Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Videomesaj al Sfântului Părinte Francisc adresat participanților la prezentarea lui Opera omnia a părintelui Milani la Târgul Editurilor Italiene (Milano, 19-23 aprilie 2017)

"Nu mă voi răzvrăti niciodată împotriva Bisericii pentru că am nevoie de mai multe ori pe săptămână de iertarea păcatelor mele și n-aș ști la cine să merg ca s-o caut când aș părăsi Biserica". Așa a scris părintele Lorenzo Milani, prior de Barbiana, la 10 octombrie 1958. Aș vrea să propun acest act de abandonare în Milostivirea lui Dumnezeu și în maternitatea Bisericii ca perspectivă din care să privim viața, operele și preoția părintelui Lorenzi Milani.

Toți am citit multele opere ale acestui preot toscan, mort la doar 44 de ani, și ne amintim cu afect deosebit de "Scrisoare către o profesoară", scrisă împreună cu tinerii săi de la școala din Barbiana, unde el a fost paroh. Ca educator și profesor el a practicat fără îndoială parcursuri originale, uneori, probabil, prea avansate și greu de înțeles și de primit în prezent. Educația sa familială provenea de la părinți necredincioși și anticlericali, îl obișnuise cu o dialectică intelectuală și cu o sinceritate care uneori puteau să pară prea necioplite, dacă nu marcate de răzvrătire. El a menținut aceste caracteristici, dobândite în familie, și după convertirea sa, petrecută în 1943, și în exercitarea slujirii sale sacerdotale. Se înțelege, asta a creat și unele conflicte și unele scântei, precum și unele neînțelegeri cu structurile ecleziastice și civile, din cauza propunerii sale educative, a predilecției sale față de cei săraci și a apărării obiecției de conștiință. Istoria se repetă mereu. Mi-ar plăcea ca să-l amintim mai ales ca un credincios, îndrăgostit de Biserica deși a fost rănit și educator pasionat cu o viziune despre școală care mi se pare răspuns la exigența inimii și a inteligenței copiilor și tinerilor noștri.

Cu aceste cuvinte mă adresam lumii școlii italiene, citându-l chiar pe părintele Milani: "Iubesc școala pentru că este sinonim al deschiderii la realitate. Cel puțin așa ar trebui să fie! Dar nu întotdeauna reușește să fie așa și atunci înseamnă că trebuie schimbat un pic modul de a pune lucrurile. A merge la școală înseamnă a deschide mintea și inima la realitate, în bogăția aspectelor sale, a dimensiunilor sale. Și noi nu avem dreptul să ne fie frică de realitate! Școala ne învață să înțelegem realitatea. A merge la școală înseamnă a deschide mintea și inima la realitate, în bogăția aspectelor sale, a dimensiunilor sale. Și acest lucru este foarte frumos! În primii ani se învață la 360 de grade, apoi încet-încet se aprofundează o direcție și în sfârșit se specializează. Dar dacă unul a învățat să învețe - acesta este secretul, a învăța să învețe! -, asta îi rămâne pentru totdeauna, rămâne o persoană deschisă la realitate! Asta învăța și un mare educator italian care era un preot: părintele Lorenzo Milani". Așa mă adresam educației italiene, școlii italiene, la 10 mai 2014.

Însă neliniștea sa nu era rod al răzvrătirii, ci al iubirii și al duioșiei față de tinerii săi, față de ceea ce era turma sa, pentru care suferea și lupta, pentru a-i dărui demnitatea care, uneori, era negată. Neliniștea sa nu era una spirituală, alimentată de iubirea față de Cristos, față de Evanghelie, față de Biserică, față de societate și față de școala pe care o visa tot mai mult ca "un spital de campanie" pentru a-i ajuta pe cei răniți, pentru a-i recupera pe cei marginalizați și rebutați. A învăța, a cunoaște, a ști, a vorbi cu franchețe pentru a apăra propriile drepturi erau verbe pe care părintele Lorenzo le conjuga zilnic pornind de la citirea Cuvântului lui Dumnezeu și de la celebrarea sacramentelor, așa încât un preot care-l cunoștea foarte bine spunea despre el că făcuse "indigestie de Cristos". Domnul era lumina vieții părintelui Lorenzo, aceeași care aș vrea să lumineze amintirea noastră despre el. Umbra crucii s-a alungit adesea asupra vieții sale, dar el se simțea mereu părtaș de misterul pascal al lui Cristos, și al Bisericii, așa încât să manifeste, părintelui său spiritual, dorința ca toți cei dragi ai săi "să vadă cum moare un preot creștin". Suferința, rănile îndurate, crucea, nu au întunecat niciodată în el lumina pascală a lui Cristos Înviat, pentru că preocuparea sa era una singură, ca tinerii săi să crească având mintea deschisă și inima primitoare și plină de compasiune, gata să se aplece asupra celor mai slabi și să-i ajute pe cei nevoiași, așa cum învață Isus (cf. Lc 10,29-37), fără a privi la culoarea pielii lor, la limbă, la cultură, la apartenența religioasă.

Las concluzia, ca și deschidere, tot părintelui Lorenzo, prezentând cuvintele scrise unuia dintre tinerii săi. Lui Pipetta, tânărul comunist care îi spunea "dacă toți preoții ar fi ca dumneavoastră, atunci...", părintele Milani îi răspundea: "În ziua în care vom dărâma împreună intrarea vreunui parc, când vom instala casa săracilor în palatul bogatului, amintește-ți Pipetta, în ziua aceea te voi trăda, în ziua aceea voi putea cânta în sfârșit singurul strigăt de victorie demn de un preot al lui Cristos: Fericiți cei săraci pentru că a lor este împărăția cerurilor. În acea zi eu nu voi rămâne cu tine, eu mă voi întoarce în căsuța ta ploioasă și urât mirositoare ca să mă rog pentru tine în fața Domnului meu răstignit" (Scrisoare către Pipetta, 1950). Așadar, să ne apropiem de scrierile părintelui Lorenzo Milani cu afectul celui care privește la el ca la un martor al lui Cristos și al Evangheliei, care a căutat mereu, având conștiința că este păcătos iertat, lumina și duioșia, harul și mângâierea pe care numai Cristos ni le dăruiește și pe care le putem întâlni în Biserica Mama noastră.

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 19.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat