Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Milano, iată de ce papa începe de la periferie

De Andrea Tornielli

"Realitatea se vede mai bine din periferie decât din centru", a spus Francisc într-un interviu dat unui buletin parohia din Villa la Cárcova, cartier de barăci la periferia orașului Buenos Aires: "În mod normal noi ne mișcăm în spații pe care într-un mod sau altul le controlăm. Acesta este centrul. În măsura în care ieșim din centru și ne îndepărtăm de el, descoperim mai multe lucruri". Faptul că această conștiință în multe alegeri ale papei se înțelege privind țintele călătoriilor sale și programele vizitelor sale. Inclusiv cele italiene, începute în mod surprinzător în iulie 2013 cu o călătorie-fulger la Lampedusa.

În același mod trebuie văzută alegerea pontifului de a intra în Milano trecând pragul a trei locuințe populare dintr-un cartier periferic cu greutăți sociale, intrând în casa a trei familii care trăiesc problema bolii sau a lipsei locului de muncă. Un mod pentru a manifesta apropierea sa concretă de cel care este rebutat și adesea în afara atenției instituțiilor. Alegerea lui Francisc de a include mereu în călătoriile sale întâlniri cu deținuții și vizite în cartierele mai sărace, nu se naște așadar din strategii de marketing, ci din urgența evanghelică de "a atinge carnea lui Cristos" în omenirea rănită.

Periferiile au o semnificație decisivă în Biblie. Chiar țara lui Israel este o mare periferie în acea zonă geografică, aproape întotdeauna dominată de alții. Evreii sunt la periferia marilor sisteme politice, un popor departe de centrul puterii de atunci, reprezentat de Roma imperială. Galileea însăși era la rândul său o periferie din Israel în timpurile lui Isus, precum și o răscruce a diferitelor componente etnice. Este acea periferie care în Evanghelii devine un centru pentru predica Nazarineanului: acolo se deschide viața sa publică. Isus o străbate ca un profet itinerant fără locuință fixă, apropiindu-se de persoanele care locuiesc acolo, a căror fragilitate o cunoaște, emoționându-se când le vede "ca niște oi fără păstor". Și tot acolo, după înviere, Isus îi precede pe ai săi. Așadar Evanghelia pornește din periferie pentru a îmbrățișa Israelul și lumea.

În realitatea se identifică Isus însuși cu "perifericii", cum amintește Andrea Riccardi în ultima sa carte Periferii. Criză și noutate pentru Biserică (Jaka Book): "Mi-a fost foame, sete, am fost străin, gol, bolnav, în închisoare..."; "ori de câte ori ați făcut acestea unui dintre acești frați mai mici ai mei, mie mi-ați făcut". Săracii sunt perifericii vieții și Isus se identifică cu ei, ca niciodată în niciun alt bărbat sau femeie. "Este un fapt extraordinar în Evanghelii - observă Riccardi - care întemeiază legătura permanentă între creștini și periferici".

În omilia de la Liturghia de Epifanie, la 6 ianuarie 2017, Francisc vorbind despre magi a amintit că ei au ajuns la palatul lui Irod în căutarea noului rege ca să-l adore. "Și chiar acolo - a spus Bergoglio - a început drumul cel mai lung pe care au trebuit să-l parcurgă acei oameni veniți de departe. Acolo a început îndrăzneala cea mai dificilă și complicată. A descoperi că ceea ce căutau nu era în palat, ci se găsea într-un alt loc, nu numai geografic ci existențial". Au descoperit că Dumnezeu "a voit să se nască acolo unde nu-l așteptam, unde probabil nu-l voiam. Sau unde de atâtea ori îl negăm. A descoperi că în privirea lui Dumnezeu este loc pentru cei răniți, cei trudiți, cei maltratați, cei abandonați: că forța sa și puterea sa se numește milostivire".

Francisc a adăugat: "Credinciosul «nostalgic», mânat de credința sa, merge în căutarea lui Dumnezeu, ca și magii, în locurile cele mai ascunse ale istoriei, pentru că știe în inima sa că acolo îl așteaptă Domnul. Merge în periferie, la graniță, în locurile neevanghelizate, pentru a se putea întâlni cu Domnul său; și n-o face deloc cu o atitudine de superioritate, o face ca un cerșetor care nu poate ignora ochii celui pentru care Vestea Bună este încă un teren de explorat".

Sfântul Ioan Gură de Aur, părinte al Bisericii, comenta astfel textul evanghelic despre magi: "Dacă ei au făcut o călătorie așa de mare pentru a-l vedea pe Prunc, ce justificare vei avea tu care nu mergi nici măcar într-un ungher pentru a-l vizita, când este bolnav sau în închisoare?".

Așadar, explică papa Francisc, se merge spre săraci, se merge în periferii, nu atât pentru a duce ceva, ci pentru a căuta și a descoperi fața lui Dumnezeu, atingând carnea sa. Se iese și se merge în periferii pentru a-l întâlni pe Isus, a-l descoperi în chipul celui care este în nevoie. Papa Bergoglio cu mărturia sa personală le arată creștinilor exigența de a ieși spre periferiile geografice și existențiale - că e vorba de Centrafrica uitată sau vecinul de la subsol singur și în dificultate - pentru a întâlni acolo fața lui Cristos și a atinge carnea sa. Adică pentru a fi evanghelizat și pentru a se lăsa "rănit" de realitate, privind-o dintr-o perspectivă diferită. Pentru a plânge cu acela care plânge și a se bucura cu acela care se bucură, cum se citește în constituția conciliară Gaudium et spes, arătând fața milostivă a lui Dumnezeu și duioșia sa.

(După Vatican Insider, 22 martie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat