A muri pentru cruce în Europa comunistă

De Domenico Agasso jr.

Ar fi putut celebra el înmormântarea mamei sale, în anul 1986. Numai că nimeni, nici mama sa, nu ştia că TomᚠHalík era preot. A fost preot "clandestin" şi în casa proprie. De fapt, în Cehoslovacia nici părinţilor nu trebuia să se reveleze că este un călugăr hirotonit în secret: era o "regulă" de respectat cu scrupulozitate într-o ţară comunistă, pentru că riscul ca să se răspândească ştirea era prea mare. Şi cine era descoperit, risca doi ani de închisoare, pe baza legii "delictului de sabotare a controlului statal asupra Bisericilor şi asociaţiilor religioase".

Aşadar, TomᚠHalík, ceh, născut în 1948, este preot din Arhidieceza de Praga, precum şi profesor de filozofie la Universitatea din capitală; după 1989 a fost visiting professor în Universităţile din Oxford, Cambridge şi Harvard. Viaţa sa este una dintre cele relatate în Martori ai credinţei. Experienţe personale şi colective ale catolicilor din Europa centro-orientală sub regimul comunist, sub îngrijirea lui Jan Mikrut (Testimoni della fede. Esperienze personali e collettive dei cattolici in Europa centro-orientale sotto il regime comunista - Gabrielli Editore). Această operă - monumentală, 1.248 de pagini - relatează eroismul multor credincioşi, dar nu este o culegere de biografii, ci a diferitelor "metode şi forme de persecuţie", precizează cel care a îngrijit opera, în acele ţări unde obiectivul era de a distruge religiozitatea.

Din peniţa celor cincizeci de autori reiese un tablou în mare parte inedit, în care se însumează şi se împletesc istorii de episcopi, preoţi, călugări, dar şi laici "din blocul sovietic angajaţi în apărarea credinţei lor şi a structurilor Bisericii". Multe dintre persoanele despre care se vorbeşte au trebuit să plătească un preţ foarte mare pentru convingerile lor religioase: au fost arestaţi, întemniţaţi, torturaţi, internaţi în lagăre de muncă, constrânşi să trăiască în condiţii inumane.

Iată-l aşadar pe Halík, devenit preot în 1978, nu în patria sa, ci la Erfurt, în Germania de Est: "Era sâmbătă, 21 octombrie 1978. Puţin după ora 5 după-amiază, a fost hirotonit de episcopul Hugo Aufderbeck, în capela privată din locuinţa sa, la umbra domului".

L-au condus la casa prelatului "pe scaunul din spate al unei maşini, acoperit de o manta", deoarece, "chiar dacă Biserica din RDG avea mai multă libertate, nu aveam siguranţa că intrarea în reşedinţa episcopală nu era controlată de o telecameră a poliţiei secrete". Halík şi-a dat seama că "este în mod verosimil primul preot din est hirotonit sub pontificatul primului papă din est, Wojtyła", ales cu cinci zile înainte.

Imediat pentru Halík vin interogatoriile, îndeosebi despre raporturile sale cu "dizidenţii din mediul cultural, din cercurile filozofice şi din samizdat (răspândirea operelor literare în afara editurii oficiale) catolic". Poliţiştii "mă ameninţau dur - povesteşte el - şi imediat după aceea mă linguşeau, promiţându-mi că aş fi putut să predau la universitate şi să călătoresc în străinătate, numai dacă aş fi semnat un pact de colaborare". "Modelul clasic" era prezenţa concomitentă a "agentului «rău» şi a celui «bun»: cel rău urla şi ameninţa, apoi pleca timp de o oră lăsându-mă singur cu cel «bun», care mă umplea de promisiuni: în această perioadă de timp mulţi au ales calea colaborării".

Dar el este un os dur, spune mereu cu fermitate "nu" la toate ameninţările şi ofertele, până acolo încât "agenţii mi-au spus că deja lucrau la întocmirea de documente contrafăcute, cu care să mă compromită moral".

Halík s-a salvat şi povesteşte istoria sa în volum. În schimb nu s-a terminat bine pentru foarte mulţi alţii, ca episcopul bulgar de Nicopole, Eugen Bossilkov, condamnat la moarte în 1952. În Croaţia, în doi ani 1944/1945, 243 de preoţi au fost ucişi, 169 arestaţi, 89 au dispărut. În Polonia, între 1949-1953 au fost prelaţi şi o mie de preoţi arestaţi, 41 executaţi, 260 dispăruţi. Atrocităţi asemănătoare au fost făcute în Slovenia, Germania de Est, Bosnia Herţegovina, România, Ungaria, Albania, Slovacia. Însă atenţie: în aceste ţări, în pofida a toate, "un mare număr de creştini au rămas fideli Bisericii - scrie cardinalul Christoph Schönborn în prefaţă - cu preţul vieţii lor însăşi; tenacitatea acestor oameni este o emoţionantă mărturie a credinţei lor".

Închisoare şi torturi pentru inflexibilul primat de Ungaria

Puţin înainte de arestare, mama sa i-a cerut să meargă la Roma, pentru că îl voia pe fiul său în siguranţă. Dar el n-a ascultat-o, simţea că locul său era cu poporul. Cardinalul József Mindszenty (1892-1975), primat de Ungaria, a fost întemniţat în decembrie 1948 de autorităţile comuniste ungare şi condamnat la închisoare pe viaţă în anul următor, după un proces fals care-l acuza de conspiraţie împotriva guvernului. A fost şi torturat.

"Se vede determinarea sa de a-şi lua crucea", scrie Adam Somorjai. Timp de opt ani a rămas în închisoare şi la arest la domiciliu, şi a fost eliberat în timpul insurecţiei populare din 1956, apoi s-a refugiat în ambasada americană din Budapesta unde a rămas până în 1973, când Papa Paul al VI-lea l-a eliberat de la conducerea diecezei. Mindszenty a fost un opozant al Ostpolitik al Vaticanului, pentru că nu a voit niciun acord cu comuniştii: alternativa la tratative a fost rezistenţa.

Microfoane şi calomnii nu l-au doborât pe episcopul polonez

Construia biserici şi întemeia parohii în optică anti-regim. Le edifica fără autorizaţia autorităţilor statale.

Monseniorul Ignacy Tokarczuk (1918-2012) a fost unul dintre protagoniştii episcopatului polonez, cu cardinalii Stefan Wyszynski şi Karol Wojtyła, viitor papă. Păstor de Przemysl, "autorităţile comuniste îl considerau episcopul «cel mai anti-regim», scrie Marek Inglot. Pentru aceasta, în afară de activitatea sa în apărarea drepturilor credincioşilor, Tokarczuk a fost, între prelaţii polonezi, cel mai persecutat.

Comuniştii încercau în toate modurile să-l oprească: prin şicane, materiale compromiţătoare, un dosar fals care-l acuza de colaborare cu Gestapoul, provocări, acuze, imputări, interogări, ameninţări, inclusiv acelea de a fi ucis, şi sistemul de spionare instalat în palatul episcopal. "Toate acestea încontinuu, în fiecare zi, totuşi, el rămânea neclintit, niciodată nu s-a plecat".

Albanezul salvat de un mesaj în lenjerie

Familia lui Zana este profund creştină. Unchiul a fost arestat în 1946 cu acuza de propagandă împotriva partidului din Albania. A petrecut zece ani în închisoare, cu genunchii fărâmaţi de lovituri.

Tatăl era profesor la Politehnica din Tirana. Printre prietenii săi de studiu din America "era unul care a fost desemnat ministru", povesteşte Zana lui Giulio Cargnello; "L-au invitat pe tatăl meu să-l viziteze, împreună cu ceilalţi colegi". Însă mama era însărcinată şi în ziua aceea tata a însoţit-o pentru a naşte. După întâlnirea cu ministrul, colegii au fost arestaţi şi duşi în închisoarea unchiului, unde "s-a vorbit cu invidie despre tatăl meu, care a scăpat de arestare".

Atunci "unchiul meu a ascuns în elasticul unei perechi de chiloţi printre rufele murdare un bileţel de hârtie pe care scria: "Spuneţi-i lui Loro (Lorenc era tatăl meu) să fie atent". Când mama a mers să ia lenjeria, unchiul i-a indicat perechea de chiloţi. Salvând pe tatăl lui Zana.

(După Vatican Insider, 8 martie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.