Reflecţie la duminica a IV-a din Postul Mare, "Duminica Laetare" şi "Duminica Bibliei" - Anul A - 2017

"Este dorinţa mea vie ca acest cuvânt al lui Dumnezeu să fie tot mai mult celebrat, cunoscut şi răspândit" (cf. Papa Francisc, Misericordia et misera, 7).

Suntem în duminica a patra din Postul Mare şi Biserica ne conduce cu înţelepciune pe drumul spre Sfintele Paşti. După ce în duminicile trecute ni l-a prezentat pe Isus ca: biruitor asupra diavolului, biruitor asupra nefericirilor noastre, biruitor asupra inimii robite de păcat, în duminica aceasta ni-l prezintă pe Isus şi ca biruitor asupra întunericului venit peste noi în urma păcatului. De aceea, creştinii au numit duminica aceasta a orbului vindecat "Duminica Laetare", duminica bucuriei.

Şi pentru că toate bucuriile mântuirii lui Dumnezeu prin Cristos şi Duhul Sfânt noi le cunoaştem astăzi prin intermediul Sfintei Scripturi, prin intermediul Bibliei, sfântul părinte papa Francisc a voit ca această duminică a bucuriei să fie şi "Duminica Bibliei", ca astfel să se reafirme locul central al cuvântului lui Dumnezeu în viaţa Bisericii şi în viaţa creştinului.

Dar mai întâi să dezvoltăm câteva gânduri despre lecturile biblice ale duminicii vindecării orbului din naştere, "Duminica Laetare", şi apoi vom dezvolta şi nişte gânduri despre "Duminica Bibliei".

Mai întâi spunem că Evanghelia după sfântul Ioan, evanghelie din care am citit şi duminica trecută, din care citim duminica aceasta şi din care vom citi şi duminica viitoare, este o evanghelie a întâlnirilor personale ale lui Isus cu oamenii. Astfel vedem întâlnirile personale ale lui Isus cu: Andrei, Ioan, Bartolomeu, Nicodim, samariteana, paraliticul, orbul din naştere, Marta, Maria şi Lazăr etc.

Iar ca să înţelegem mai bine pericopa evanghelică cu vindecarea orbului din naştere (cf. In 9,1-41), trebuie să facem recurs la prima lectură biblică (cf. 1Sam 16,1-13) şi la psalmul responsorial (cf. Ps 23,1-6).

Prima lectură de astăzi ne aminteşte de faptul că "Dumnezeu căuta un om după inima sa" (cf. 1Sam 13,14). Acesta avea să fie David, al cărui nume înseamnă "preaiubit", o imagine profetică al lui Isus Cristos care avea să fie în chip desăvârşit "omul" după inima lui Dumnezeu. Ungerea lui David cu untdelemn, simbol al Duhului Sfânt, ne aminteşte de Isus, Fiul preaiubit al Tatălui, care la Botezul său în Iordan a fost uns cu Duhul Sfânt care a coborât şi a rămas peste el (cf. In 1,33).

Pe acest Isus, adevăratul "om" după inima lui Dumnezeu, adevăratul "om" plin de Duhul Sfânt, Dumnezeu Tatăl avea să-l facă adevăratul "păstor" al poporului său, pentru ca oamenilor să nu le lipsească nimic, pentru ca oamenii să fie apăraţi de potrivnicii lor puternici şi pentru ca oamenii să fie introduşi la masa împărăţiei sale veşnice. Isus nu primeşte păcătoşii în faţa uşii sau în curte, ca să-i ospăteze acolo, aşa cum fac oamenii cu cerşetorii. Nu, Isus le deschide porţile de aur ale inimii sale regale şi acolo îi primeşte pe păcătoşi la sine (cf. Ps 23,1-6).

Pe acest Isus, "omul" după inima sa, Dumnezeu l-a trimis la lucru printre noi. Iar Isus, ca "bun păstor", aleargă continuu după oiţele pierdute, rănite sau bolnave. După ce duminica trecută a vindecat şi a adus în staulul lui Dumnezeu nu numai pe femeia samariteană de la fântâna lui Iacob, dar un întreg sat, o întreagă turmă de suflete rătăcite şi bolnave, duminica aceasta Isus s-a dus în căutarea unui orb din naştere care demult îl aştepta pe Mesia, care după profeţie singur putea să deschidă ochii orbilor din naştere (cf. Is 29,18; 35,5).

