Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

În drum spre Întâlnirea Mondială a Tinerilor din Panama 2019

Invitație la o mărturie vie

Dragi tineri, având în memorie mesajul Sfântului Părinte papa Francisc din 27 februarie 2017 prin care vă invita să porniți plini de curaj spre următoarea etapă a întâlnirii voastre din Panama și admirând planul pe care l-a stabilit de a celebra un Sinod special dedicat vouă în octombrie 2018, la care vă invită și vă așteaptă să vă angajați într-un chip special, iată-vă la primul moment dedicat vouă și la prima întâlnire cu el, prietenul și liderul vostru spiritual, chiar acasă la voi, în parohiile și comunitățile voastre. Isus se prezintă hotărât să intre în Ierusalim pentru a demonstra tuturor cât de mult vă prețuiește și câtă încredere vrea să investească în voi. Este un drum de iubire, de prețuire și de mare încredere care vrea să o pună în voi, așa cum a făcut-o cu ucenicii săi când a intrat în Ierusalim, locul dăruirii sale și al mărturiei iubirii sale dumnezeiești. Ceea ce a făcut atunci, face mereu, chiar și în aceste zile. Sfântul Părinte, dorind să vă facă cât mai conștienți de acest gest de iubire, vă cheamă să vă arătați și voi răspunsul vostru de iubire și susținere a lucrării sale de mântuire pentru întreaga omenire. Vrea să-i fiți alături și vrea să vă facă cu adevărat trimișii săi în lume cu entuziasmul vostru tineresc și cu forța iubirii voastre generoase.

Procesiunea de Florii reprezintă manifestarea bucuriei voastre de a-l întâmpina și de a-l însoți pe drumul crucii sale. Tinerii nu trebuie să-l privească de la distanță, ci sunt chemați, în baza prieteniei adevărate, să-i iasă în cale și să-l însoțească în tot ceea ce dorește să facă pentru toți oamenii și mai ales pentru prietenii săi. Nu trebuie să uitați, dragi tineri, că pe drumul greu al crucii el a avut alături două persoane dragi, pe mama lui plină de iubire și pe apostolul cel mai tânăr și curajos, Ioan.

Adresându-vă și anul acesta mesajul său, papa Francisc vă amintește că pe drumul său, dar și al vostru, nu trebuie să lipsească aceeași mamă curată și iubitoare, Maria, dar și exemplul ucenicului pe care-l iubea, tânărul apostol Ioan. Să vă aduceți aminte mereu de cuvintele sale pline de iubire și respect, pe care vi le adresează în mesajul său, care trebuie să vă însoțească și să vă inspire în tot ceea ce faceți când vă angajați să-l urmați și să-l însoțiți pe el.

Vă propun să ascultați încă o dată această invitație a Sfântului Părinte papa Francisc pe care v-o face cu atâta încredere și prețuire: "Dragi tineri, la sfârșitul Zilei Mondiale a Tineretului (ZMT) de la Cracovia am indicat următoarea țintă a pelerinajului nostru care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne va duce în Panama în anul 2019. Ne va însoți pe acest drum Fecioara Maria, cea pe care toate generațiile o numesc fericită (cf. Lc 1,48). Noua etapă a itinerarului nostru se leagă de cea precedentă, care era centrată pe fericiri, dar ne determină să mergem înainte. De fapt, îmi stă la inimă ca voi, tinerii, să puteți merge nu numai «comemorând» trecutul, ci având și «curaj» în prezent și «speranță» în viitor. Aceste atitudini, mereu vii în tânăra femeie din Nazaret, sunt exprimate clar în temele alese pentru următoarele trei ZMT-uri. Anul acesta (2017) vom reflecta despre credința Mariei când în «Magnificat» a spus: «Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic» (Lc 1,49). Tema din anul următor (2018) - «Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu» (Lc 1,30) - ne va face să medităm asupra carității pline de curaj cu care Fecioara a primit vestea îngerului. Ziua Mondială a Tineretului 2019 va fi inspirată din cuvintele: «Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău» (Lc 1,38), răspuns al Mariei dat îngerului, încărcat de speranță".

După această asigurare și încurajare că nu trebuie să fim singuri pe acest drum de credință, ci însoțiți de exemplul, credința și iubirea Mariei, mamă iubitoare și generoasă cu mantia ei ocrotitoare, Sfântul Părinte introduce marea și sfânta precizare prin care își arată prețuirea față de toți tinerii lumii, o adevărată surpriză și onoare. Iată surpriza și bucuria pentru întreaga Biserică și, desigur, pentru voi tinerii lumii: "În octombrie 2018, Biserica va celebra Sinodul Episcopilor cu tema: «Tinerii, credința și discernământul vocațional». Ne vom întreba despre modul în care voi, tinerii, trăiți experiența credinței în mijlocul provocărilor din timpul nostru. Vom trata și problema despre modul în care puteți să vă formați un proiect de viață, discernând vocația voastră, înțeleasă în sens amplu, adică la Căsătorie, în cadrul laical și profesional, sau la viața consacrată și la Preoție. Doresc să fie o mare sintonie între parcursul spre ZMT din Panama și drumul sinodal".

Anunțând acest eveniment mondial, Sfântul Părinte a voit să arate încă o dată cât de mult îi prețuiește pe toți tinerii lumii și cât de mult vrea să investească în ei. Iar pentru a fi sigur că tinerii cu adevărat vor putea să înțeleagă și să beneficieze de această nobilă vocație și încredere a Bisericii îi așază pe aceștia sub ocrotirea aceleia care a stat mereu alături de Cristos pe drumul iubirii și dăruirii sale. Cu alte cuvinte, papa declară, tocmai acum când toți tinerii se îndreptă spre întâlnirea lor mondială, din Panama, și spre celebrarea Sinodului dedicat lor, că vor fi siguri de o viață nouă și un nou curaj, dacă vor fi sub privirea și ocrotirea aceleia care i-a stat mereu alături Fiului ei în drumul său spre victoria asupră răului și a morții.

Iată cuvintele sale: "Dragi tineri, încredințez drumul nostru spre Panama, precum și itinerarul de pregătire al următorului Sinod al Episcopilor mijlocirii materne a sfintei Fecioare Maria. Vă invit să ne amintim de două date importante din anul 2017: trei sute de ani de la găsirea imaginii sfintei Fecioare Maria «Aparecida», în Brazilia; și centenarul aparițiilor de la Fatima, în Portugalia, unde, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge pelerin în luna mai. Ne vom îndrepta și spre sfântul Martin de Porres, unul dintre sfinții patroni ai Americii Latine și ai ZMT 2019. El, în slujirea sa umilă și zilnică, avea obiceiul de a oferi florile cele mai bune Mariei, ca semn al iubirii sale filiale. Cultivați și voi, asemenea lui, o relație de familiaritate și prietenie cu sfânta Fecioară Maria, încredințându-i bucuriile, neliniștile și preocupările voastre. Vă asigur că nu vă va părea rău!"

Ce cuvinte mângâietoare și încurajatoare pentru tinerii care caută să aducă lumii o rază de speranță și de curaj evanghelic!

"Tânăra din Nazaret, care în toată lumea a asumat mii de nume și chipuri pentru a se apropia de fiii săi, să mijlocească pentru fiecare dintre noi și să ne ajute să cântăm lucrările mari pe care Domnul le săvârșește în noi și prin noi".

Ne unim, așadar, în acest itinerar de credință cu Sfântul Părinte papa Francisc, cu toți ceilalți episcopi din lume și din țară, cu asistenții voștri spirituali și vă dorim, dragi tineri, "drum bun" în celebrarea întâlnirii voastre, mai întâi, în comunitățile voastre parohiale, exercițiu binefăcător pentru momentul întâmpinării și pregătirii Zilei Mondiale a Tineretului, dând mărturie lumii de astăzi că Isus, care a venit la noi, este singurul care cunoaște inima omului și poate răspunde la aspirațiile ei.

Vă dorim întâlnire fericită în Duminica Floriilor cu cel care vă așteaptă să-l însoțiți pe drumul iubirii sale supreme pentru a vă bucura cu el și la Înviere.

Vă întâmpinăm cu un gând frumos și frățesc ce ne unește cu papa Francisc, cu toți păstorii, spiritualii și prietenii voștri sufleteștii. Dați-mi voie să vă propun cu multă încredere și cu îndreptățită speranță următorul îndemn: "Tinerilor, lăsați să răsune în adâncurile inimii marile așteptări ale Bisericii și ale omenirii. Nu vă temeți să vă deschideți sufletul la chemarea lui Cristos Domnul. Descoperiți privirea iubirii lui Isus fixată asupra voastră și răspundeți cu entuziasm la propunerea unei urmări radicale! Tinerilor, bucurați-vă de solidaritatea lui Isus, a Maicii sfinte și a protectorilor voștri sufletești".

Drum bun în căutarea lui Isus și la întâlnirea cu el și cu frații voștri!

Iași, 3 aprilie 2017

Cu aleasă prețuire și cu îmbrățișarea noastră,

Petru Gherghel,
episcop de Iași

Comunicat de presă: Duminica Floriilor - Ziua Tineretului


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat