Card. Parolin: "Pentru a răspunde populismelor este nevoie de politică bună"

De Andrea Tornielli

"Populismele sunt semnul unei strâmtorări profunde percepute de multe persoane în Europa". Nelinişti "autentice" care "nu pot fi în niciun mod eludate", la care se răspunde "cu mai multă politică", şi cu "politică bună" care nu este aceea a reacţiilor "urlate" sau a căutării imediate al consensului electoral. În ajunul celei de-a 60-a aniversări a Tratatelor de la Roma cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, vorbeşte la cotidianul Stampa despre provocările pe care Europa trebuie să le înfrunte.

Ce înseamnă a celebra astăzi cei 60 de ani ai Tratatelor de la Roma, început al unităţii europene?

Înseamnă a afirma că proiectul european este viu. Ştim că există dificultăţi, totuşi idealul rămâne actual. La baza Tratatelor de la Roma era voinţa de a depăşi diviziunile din trecut şi de a privilegia o abordare comună a provocărilor din timpul nostru. Pacea şi dezvoltarea de care Europa a beneficiat sunt un rod tangibil al semnării care poartă data de 25 martie 1957. Celebrarea acelui eveniment ne aminteşte aşadar că şi astăzi este posibil să lucrăm împreună, pentru că ceea ce uneşte este mai importat şi chiar mai puternic decât ceea de desparte.

Uniunea este adesea considerată astăzi o mare structură birocratică, ce discută mult despre deficitul fiecărui stat sau despre chestiuni economice, dar nu este percepută ca o adevărată comunitate. Ce părere aveţi despre această imagine răspândită?

Faptul că această imagine a unei Uniuni Europene birocratice s-a răspândit aşa de mult trebuie să-i interogheze pe liderii europeni şi să-i facă să asume o leadership mai conştient. Sufletul proiectului european, conform ideii părinţilor fondatori îşi avea consistenţa sa în patrimoniul cultural, religios, juridic, politic şi uman pe care Europa s-a edificat de-a lungul secolelor. Roma a fost aleasă ca sediu al semnării Tratatelor tocmai pentru acest motiv. Ea este simbolul acestui patrimoniu comun, care are desigur şi în creştinism un element fundamental al său. Spiritul părinţilor fondatori nu era atât acela de a crea noi structuri supranaţionale, ci de a da viaţă unei comunităţi, împărtăşind propriile resurse. Astăzi este necesar să se regândească UE în această linie, mai mult comunitate în mişcare decât entitate statică şi birocratică.

Marea Britanie a ales să iasă din Uniune, în diferite ţări europene reapar mişcări "populiste". Numai un risc sau semnul unei strâmtorări care cere schimbare?

Populismele sunt semnul unei strâmtorări profunde percepute de multe persoane în Europa şi agravate de efectele care durează ale crizei economice şi de chestiunea migratoare. Sunt un răspuns parţial la probleme complicate. De aceea nu se poate deloc subevalua reapariţia populismelor, şi pentru că istoria recentă a Europei ne arată ce efecte devastatoare pot să aibă ele. Neliniştile pe care reuşesc să le intercepteze sun autentice şi nu pot fi în niciun mod eludate, mai degrabă trebuie să constituie un stimulent pentru o reflecţie mai profundă menită să elaboreze răspunsuri autentic politice, adică răspunsuri care să ştie în acelaşi timp să afirme un ideal, să indice o perspectivă de acţiune şi să dea răspunsuri concrete.

Tema imigraţie împarte ţările din Uniune. Adesea Italia şi Grecia au fost lăsate singure în înfruntarea fenomenului. Ce vă doriţi să se întâmple?

Chestiunea migratoare este un fenomen foarte complex care nu poate să fie redus simplu la o problematică de cifre şi de cote. Pune la încercare Europa în capacitatea sa de a fi fidelă spiritului de solidaritate şi de subsidiaritate care a animat-o încă de la început. Desigur, cu marile fluxuri din ultimii ani, se pune o problemă de siguranţă de care trebuie ţinut cont. Dacă pe de o parte nu poate fi ignorat cel care se află în nevoie, pe de altă parte este şi necesitatea ca migranţii să observe şi să respecte legile şi tradiţiile popoarelor care le primesc. Totuşi este evident că imigraţia pune şi o provocare culturală, care face trimitere la patrimoniul spiritual şi cultural al Europei.

Cum poate Europa să regăsească spiritul părinţilor săi fondatori?

Cu mai multă politică, în sensul autentic al termenului. De fapt politica este slujirea adusă lui polis dusă înainte cu abnegaţie. Politica bună este dată şi de exemplaritatea vieţii liderilor. Părinţii fondatori ne-au arătat asta în mod concret. Din păcate astăzi politica este redusă la un ansamblu de reacţii, adesea urlate, semn revelator al carenţei de idealuri şi al tendinţei moderne de a-şi conduce bine treburile. Politica a ajuns să fie numai căutarea imediată a consensului electoral.

Cum trebuie înfruntat terorismul fundamentalist şi frica pe care o generează?

Cred că înainte de toate trebuie identificate şi dezrădăcinate cauzele mai profunde. Terorismul găseşte un teren fertil cu siguranţă în sărăcie, în lipsa locurilor de muncă, în marginalizarea socială. Totuşi, vedem, de exemplu, cu fenomenul aşa-numiţilor foreign fighters, că există un motiv mult mai profund al strâmtoririi care favorizează terorismul şi este pierderea de valori care caracterizează tot Occidentul şi care îi destabilizează mai ales pe tineri. După al doilea război mondial Europa a încercat "să se elibereze" de patrimoniul cultural şi de valori care au generat-o şi asta a creat un gol. Tinerii simt şi îndură dramatic consecinţele acestui gol pentru că, negăsind răspunsuri la întrebărilor lor juste cu privire la sensul vieţii, caută paliative şi surogate. De aceea terorismul se combate redând Europei, şi Occidentului în general, acel suflet care s-a pierdut un pic în spatele splendorilor "civilizaţiei consumului".

În anii trecuţi s-a vorbit mult despre rădăcinile creştine ale Europei. Ce semnificaţie au şi ce contribuţie pot da creştinii pentru renaşterea Europei?

Aceste rădăcini sunt limfa vitală a Europei. E suficient să se recitească discursurile pe care protagoniştii de la 25 martie 1957 le-au ţinut în Campidoglio, pentru a descoperi cum ei vedeau în patrimoniul creştin comun un element fundamental pe care trebuie construită comunitatea economică europeană. Apoi a intrat un proces lent care a încercat să izoleze tot mai mult creştinismul la domeniul privat. Astfel a fost necesar să se caute alte denumiri comune, aparent mai concrete, dar care au condus la acel gol de valori despre care aminteam mai înainte, cu rezultatele pe care le avem în faţa ochilor de societăţi tot mai fragmentate. În acest context consider că creştinii sunt chemaţi să ofere cu convingere mărturia lor de viaţă. "Omul contemporan ascultă cu plăcere mai mare martorii decât învăţătorii", spunea Paul al VI-lea. De la creştini nu se aşteaptă să spună ei ce-i de făcut, ci să arate cu viaţa lor calea de parcurs.

(După Vatican Insider, 22 martie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.