A ales moartea pentru a da viaţă fiicei sale

În plină desfăşurare la Iaşi, Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara a celei mai mari mişcări provita la nivel internaţional, care înseamnă 40 de zile de priveghere paşnică în rugăciune pentru încetarea avorturilor (în perioada 1 martie - 9 aprilie 2017), am primit la redacţie un articol care arată cum o mamă alege să-şi salveze copilul cu riscul vieţii ei. Este de admirat o asemenea mamă, mai ales într-un mediu în care ca ţară ocupăm un loc fruntaş la numărul de avorturi. S-a calculat că de la evenimentele din 1989 până astăzi numărul copiilor ucişi înainte de a se naşte este atât de mare încât am mai avea încă o Românie.

Drama Roxanei Dragomir, mama de 27 de ani, a început în luna a patra de sarcină. Atunci a aflat că are cancer osos, dar dorinţa de a da naştere copilului ei a fost mai presus decât propria viaţă.

Roxana era căsătorită cu Alin de un an de zile şi îşi doreau un copil. Cea mai aşteptată veste, aceea că va deveni mamă a făcut-o fericită, însă, la scurt timp, acest vis i-a fost umbrit pentru că în luna a patra de sarcină, Roxana a aflat că are cancer osos. Medicii au îndemnat-o atunci să ia cea mai grea decizie, o decizie cruciala să aleagă între viaţa ei şi viaţa pruncului din pântece.

Nu a stat pe gânduri, nu s-a îndoit nicio secundă de ceea ce trebuie să facă. Şi-a sacrificat viaţa pentru a aduce pe lume un suflet, pe fetiţa ei, Maia. Singura ei dorinţă era să-şi crească fetiţa alături de soţul ei, Alin.

Începuse lupta şi a ales să îşi nască fiica, deşi medicii, şocaţi de gestul brav al mamei, i-au repetat că încăpăţânarea de a duce sarcina până la capăt îi va curma şansa la supravieţuire. Roxanei nu i-a păsat de nimic, fericirea că în ea creştea o minune a făcut-o să îndure chinuri de nedescris cu zâmbetul pe buze, chiar dacă chipul îi era mutilat de durerile cumplite.

A renunţat la tratamente ca să nu afecteze fătul, aşa că suporta cu stoicism chinul bolii, care îşi arăta colţii tot mai agresiv. La câteva ore după naştere, medicii îi amputase piciorul şi starea ei de sănătate se agravase. Din Roxana de odinioară rămăsese doar o umbră. Boala evoluase galopant şi medicii îi depistase metastaze la ambii plămâni.

Nu s-a plâns de durere, deşi suferinţa i se citea pe faţa tot mai palidă. Familia a dus-o în Turcia în speranţa că o vor salva. Roxana a pierdut lupta cu boala şi a plecat în casa Tatălui ceresc. Sute de oameni au condus-o pe ultimul drum. Alin, soţul ei şi părinţii ei nu s-au dezlipit de sicriul Roxanei.

Roxana este un exemplu pentru noi, femeile, mai ales. De obicei, noi, oamenii, fugim de durere, suferinţă şi moarte, dar Roxana s-a luptat eroic cu toate acestea, pentru a-şi naşte fiica. Acum Roxana trăieşte prin fetiţa ei, Maia.

Amalia Mihai

lecturi: 14.