Mikayel Minasyan: "Papa în Armenia ne-a făcut să ieşim din găoacea durerii"

De Andrea Tornielli

Călătoria în Armenia pe care Francisc a făcut-o în iunie 2016 este una dintre puţinele călătorii pe care în inima sa le hotărâse deja la începutul pontificatului. Tocmai în primele săptămâni izbucniseră şi primele polemici cu privire la cele întâmplate la începutul secolului al XX-lea în Armenia. De fapt, la 3 iunie 2013, papa Bergoglio îl primise pe patriarhul armean de Cilicia, Nerses Bedros al XIX-lea. Unul dintre componenţii suitei a filmat câteva cuvinte ale Pontifului care salutând o persoană a vorbit explicit despre "genocid" şi materialul video a fost postat imediat pe Youtube. Nu era vorba despre o întâlnire publică, cuvintele lui Francisc au fost spuse în privat pentru a-i alina pe descendenţii victimelor acelor măceluri. Ministerul de externe turc a exprimat imediat dezacordul său fie la ambasada Sfântului Scaun de la Ankara fie direct la Vatican. După patru zile, la 7 iunie, încredinţa scrisorile sale de acreditare în mâinile Papei primul ambasador rezident al Republicii Armenia pe lângă Sfântul Scaun, Mikayel Minasyan, care imediat ce a luat în primire funcţia a încercat să arunce apă pe foc pentru a împăca sufletele. Astăzi acele polemici, după comemorarea în "Sfântul Petru" din 2015 şi după călătoria papală în Armenia, sunt numai o amintire palidă. Vatican Insider a cerut ambasadorului Minasyan ce anume a reprezentat vizita lui Francisc.

La 24 aprilie se comemorează martirii genocidului armean. Ce a semnificat vizita Papei la memorialul din Yerevan dedicat victimelor lui Metz Yeghérn, "Marele Rău"?

Acea vizită aşa de încărcată de simboluri şi emoţii, a exprimat, cred, importanţa câtorva valori cheie ale pontificatului Papei Francisc cum ar fi solidaritatea, deschiderea şi libertatea. Solidaritatea faţă de poporul armean, un popor care a suferit mult şi Papa învaţă că nu putem să nu fim solidari cu cel care suferă. De deschidere pentru că a dat armenilor curajul de a se deschide la lume, de a ieşi din găoacea durerii alimentată şi astăzi de negaţionismul guvernului turc, şi în sfârşit de libertate, cea personală, a Papei, care a sfidat presiunile pentru a exprima celelalte două valori. Îmi vin în minte cuvintele exprimate la cald de preşedintele Republicii la sfârşitul acelei ceremonii care probabil mai bine decât toate caracterizează semnificaţia vizitei Papei Francisc la "Fortăreaţa Rândunelelor" : Sanctitate, i-a spus el, astăzi dumneavoastră aţi îngrijit rănile noastre.

A uimit pe mulţi faptul că Francisc a ales, în timpul vizitei la memorial, să stea în tăcere, să nu rostească discursuri. S-a întâmplat astfel şi la Auschwitz în luna următoare. Ce înseamnă această tăcere?

Cred că în faţa anumitor tragedii care au lovit omenirea nu există alt instrument decât cel al tăcerii ca invitaţie la ascultare. A auzi ce anume au de spus victimele, a nu vorbi în locul lor, ci a ne ruga pentru ei şi a ne ruga pentru ca să nu se întâmple omenirii ceea ce li s-a întâmplat lor. Iarăşi la deschiderea liturghiei din 12 aprilie 2015, în centenarul comemorării, papa Francisc a indicat în aceste tragedii de la începutul secolului al XX-lea rădăcina a ceea ce s-a întâmplat după aceea şi a ceea ce se întâmplă astăzi din păcate. În Armenia se simţea privirea Pontifului îmbrăţişându-i pe creştinii din Orientul Mijlociu pentru care papa în schimb nu încetează să invoce pacea pentru că în schimb tăcerea nu poate să fie aplicată tragediilor care se consumă în faţa ochilor noştri, ţinând mereu în mine valorile care îl însoţeau pe papa Francisc la memorialul genocidului armean.

Martiriul creştinilor nu este ceva ce priveşte trecutul: l-am văzut în mod dramatic în acest Paşti însângerat în Egipt. Trecutul ne poate ajuta să înfruntăm prezentul şi viitorul?

Este lucrul în care credem noi armenii şi lucrul pentru care de peste un secol luptăm neobosit. Dacă atunci, în urmă cu o sută de ani, tragediei care a lovit poporul meu i s-ar fi dat o judecată dreaptă, aşa cum este făcut în mod tardiv de naţiuni în ultimele decenii, probabil că am fi avut o situaţie diferită pentru creştinii din Orientul Mijlociu astăzi. De la Turcia aşteptăm acest pas şi conştiinţa că pluralitatea culturală şi politică a fost în trecut marea sa bogăţie şi resursă. Însă din păcate această amintire comună este încontinuu negată, îngropată, uitată.

În timpul călătoriei în Armenia, papa a vorbit despre amintire nu ca un lucru care blochează şi înţepeneşte în diviziunile din trecut: după părerea dumneavoastră, va fi posibil să se facă paşi înainte într-o recunoaştere împărtăşită şi cu Turcia?

Mi se pare că papa îndrăgeşte foarte mult tema amintirii. A vorbit despre asta în diferite ocazii, dar întotdeauna ca despre ceva profund pozitiv, deoarece creează legături între fiinţele umane, între popoare, şi atunci când sunt greu de acceptat. Cred că tot ceea ce a exprimat el la "Sfântul Petru" în centenarul genocidului armean şi apoi a reafirmat în timpul călătoriei în Armenia anul următor, ar vrea să facă din această amintire comoara pe care să se construiască relaţii paşnice între armeni şi turci, calea reconcilierii, având conştiinţa însă că pentru a dărâma zidurile nu se poate decât să se pornească de la adevăr.

(După Vatican Insider, 23 aprilie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.