Moment liric: Postul care îmi place

Unii încep să facă post,
Luându-i pe alţii la rost,
Că nu se comportă ca la carte,
Deci, de Domnul nu au parte.
 
Şi încep postul cu elan,
Cum fac în fiecare an,
Încercând să-i corecteze,
Şi asupra lor să vegheze.
 
Trece o zi, trec chiar şi două,
Până ajung la treizeci şi nouă,
La al Paştelui ajun,
Fără să facă ceva bun.
 
Căci la ei nu s-au gândit,
Să se apuce de slujit,
Fără să se îngrijească
Cu iubire să slujească.
 
Trece un post, mai trece altul,
Nu-l întâlnesc pe Preaînaltul,
După care ei aspiră,
Criticând de voie bună.
 
Astfel nemulţumirea creşte,
Sufletul se tânguieşte,
Că alţii post n-au făcut,
După cum le-ar fi plăcut.
 
Marta este un bun exemplu,
Chiar şi fariseii la templu.
Ei bat cu pumnul în masă,
Făcând ordine în casă.
 
Adesea i-am imitat şi eu,
Succesor de fariseu,
Arătând cu degetul spre alţii,
Că nu se comportă ca fraţii.
 
Acum pe cap îmi pun cenuşă,
Privind mizeria de după uşă,
Pe care am ţinut-o ascunsă,
Şi inima îmi era străpunsă.
 
Adevărul m-a pătruns,
Prin păcatul ţinut ascuns,
Pe care acum îl revelez,
Începând ca să veghez.
 
Timp la dispoziţie am,
Pentru al penitenţei ham,
Pe care mi-l însuşesc,
Pe "alţii" fraţi îi numesc.
 
Dorinţa mea de schimbare
Este ca în Postul Mare,
Să îndeplinesc un precept:
Bârna din ochi să-mi accept.
 
Iar paiul să nu îl privesc,
Când pe fraţi îi întâlnesc,
Ştiind că suntem greşitori,
În calitate de muritori.
 
Un Post sfânt eu vă doresc,
Iar dacă din nou greşesc,
Să mă trataţi cu îngăduinţă,
Acceptându-mă în credinţă!

Pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv

lecturi: 8.