Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Mikayel Minasyan: "Papa în Armenia ne-a făcut să ieșim din găoacea durerii"

De Andrea Tornielli

Călătoria în Armenia pe care Francisc a făcut-o în iunie 2016 este una dintre puținele călătorii pe care în inima sa le hotărâse deja la începutul pontificatului. Tocmai în primele săptămâni izbucniseră și primele polemici cu privire la cele întâmplate la începutul secolului al XX-lea în Armenia. De fapt, la 3 iunie 2013, papa Bergoglio îl primise pe patriarhul armean de Cilicia, Nerses Bedros al XIX-lea. Unul dintre componenții suitei a filmat câteva cuvinte ale Pontifului care salutând o persoană a vorbit explicit despre "genocid" și materialul video a fost postat imediat pe Youtube. Nu era vorba despre o întâlnire publică, cuvintele lui Francisc au fost spuse în privat pentru a-i alina pe descendenții victimelor acelor măceluri. Ministerul de externe turc a exprimat imediat dezacordul său fie la ambasada Sfântului Scaun de la Ankara fie direct la Vatican. După patru zile, la 7 iunie, încredința scrisorile sale de acreditare în mâinile Papei primul ambasador rezident al Republicii Armenia pe lângă Sfântul Scaun, Mikayel Minasyan, care imediat ce a luat în primire funcția a încercat să arunce apă pe foc pentru a împăca sufletele. Astăzi acele polemici, după comemorarea în "Sfântul Petru" din 2015 și după călătoria papală în Armenia, sunt numai o amintire palidă. Vatican Insider a cerut ambasadorului Minasyan ce anume a reprezentat vizita lui Francisc.

La 24 aprilie se comemorează martirii genocidului armean. Ce a semnificat vizita Papei la memorialul din Yerevan dedicat victimelor lui Metz Yeghérn, "Marele Rău"?

Acea vizită așa de încărcată de simboluri și emoții, a exprimat, cred, importanța câtorva valori cheie ale pontificatului Papei Francisc cum ar fi solidaritatea, deschiderea și libertatea. Solidaritatea față de poporul armean, un popor care a suferit mult și Papa învață că nu putem să nu fim solidari cu cel care suferă. De deschidere pentru că a dat armenilor curajul de a se deschide la lume, de a ieși din găoacea durerii alimentată și astăzi de negaționismul guvernului turc, și în sfârșit de libertate, cea personală, a Papei, care a sfidat presiunile pentru a exprima celelalte două valori. Îmi vin în minte cuvintele exprimate la cald de președintele Republicii la sfârșitul acelei ceremonii care probabil mai bine decât toate caracterizează semnificația vizitei Papei Francisc la "Fortăreața Rândunelelor" : Sanctitate, i-a spus el, astăzi dumneavoastră ați îngrijit rănile noastre.

A uimit pe mulți faptul că Francisc a ales, în timpul vizitei la memorial, să stea în tăcere, să nu rostească discursuri. S-a întâmplat astfel și la Auschwitz în luna următoare. Ce înseamnă această tăcere?

Cred că în fața anumitor tragedii care au lovit omenirea nu există alt instrument decât cel al tăcerii ca invitație la ascultare. A auzi ce anume au de spus victimele, a nu vorbi în locul lor, ci a ne ruga pentru ei și a ne ruga pentru ca să nu se întâmple omenirii ceea ce li s-a întâmplat lor. Iarăși la deschiderea liturghiei din 12 aprilie 2015, în centenarul comemorării, papa Francisc a indicat în aceste tragedii de la începutul secolului al XX-lea rădăcina a ceea ce s-a întâmplat după aceea și a ceea ce se întâmplă astăzi din păcate. În Armenia se simțea privirea Pontifului îmbrățișându-i pe creștinii din Orientul Mijlociu pentru care papa în schimb nu încetează să invoce pacea pentru că în schimb tăcerea nu poate să fie aplicată tragediilor care se consumă în fața ochilor noștri, ținând mereu în mine valorile care îl însoțeau pe papa Francisc la memorialul genocidului armean.

Martiriul creștinilor nu este ceva ce privește trecutul: l-am văzut în mod dramatic în acest Paști însângerat în Egipt. Trecutul ne poate ajuta să înfruntăm prezentul și viitorul?

Este lucrul în care credem noi armenii și lucrul pentru care de peste un secol luptăm neobosit. Dacă atunci, în urmă cu o sută de ani, tragediei care a lovit poporul meu i s-ar fi dat o judecată dreaptă, așa cum este făcut în mod tardiv de națiuni în ultimele decenii, probabil că am fi avut o situație diferită pentru creștinii din Orientul Mijlociu astăzi. De la Turcia așteptăm acest pas și conștiința că pluralitatea culturală și politică a fost în trecut marea sa bogăție și resursă. Însă din păcate această amintire comună este încontinuu negată, îngropată, uitată.

În timpul călătoriei în Armenia, papa a vorbit despre amintire nu ca un lucru care blochează și înțepenește în diviziunile din trecut: după părerea dumneavoastră, va fi posibil să se facă pași înainte într-o recunoaștere împărtășită și cu Turcia?

Mi se pare că papa îndrăgește foarte mult tema amintirii. A vorbit despre asta în diferite ocazii, dar întotdeauna ca despre ceva profund pozitiv, deoarece creează legături între ființele umane, între popoare, și atunci când sunt greu de acceptat. Cred că tot ceea ce a exprimat el la "Sfântul Petru" în centenarul genocidului armean și apoi a reafirmat în timpul călătoriei în Armenia anul următor, ar vrea să facă din această amintire comoara pe care să se construiască relații pașnice între armeni și turci, calea reconcilierii, având conștiința însă că pentru a dărâma zidurile nu se poate decât să se pornească de la adevăr.

(După Vatican Insider, 23 aprilie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat