Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 1 martie 2017

Speranţa creştină - 13. Postul Mare drum de speranţă

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În această zi, Miercurea Cenuşii, intrăm în timpul liturgic al Postului Mare. Şi pentru că desfăşurăm un ciclu de cateheze despre speranţa creştină, astăzi aş vrea să vă prezint Postul Mare ca drum de speranţă.

De fapt, această perspectivă este evidentă imediat dacă ne gândim că Postul Mare a fost instituit în Biserică drept timp de pregătire pentru Paşte, aşadar tot sensul acestei perioade de patruzeci de zile ia lumină din misterul pascal spre care este orientat. Putem să ni-l imaginăm pe Domnul Înviat care ne cheamă să ieşim din întunericul nostru şi noi pornim la drum spre El, care este Lumina. Şi Postul Mare este un drum spre Isus Înviat, este o perioadă de pocăinţă, şi de mortificare, dar nu scop în sine, ci cu scopul de a ne face să înviem cu Cristos, să reînnoim identitatea noastră baptismală, adică să ne renaştem din nou "de sus", din iubirea lui Dumnezeu (cf. In 3,3). Iată pentru ce Postul Mare este, prin natura sa, timp de speranţă.

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă asta, trebuie să ne referim la experienţa fundamentală a exodului israeliţilor din Egipt, relatată de Biblie în cartea care poartă acest nume: Exodul. Punctul de plecare este condiţia de sclavie în Egipt, asuprirea, munca silnică. Însă Domnul n-a uitat poporul său şi promisiunea sa: îl cheamă pe Moise şi, cu braţ puternic, îi scoate pe israeliţi din Egipt şi îi conduce prin deşert spre ţara libertăţii. În timpul acestui drum de la sclavie la libertate, Domnul le dă israeliţilor legea, pentru a-i educa să-l iubească pe El, unic Domn, şi să se iubească între ei ca fraţi. Scriptura arată că exodul este lung şi frământat: simbolic durează 40 de ani, adică timpul de viaţă al unei generaţii. O generaţie care, în faţa încercărilor drumului, este mereu tentat să regrete Egiptul şi să se întoarcă înapoi. Şi noi toţi cunoaştem ispita de a ne întoarce înapoi, toţi. Însă Domnul rămâne fidel şi acei sărmani oameni, conduşi de Moise, ajung la ţara promisă. Tot acest drum este parcurs în speranţă: speranţa de a ajunge în ţară, şi tocmai în acest sens este un "exod", o ieşire din sclavie, din păcat, la libertate, la întâlnirea cu Cristos Înviat. Fiecare pas, fiecare trudă, fiecare încercare, fiecare cădere şi fiecare reluare, totul are sens numai în cadrul planului de mântuire al lui Dumnezeu, care vrea pentru poporul său viaţa şi nu moartea, bucuria şi nu durerea.

Paştele lui Isus este exodul său, cu care El ne-a deschis calea pentru a ajunge la viaţa deplină, veşnică şi fericită. Pentru a deschide această cale, această trecere, Isus a trebuit să se despoaie de gloria sa, să se umilească, să se facă ascultător până la moarte şi până la moartea pe cruce. Ca să ne deschidă drumul spre viaţa veşnică l-a costat tot sângele său şi graţie Lui noi suntem salvaţi din sclavia păcatului. Însă asta nu înseamnă că El a făcut tot şi noi nu trebuie să facem nimic, că El a trecut prin cruce şi noi "mergem în paradis cu trăsura". Nu este aşa. Mântuirea noastre este desigur un dar al său, dar, pentru că este o istorie de iubire, cere "da"-ul nostru şi participarea noastră la iubirea sa, aşa cum ne demonstrează Mama noastră Maria şi după ea toţi sfinţii.

Postul Mare trăieşte din această dinamică: Cristos ne precede cu exodul său, iar noi străbatem deşertul graţie Lui şi în urma Lui. El este ispitit pentru noi şi l-a învins pe ispititor pentru noi, dar şi noi trebuie să înfruntăm cu El ispitele şi să le depăşim. El ne dăruieşte apa vie a Duhului său, iar nouă ne revine să luăm din izvorul său şi să bem, în sacramente, în rugăciune, în adoraţie; El este lumina care învinge întunericul, iar nouă ni se cere să alimentăm mica flacără care ne-a fost încredinţată în ziua Botezului nostru.

În acest sens Postul Mare este "semn sacramental al convertirii noastre" (Liturghierul Roman, Rugăciunea zilei, Duminica I din Postul Mare); cine parcurge drumul Postului Mare este mereu pe drumul convertirii. Postul Mare este semn sacramental al drumului nostru de la sclavie la libertate, care trebuie reînnoit mereu. Un drum angajant desigur, aşa cum este corect ca să fie, pentru că iubirea este angajantă, dar un drum plin de speranţă. Ba chiar aş spune mai mult: exodul din Postul Mare este drumul în care speranţa însăşi se formează. Truda de a străbate deşertul - toate încercările, ispitele, iluziile, mirajele... -, toate acestea contribuie la forjarea unei speranţe puternice, trainice, după modelul celei a Fecioarei Maria, care în mijlocul întunericului pătimirii şi morţii Fiului său a continuat să creadă şi să spere în învierea sa, în victoria iubirii lui Dumnezeu.

Cu inima deschisă la acest orizont, să intrăm astăzi în Postul Mare. Simţindu-ne parte a poporului sfânt al lui Dumnezeu, să începem cu bucurie acest drum de speranţă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.