Dar Satana şi-a trimis şi el oamenii săi la lucru, pe fariseii şi cărturarii de ieri şi de astăzi, specialişti în "arta denigrării", ca să încurce lucrarea mântuirii. Aceştia au pornit şi ei la lucru şi planul lor era să facă din Isus, care a deschis ochii orbului, un păcătos, unul care are drac, unul de care să te temi, pentru ca astfel oamenii să nu alerge la el şi să nu fie vindecaţi de orbirile provocate de păcat. Şi satana a reuşit cu unii din poporul evreu, aşa cum a reuşit cu unii dintre îngeri, aşa cum a reuşit cu primii oameni, aşa cum a reuşit chiar cu părinţii orbului. Dar satana, prin farisei şi cărturari, nu a reuşit cu orbul vindecat, care a replicat: "De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic" (In 9,32-33); şi nu a reuşit nici cu mulţi alţii, care mărturiseau şi ei: "Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit; poate un drac să deschidă ochii orbilor?" (In 10,21).

Vreau să mă opresc cu câteva gânduri la răutatea denigrării. Denigrarea, sau "viclenia denigrării", care ni se prezintă mereu sub masca binelui, denigrare ridicată de satana şi de acoliţii lui la nivel de "artă", o artă a demolării sufletelor, o artă vicleană inventată în iad, o artă vicleană folosită de însuşi satana la denigrarea lui Dumnezeu, spre căderea multor îngeri şi a oamenilor (cf. Gen 3,1-7); artă vicleană folosită apoi de acoliţii săi, fariseii şi cărturarii, la denigrarea lui Isus, ca oamenii căzuţi în întuneric să nu se lase luminaţi de el (cf. In 9,16); arta vicleană folosită apoi de eretici şi la denigrarea Duhului Sfânt, pentru ca oamenii căzuţi să nu primească puterea şi viaţa (cf. 1Sam 16,13). Denigrarea, această artă vicleană a satanei de demolare a sufletelor, nu a prins numai la păgâni, nu a prins numai farisei şi cărturari, nu a prins numai la eretici, nu a prins numai la ateii de altă dată şi de acum, dar denigrarea, această artă demonică de demolare a sufletelor, a prins şi la mulţi creştini cu numele, care fac lucrarea satanei de a îndepărta multe suflete de mântuirea lui Dumnezeu.

De aceea, cea de-a doua lectură de astăzi (cf. Ef 5,8-14) ne spune să fim atenţi la cuvintele rele pe care le putem rosti. Odinioară eram în întuneric, iar acum suntem acum lumină în Domnul. Două stări cărora le corespund două umblări: cea de altădată şi cea care trebuie să ne caracterizeze viaţa de acum. De aceea, ca unii care suntem copiii lui "Dumnezeu iubire", să umblăm în dragoste; ca unii care am devenit "lumină în Domnul", să umblăm ca nişte copii ai luminii; ca unii care am devenit copiii înţelepciunii divine, să ne purtăm cu înţelepciune. "Cercetaţi ce este plăcut lui Dumnezeu şi nu luaţi câtuşi de puţin parte la lucrările neroditoare ale întunericului; dimpotrivă, osândiţi-le" (Ef 5,10-11)!

Orbul din naştere vindecat astăzi de Isus ne vorbeşte atât de starea noastră înnăscută de păcătoşi orbi, cât şi de minunea vindecării noastre de la Botez, când ni s-au deschis ochii la lumina realităţilor veşnice. Ba mai mult, Biblia în cinstea căreia facem astăzi sărbătoare, ne comunică bucuria că Isus, deşi înălţat la cer, este rămas la lucru printre noi, în căutarea celor care vor să fie vindecaţi de el (cf. In 9,1-41). Isus, înălţat la Tatăl, este cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (cf. Mt 28,20), aşa cum, trăind cu noi pe pământ, era înălţat la Tatăl din cer (cf. In 3,13).

