Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Exerciții spirituale pentru cercetași din Pildești, Adjudeni și Sagna

Dacă ne-am opri măcar o clipă și am privi cu ochii larg deschiși lumea din jurul nostru, am observa că, de cele mai multe ori, oamenii nu mai încredere în ei, nu mai au curajul de a învinge lumea cu visurile lor, le e frică să privească cerul. Tocmai de aceea, cu dorința de a ne regăsi pe noi înșine, regăsindu-l pe Dumnezeu, noi, cercetașii centrelor locale "Adormirea Maicii Domnului" Pildești, "Coborârea Duhului Sfânt" Adjudeni și "Înălțarea Domnului" Sagna, am participat la exerciții spirituale, între 20 și 23 aprilie 2017.

Astfel, cu rucsacii în spate, voia bună și zâmbetele pe chipuri, bucuria și speranța în inimi, am ajuns, joi, 20 aprilie, într-o casă specială, unde suntem primiți de fiecare dată cu multă căldură și bucurie. Aici, la Casa Providenței a Surorilor Divinei Providențe din Iași, am încercat să trăim un timp de har, în care să ne deschidem inimile și să medităm la diferite aspecte ale vieții noastre. Bineînțeles, am avut nevoie și de o persoană care să ne călăuzească momentele spirituale prin îndemnuri, sfaturi, teme de gândit, întrebări pe care să le primim la fiecare meditație. Tocmai de aceea, îndrumătorul nostru spiritual a fost pr. Egidiu Condac, care a reușit prin cuvintele sale să așeze în sufletul nostru acele ancore de care aveam nevoie pentru a ne regăsi, pentru a prinde curaj, pentru a ne opri în călătoria noastră mereu și mereu la Dumnezeu.

Meditațiile noastre au avut ca punct de plecare Învierea lui Isus, pentru că acesta a învins moartea pentru fiecare din noi, dăruindu-ne o lumină care să nu se poată stinge niciodată, ci să poată călăuzi întreaga noastră viață. Tocmai de aceea, a trăi cu adevărat învierea, înseamnă a trăi cu adevărat viața în Cristos. Poate părea atât de dificil să trăim viața în Cristos, de cele mai multe ori, noi crezând că nu suntem demni de a răspunde afirmativ unei asemenea trăiri. Însă, a trăi viața în Cristos înseamnă a ne urma cursul nostru normal, făcându-l pe Dumnezeu prezent în alegerile noastre, în binele pe care îl facem în fiecare zi, în adevărul pe care îl mărturisim, în iubirea pe care o trăim pentru cei din jur, în drumul regăsirii noastre și nu în ultimul rând, în bucuria noastră.

Ca tineri, alegem să trăim în comuniune, diferențiind-o pe aceasta de uniformizarea care este atât de mult promovată în zilele noastre. Iar dacă în comuniune se regăsesc toți, împărtășind aceleași valori, uniformizarea își impune propriile standarde, care nu pot fi atinse de toată lumea. Mai departe, meditând despre bine, am ajuns la concluzia că acesta este scopul omului, care a fost creat de binele cel mai mare, Dumnezeu. Iar împărtășind și acționând pentru bine, suntem conduși către adevăr, care nu poate fi divizat, unicitatea sa concretizându-se prin existența lui Dumnezeu, care este el însuși adevărul. Fiind creați de același Dumnezeu, prin adevăr se definește fiecare dintre noi, pentru că valorăm mai mult prin ce suntem, decât prin ceea ce avem. Iar atunci când ne pierdem în minciuni, neadevăruri, falsuri, putem știi că putem găsi dreptatea în propria noastră conștiință.

Cursul meditațiilor noastre ne-a condus apoi către iubire, la care este chemat fiecare om, în trăirea vieții sale. Astfel, am descoperit că iubirea vine din interiorul nostru și ea nu se termină niciodată tot la iubire, ci la roadele pe care le dăruiește și la care putem contribui prin participarea activă la iubirea lui Dumnezeu. După aceea, am ajuns la regăsirea noastră proprie, care de multe ori ne pare imposibilă. De ce? Pentru că adesea ne căutăm în oameni, în locuri, în imagini, în idei, însă, nu ne putem regăsi decât dacă vom căuta acolo unde ne-am pierdut, adică în noi înșine. Tocmai de aceea, toate meditațiile la care am participat au avut scopul de a ne conduce către noi înșine, către examinarea propriei noastre vieți și conștiințe, către redescoperirea curajului de a porni în lume cu visurile și speranțele noastre.

