Enciclica uitată

Dacă este adevărat că Paul al VI-lea este un papă îndepărtat în timp şi de fapt uitat, acelaşi lucru este valabil pentru unul dintre documentele sale cele mai caracteristice, enciclica Populorum progressio despre dezvoltarea popoarelor. Publicat în urmă cu jumătate de secol, textul poartă data de 26 martie 1967, ziua de Paşte, şi a trezit în lume un zgomot enorm, asemănător numai contrastelor pe care avea să le ridice după un an şi jumătate Humanae vitae pentru controlul natural al naşterilor. Şi nu întâmplător tocmai asupra acestor două documente a revenit cu accente deosebite Montini în bilanţul solemn al pontificatului ţinută la 29 iunie 1978, când "cursul natural al vieţii noastre se îndreaptă spre apus", a spus Pontiful care avea să se stingă patruzeci de zile mai târziu aproape pe neaşteptate.

În discurs, Paul al VI-lea a declarat că cele două enciclice au voit să apere viaţa umană "ameninţată, tulburată sau chiar suprimată": alegere definită de Papa una de care nu se poate face abstracţie în cadrul învăţăturii sale pentru a sluji adevărul. Imediat ce s-a încheiat conciliul, tocmai o nouă conştientizare a exigenţelor mesajului evanghelic impune Bisericii "să se pună în slujba oamenilor", scrie de fapt pontiful la începutul textului, pregătit graţie diferitelor colaborări dar care este în mod indiscutabil personal în inspiraţie, în multe accente şi chiar în limbaj, pasionat şi sugestiv.

Cum se întâmplă adesea în tradiţia creştină, vechiul şi noul se amestecă în Populorum progressio, text în rădăcină evanghelic şi care ştie să unească în mod eficace într-o privire clarvăzătoarea experienţa personală a lui Montini, contribuţii ale gândirii contemporane, învăţătura socială a Papilor şi viziunea autorilor creştini antici. "Pământul este dat tuturor şi nu numai celor bogaţi", exclamă Ambroziu, sfântul episcop de Milano citat de enciclică, după care se explică imediat cum dreptul de proprietate nu trebuie să dăuneze niciodată utilităţii comune, întocmai "conform doctrinei tradiţionale a părinţilor Bisericii şi a marilor teologi".

Textul papal, conceput şi maturizat la începutul anilor şaizeci, vede în mod lucid că problema socială nu numai că este problemă morală, ci are o "dimensiune mondială". Montini se referă în mod expres la călătoriile făcute în America Latină şi în Africa atunci când era cardinal şi la cele în Ţara Sfântă, în India şi la New York, în sediul Naţiunilor Unite, ca succesor al lui Petru care a ales numele de Paul, pentru a explica una dintre afirmaţiile cele mai incisive din enciclică - "popoarele foamei interpelează astăzi în manieră dramatică popoarele opulenţei" - şi a se declara "avocat al popoarelor sărace".

A trecut jumătate de secol de la publicarea lui Populorum progressio şi în linii mari viziunea lui Montini rămâne valabilă în diagnosticul său dramatic şi radical: "Lumea este bolnavă. Răul său se află mai puţin în delapidarea resurselor sau în acapararea lor din partea câtorva decât în lipsa de fraternitate între oameni şi popoare". Aşa cum astăzi, deşi neînţeles de mulţi, repetă fără încetare succesorul său care restituie amintirea lui Paul al VI-lea. (g.m.v.)

(După L'Osservatore Romano, 23 martie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.