Astăzi, când Isus, deşi înălţat la cer, este rămas cu noi pentru a ne vindeca orbirile şi bolile noastre, Biserica, prin glasul sfântului părinte papa Francisc, mai exact prin scrisoarea apostolică Misericordia et misera, ne aminteşte că Isus cel înălţat la cer foloseşte ca mijloc de vorbire cu noi Biblia şi viaţa ucenicilor săi. Cineva spunea că "viaţa ucenicilor" este Biblia pe înţelesul lumii, sau Biblia pe care o mai citeşte astăzi lumea. De aceea, aşa cum spunea papa Francisc, viaţa creştinului trebuie să fie pătrunsă de lumina învăţăturilor Bibliei. Folosind comparaţia Bibliei cu "apa", putem spune că aşa cum puterea apei se arată în florile, parfumul şi roadele plantelor, tot astfel putem spune că puterea Bibliei se arată în viaţa de bucurie, de mărturie şi de slujire a creştinilor.

Pentru că noi, creştinii catolici, citim public şi cu glas tare întreaga Biblie pe durata a trei ani liturgici, pentru că noi, creştinii catolici, citim, medităm şi ne hrănim zilnic din Biblie, Sfântul Părinte papa Francisc a voit să dedice o duminică specială de cinstire a Bibliei, prin care să se reafirme importanţa Scripturilor în viaţa Bisericii şi a creştinilor. Şi în acest sens a fost aleasă duminica a IV-a din Postul Mare, duminică numită şi "Duminica Laetare", duminică numită de acum şi "Duminica Bibliei".

Din această cauză am purtat noi astăzi Biblia în procesiune şi am împodobit amvonul de unde citim zilnic Biblia, spre mântuirea noastră. Biblia ni se recomandă a fi: cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi plin de putere; cuvântul lui Dumnezeu cel ca o sabie ascuţită şi cu două tăişuri şi care pătrunde până în adâncul inimii (cf. Evr 4,12); cuvântul lui Dumnezeu cel tare ca un ciocan care sfărâmă piatra inimii păcătoase (cf. Ier 23,29); cuvântul lui Dumnezeu cel care este o candelă aprinsă pentru paşii vieţii noastre (cf. Ps 119,105); cuvântul lui Dumnezeu care ne îmbogăţeşte mult mai decât aurul (cf. Ps 19,10); cuvântul lui Dumnezeu ce este ca o oglindă unde ne putem privi chipul (cf. Iac 1,23-25); cuvântul lui Dumnezeu, care este sămânţa împărăţiei cerurilor pusă spre creştere şi rodire în inima noastră (cf. 1Pt 1,23).

Apoi, într-o altă ordine de idei, Biblia ni se recomandă a fi şi: pâinea vieţii (cf. In 6,50); laptele duhovnicesc (cf. 1Pt 2,2); apa vieţii (cf. In 7,38); miere şi picur dulce din faguri (cf. Ps 19,10).

Venită la noi din cer, prin oameni aleşi, Biblia este presărată cu mărturii, experienţe şi realităţi străine de lumea noastră şi ne atrage atenţia că nu este totul aici şi acum, că există un Dumnezeu infinit de mare şi bun, care ne-a creat şi care ne vrea cu gelozie pentru sine. Biblia ne spune că Dumnezeu, în persoana Fiului şi a Duhului Sfânt, a plecat în căutarea omului pierdut şi a făcut şi face tot ce este necesar pentru ca să-l fericească şi să-l mântuiască veşnic pe om.

Pentru că suntem în Duminica Bibliei, iată câteva întrebări la care însăşi Biblia dă răspunsurile:

1. Câte cărţi are Biblia? Biblia este o colecţie de 73 de cărţi.

2. Cine a scris Biblia? Pe de o parte ni se spune "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" (cf. 2Tim 3,16-17). Iar pe de altă parte ni se spune: "Oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt" (cf. 2Pt 1,21), păstrându-şi fiecare stilul, personalitatea şi cultura (cf. Lc 1,1-4). Astfel, Scripturile sunt 100% un produs divin şi tot 100% sunt un produs uman.

3. Cine realizează viaţa cea nouă vestită de Biblie? Pe de o parte ni se spune că "Dumnezeu este acela care lucrează în noi şi ne dă după plăcerea lui voinţa şi îndeplinirea" (cf. Fil 2,13). Iar pe de altă parte ni se spune, "Daţi-vă şi voi toate silinţele! Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur" (2Pt 1,5-9). Deci, la viaţa cea nouă vestită de Biblie lucrează 100% Dumnezeu şi tot 100% lucrează şi omul.

4. Cine hotărăşte mântuirea? Pe de o parte ni se spune: "Dumnezeu ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii" (Rom 9,16). Şi, pe de altă parte, ni se spune: "Oricine va chema numele Domnului va fi mântuit" (Rom 10,13). Iată că mântuirea depinde 100% de Dumnezeu şi tot 100% de om. De aceea, cineva spunea că în cetatea mântuirii există două inscripţii. Una pe dinafară, deasupra porţii: "Oricine vrea, poate să intre!" şi alta pe dinăuntru, tot deasupra porţii: "Au intrat numai cei aleşi!"

Am ales aceste referinţe ca ele să ne fie de folos, pe de o parte, în a crede şi primi mântuirea lui Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt, şi, pe de altă parte, în a lucra cu frică şi cutremur la mântuirea noastră. Dumnezeu a realizat la cruce mântuirea pentru orice om, însă un singur lucru nu face niciodată, să mântuiască cu forţa pe cineva. Realizarea mântuirii depinde de noi oamenii.

Dacă îmi este permis, pot mărturisi că în viaţa mea de preot am întâlnit oameni care prin cuvântul Bibliei au ajuns să fie luminaţi spre convertire şi spre o viaţă nouă. Iată câteva exemple:

Într-o zi primă zi de vineri din lună, pe când mă pregăteam să merg la bolnavi, a venit la biserică un domn care nu prea frecventa biserica şi sacramentele şi mi-a spus că şi el este bolnav şi că vrea să se spovedească. "Te-a trimis cineva de acasă?", i-am zis eu. "Nu, părinte", şi arătându-i Biblia mi-a spus: "Cartea asta m-a trimis!" Da, cuvântul Bibliei este ca un ciocan, sfărâmă piatra inimii păcătoase (cf. Ier 23,29).

Unui enoriaş care lucra în învăţământ şi căruia îi plăcea să se numească "cărturar", dar era cam indiferent religios, într-o zi, pe când se lăuda cu acest titlu, i-am spus că, după Biblie, "cărturar" este acela care citeşte Biblia şi apoi trăieşte după ea. A priceput apropoul, dar a tăcut. După un oarecare timp, am început să-l văd la Liturghie în fiecare duminică. "Ce s-a întâmplat, v-aţi luat concediu?", că mereu argumenta că nu are timp. "Nu, părinte". Arătându-mi Biblia, pe care acum o purta în borsetă, mi-a zis: "Ea i-a făcut «cărturarului» timp" (cf. Mt 13,52).

Cu ocazia binecuvântării caselor îmi plăcea să ofer credincioşilor cartea "Sfintele Evanghelii", tipărită de Surorile Pauline din Bucureşti. Povestesc asta doar pentru a arăta puterea Bibliei. Într-una din familiile vizitate trăia un tânăr neascultător de părinţi, neprieten cu Liturghia de duminică şi cu sacramentele. Prin luna martie l-am văzut la sfânta Liturghie şi la Spovadă. Mi-a zis: "Părinte, citirea cartea «Sfintele Evanghelii» m-a schimbat. Este atât de frumoasă!" (cf. In 5,39). "Da, i-am răspuns eu, nu este carte mai frumoasă". Eu cred că Biblia este cel mai bun dar al lui Dumnezeu făcut omului, după mântuirea de la cruce. Tot ce-i mai bun din partea cerului ne este comunicat prin această carte.

"Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră" (Col 3,16).

În "Duminica Laetare" să ne facem bucuria de a citi zilnic măcar câte un capitol din Biblie şi vom gusta bucuriile în ea, aici şi în veşnicie. Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 55.