Exerciţii spirituale pentru papa şi Curia Romană: A regăsi unitatea în jurul Cinei Domnului

"Pâinea şi trupul, vinul şi sângele". Aceasta este tema, luată din Evanghelia lui Matei despre ultima cină, pe care părintele franciscan Giulio Michelini a dezvoltat-o în a treia meditaţie ţinută în dimineaţa zilei de 7 martie 2017, papei şi Curiei Romane, în timpul exerciţiilor spirituale de la Ariccia. Din oferirea totală a lui Isus cu trupul şi sângele pentru mântuirea omenirii predicatorul a scos un mesaj de unitate şi împărtăşire pentru toţi creştinii. Reportaj de Gabriella Ceraso:

La ultima cină: sărbătoare şi comuniune, dar şi păcat şi fragilitate

Dimensiunea antropologică, teologică şi existenţială a faptului de a mânca împreună. De aici porneşte meditaţia părintelui Michelini. "A stat la masă împreună cu cei doisprezece", este scris în Evanghelia lui Matei, în acest a mânca împreună este frumuseţea împărtăşirii, explică predicatorul, dar şi umanitatea noastră, păcatul şi fragilitatea simbolizate de mâncare, aşa cum relatează atâtea episoade biblice, până la Laudato si' a papei Francisc, când vorbeşte despre egoism în raport cu mâncarea: "Putem să ne imaginăm ce s-a întâmplat la cina aceea. Era o sărbătoare: desigur teologii şi exegeţii discută mult dacă cina aceea avea sau nu un caracter pascal. Dar este clar că era frumos pentru ei să stea împreună. Dar a sta împreună scoate în evidenţă şi umanitatea noastră. Şi aceste elemente sunt prezente în cina lui Isus: primul, cel al iubirii, cu care această cină a fost pregătită, şi iubirea pe care Isus o oferă cu hrana pe care o dăruieşte. Dar există, în această cină, şi ura, fragilitatea, diviziunea. Apoi a mânca hrana, dacă ne gândim bine, are de-a face tocmai cu o dimensiune umană".

Este dimensiunea slăbiciunii, a faptului de a ne recunoaşte non-autosuficienţi, şi a mânca împreună cu alţii înseamnă a mărturisi altora această condiţie de creatură, "condiţie limitată", ca aceea care reiese şi din cinele primilor creştini relatate de sfântul Paul la Corint, şi marcate, afirmă părintele Michelini, de alipirea fiecăruia de propria mâncare şi de o lipsă de adevărată împărtăşire. Şi este emblematic că tocmai în acel cadru de fragilitate al ultimei cine reiese trădarea lui Iuda, care se clocea de mult timp.

Isus lasă semn al prezenţei sale viitoare: se dăruieşte în totalitate pe sine însuşi în trup şi sânge

Însă la fel de emblematic, continuă predicatorul franciscan, este că tocmai în noaptea în care este trădat, Isus nu retrage darul său şi dă tot ceea ce îi rămâne de dat: trup şi sânge. Chiar în mijlocul cinei luate împreună, Isus lasă un exemplu şi semnul prezenţei sale viitoare: "Pentru noi cei care credem în Isus, tocmai Cuvântul s-a făcut trup. Aşadar, tot ceea ce Isus, Fiul, a oferit din El, divinitatea sa, a fost oferit cu Întruparea. Tot ceea ce Fiul, ceea ce Cuvântul putea oferi, în divinitatea sa, a fost oferit cu Întruparea. Cum spune Paul: «Isus, deşi era în condiţia de Dumnezeu, n-a considerat un privilegiu că este ca Dumnezeu». Aşadar, iată că acum cu acea pâine omenitatea sa trebuia să fie dăruită. Desigur, în acea omenitate este şi Fiul lui Dumnezeu şi Cuvântul. Dar pâinea aceea este chiar trupul, pentru că în acest trup acel Cuvânt a devenit astfel; aşadar Trupul şi Sângele. Isus este total sărac, nu pentru că a trăit pur şi simplu în mod sărac, ci pentru că nu mai are nimic de apărat. Şi de fapt, dacă ne gândim bine, chiar în această cină dăruieşte tot ceea ce-i rămânea".

Numai cu Pătimirea există iertarea păcatelor

În schimb în cuvintele lui Matei asupra potirului, în acea ultimă cină, mai subliniază părintele Michelini, se evidenţiază un element original, adică sângele lui Isus legat cu iertarea păcatelor. "Va fi vărsat pentru mulţi, pentru iertarea păcatelor". În sfârşit cine citeşte această Evanghelie descoperă semnificaţia numelui lui Isus, "Dumnezeu va mântui", şi înţelege modul în care o va face, adică Pătimirea: "Nu este o simplă formulă aceea pe care o recită Isus; nu este ceva extrinsec. Am putea îndrăzni chiar să spunem că este prea uşor: «Dumnezeu te iubeşte». Este prea uşor a spune: «Dumnezeu te iartă». În fond nu ne costă nimic să spunem: «Păcatele tale sunt iertate». Dar numai aici, cu sângele vărsat, reiese aşadar în sfârşit modul cu care vor fi iertate păcatele: adică prin moartea lui Cristos. Pentru că, aşa cum spune Psalmul, numai Dumnezeu poate plăti preţul păcatului. Omul nu se poate răscumpăra pe sine însuşi. Şi cum citim în Cartea Leviticului, şi Matei cunoaşte bine această simbolică iudaică, păcatul este iertat numai cu vărsarea sângelui".

Creştinii să crească în unitate şi împărtăşire

În sfârşit sunt trei întrebări pe care părintele Michelini le pune pentru reflecţie la sfârşitul meditaţiei. Prima se referă la raportul nostru cu mâncarea şi cere să nu avem alipiri ci stăpânire de sine; a doua este o invitaţie de a creşte iarăşi în unitatea dintre creştini, ca discipoli în jurul cinei cu Cristos; şi ultima este o întrebare despre iertare şi cere să fim cu adevărat conştienţi că Isus nu numai în cuvinte ci într-adevăr cu propria viaţă, ne-a dobândit milostivirea Tatălui.

(După Radio Vatican, 7 martie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 11.