Pentru a înțelege mai bine mesajul, după fiecare meditație, fiecare dintre noi a petrecut un timp personal, pentru a regăsi în tăcere răspunsurile pe care le caută. Apoi, au avut loc discuțiile în grupurile mici, unde fiecare a împărtășit cu cei de lângă el propriile idei, experiențe și momente trăite, ca în final, adunându-ne în grupul mare, să punem în comun concluziile la care am ajuns. Iar în fiecare zi am simțit prezența lui Isus, ascuns în preasfântul sacrament, participând la sfintele Liturghii, animate de cântecele și bucuria noastră.

Din programul nostru nu au lipsit nici drumețiile, pentru că deși zăpada răzbea din toate puterile, ne-am avântat într-o vizită la catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", unde am vizitat și memorialul "Anton Durcovici", și catedrala veche, locul unde astăzi istoria își dezvăluie misterele. O altă vizită a fost la Căminul de bătrâni al surorilor Divinei Providențe, care a fost o experiență cu adevărat deosebită. Am interacționat cu bătrânii, care ne-au impresionat prin curajul, seninătatea și speranța cu care privesc viața. Un alt moment special a fost sâmbătă seara, în ajunul Duminicii Luminate, când, având câte o lumină în mână, am parcurs Calea Luminii, descoperindu-l pe Isus cel Înviat. Iar între momentele centrale, și-au făcut loc și momentele de animație, pe care le-am petrecut prin jocuri, care ne-au unit și ne-au apropiat, fiind și o provocare la care am răspuns cu multă creativitate și bucurie. Astfel, am reușit să creștem frumos, să ne cunoaștem unii pe alții, să formăm un grup unit și să dezvoltăm relațiile dintre noi. Cu siguranță toate obiectivele au fost atinse, dovadă fiind mărturiile cercetașilor prezenți:

  • "Exercițiile spirituale m-au ajutat să mă regăsesc pe mine însumi și nu în ultimul rând să am încredere mai multă în mine. Cred că după o așa experiență aș putea zice că am mai mult curaj. Ceea ce am învățat eu aici este că nu inima ne conduce pe noi, ci noi pe ea. Experiența, curajul, încrederea pe care le-am căpătat aici le voi transmite și celorlalți" (Raluca Oroș, C.L. "Înălțarea Domnului" Sagna).

  • "Când am ajuns aici, mi s-a dat o foiță pe care să scriu ce aș dori să capăt în urma acestei experiențe. Eu am ales cuvântul CURAJ și în mod surprinzător pot spune că, acum că am ajuns la finalul acestei călătorii, am mai multă încredere în mine, mai mult curaj. Pe lângă activitățile desfășurate, am reușit să îmi construiesc multe relații de prietenie, am descoperit bucuria vieții trăite în Cristos înviat" (Sabina Burcă, C.L. AMD Pildești).

  • "În aceste zile am pornit în lumea interioară a sufletului nostru. Întâi am învățat să trăim, alegând viața. Dacă înainte eram descurajată în a-mi trăi viața care mi-a fost dată, acum am un motiv în plus de a alege viața. Am învățat că a trăi înseamnă a face bine și că mereu trebuie să fim recunoscători pentru el" (Patricia Giurgilă, C.L. "Coborârea Duhului Sfânt", Adjudeni).

Așadar, toți cercetașii care am participat suntem GATA ORICÂND să ne întoarcem acasă cu mult curaj și voință de a împărtăși cu ceilalți ceea ce am trăit în aceste zile, pentru a ne duce misiunea la îndeplinire. Aducem mii de mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea acestei activități și suntem siguri că împreună putem construi o lume mai bună, în care să avem încredere să trăim, să visăm, să acționăm, în toate lăsând prezentă lumina învierii lui Isus.

Andreea Mîrț

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 20-23 aprilie: Iași: Exerciții spirituale pentru cercetași din Pildești, Adjudeni și Sagna


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat