarea noastră.

Atâta ruşine, Doamne, dar inima noastră este nostalgică şi de speranţa încrezătoare că tu nu ne tratezi după meritele noastre, ci numai după belşugul milostivirii tale; că trădările noastre nu elimină imensitatea iubirii tale; că inima ta, maternă şi paternă, nu ne uită datorită împietririi măruntaielor noastre;

Speranţa sigură că numele noastre sunt imprimate în inima ta şi că suntem situaţi în pupila ochilor tăi;

Speranţa că crucea ta transformă inimile noastre împietrite în inimi de carne capabile să viseze, să ierte şi să iubească; transformă această noapte întunecată a crucii tale în zori strălucitori ai Învierii tale;

Speranţa că fidelitatea ta nu se bazează pe fidelitatea noastră;

Speranţa că ceata de bărbaţi şi femei fideli faţă de crucea ta continuă şi va continua să trăiască fidelă ca drojdia care dă gust şi ca lumina care deschide noi orizonturi în trupul umanităţii noastre rănite;

Speranţa că Biserica ta va căuta să fie glasul care strigă în pustiul omenirii pentru a pregăti calea întoarcerii tale triumfale, când vei veni ca să-i judeci pe cei vii şi pe cei morţi;

Speranţa că binele va învinge în pofida înfrângerii sale aparente!

O, Doamne Isuse, Fiul lui Dumnezeu, victimă nevinovată a răscumpărării noastre, în faţa stindardului tău regesc, în faţa misterului tău de moarte şi de glorie, în faţa crucii tale, îngenunchem, ruşinaţi şi plini de speranţă, şi îţi cerem să ne speli în baia sângelui şi apei care au ieşit din Inima ta sfâşiată; să ierţi păcatele noastre şi greşelile noastre;

Îţi cerem să-ţi aminteşti de fraţii noştri răpuşi de violenţă, de indiferenţă şi de război;

Îţi cerem să rupi lanţurile care ne ţin prizonieri în egoismul nostru, în orbirea noastră voluntară şi în vanitatea calculelor noastre lumeşti.

O, Cristoase, îţi cerem să ne înveţi să nu ne ruşinăm niciodată de crucea ta, să n-o instrumentalizăm ci s-o cinstim şi s-o adorăm, pentru că tu ai manifestat cu ea monstruozitatea păcatelor noastre, măreţia iubirii tale, nedreptatea judecăţilor noastre şi puterea milostivirii tale. Amin.

Francisc

Pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 19.