Reflecţie: O "oboseală" care "învigorează". A 3-a duminică din Postul Mare

Domnul ajunge în Samaria, "obosit de drum". Se opreşte la fântâna lui lacob. E atât de neobişnuit să citim că Isus care vesteşte fără întrerupere venirea împărăţiei prin cuvinte şi fapte, care vindecă neobosit mulţimile ce se îngrămădesc în jurul lui, care domină forţele răului, care renunţă la somn pentru a se retrage în rugăciune, acum este obosit!

Ce "călătorie" l-a epuizat atât de tare? Evanghelistul Ioan ne vorbeşte înainte de episodul sosirii la fântână de o polemică între Isus şi farisei. Sau poate "oboseala" este rezultatul neînţelegerii şi refuzului de care are parte în misiunea sa... Mai mult decât picioarele sale, inima şi sufletul său simt oboseala.

Astfel că se opreşte la fântână unde întâlneşte o femeie samariteană. Aceasta merge la fântână la ora cea mai nepotrivită din zi. Isus întâlneşte o persoană "diferită", "nepotrivită", cu care n-ar fi trebuit să intre în dialog, în mentalitatea timpului său: o femeie, o străină, o păcătoasă. Dar Isus întră în dialog cu ea: îi cere să-i dea să "bea", pentru ca apoi să trezească în ea dorinţa pentru ceea ce el însuşi are să-i dăruiască.

Dar atunci ce loc are oboseala în această relatare? Poate că evanghelistul vrea să sublinieze că, chiar şi pentru învăţătorul, întâlnirea cu acea străină, diferită, devine o ocazie pentru a-şi reînviora inima obosită. De fapt nu este adevărat că atunci când noi dăruim ceva din profunzimea fiinţei noastre, rodul este o binecuvântare şi pentru noi? Dăruind, dobândim. La fel cu credinţa, când o dăruim altora, se reînnoieşte şi credinţa noastră.

Isus este Fiul lui Dumnezeu, care a asumat natura noastră umană, s-a făcut om ca şi noi, a simţit oboseala aşa cum o simţim şi noi, a luat asupra sa păcatul pe cruce.

Isus devine astfel "templul" întâlnirii cu Dumnezeu care ne dăruieşte apa vie a Duhului Sfânt, Duhul iubirii. El doreşte să ne întâlnească şi pe noi, ca pe femeia samariteană, pentru a ne transforma, pentru a ne "reînviora" viaţa cu harul său, pentru ca noi, la rândul nostru, să fim izvor de apă vie pentru toţi cei "diferiţi" de noi pe care îi întâlnim în această lume însetată de adevăr şi iubire.

Rugăciune:

Doamne, la fel ca samariteana, suntem în prezenţa ta cu multe nevoi: de a fi bine primiţi, de a fi înţeleşi, de a fi iubiţi... Dorim să primim de la inima ta străpunsă (mai mult decât obosită!), puterea harului tău pentru a transforma vieţile noastre în izvoare pentru oameni. Amin.

Pr. Massimo Tellan

Preluare www.pauline.ro

lecturi: 10.