Papa Francisc: Audienţă acordată participanţilor la al VI-lea Forum Internaţional "Migraţii şi Pacea" (21 februarie 2017)

Stimaţi domni şi doamne,

Adresez fiecăruia dintre voi salutul meu cordial, cu recunoştinţă sinceră faţă de munca voastră preţioasă. Îi mulţumesc monseniorului Tomasi pentru cuvintele sale respectuoase şi lui dr. Pöttering pentru intervenţia sa; de asemenea sunt recunoscător pentru cele trei mărturii, care reprezintă pe viu tema acestui Forum: "Integrare şi dezvoltare: de la reacţie la acţiune". De fapt, nu este posibil a citi actualele provocări ale mişcărilor migratoare contemporane şi a construirii păcii fără a include binomul "dezvoltare şi integrare": în acest scop am voit să institui Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, în cadrul căruia o Secţiune se ocupă în mod specific de ceea ce se referă la migranţi, refugiaţi şi victime ale traficului de persoane.

Migraţiile, în diferitele lor forme, nu reprezintă desigur un fenomen nou în istoria omenirii. Ele au marcat profund fiecare epocă, favorizând întâlnirea popoarelor şi naşterea de noi civilizaţii. În esenţa sa, a migra este expresie a dorinţei intrinsece de fericire proprie fiecărei fiinţe umane, fericire care trebuie căutată şi urmărită. Pentru noi creştinii toată viaţa pământească este un itinerar spre patria cerească.

Începutul acestui al treilea mileniu este caracterizat puternic de mişcări migratoare care, în termeni de origine, tranzit şi destinaţie, interesează practic orice parte a pământului. Din păcate, în mare parte dintre cazuri, este vorba despre mutări forţate, cauzate de conflicte, dezastre naturale, persecuţii, schimbări climatice, violenţe, sărăcie extremă şi condiţii de viaţă nedemne: "Este impresionant numărul de persoane care migrează de la un continent la altul, precum şi al celor care se mută în interiorul propriilor ţări şi al propriilor zone geografice. Fluxurile migratoare contemporane constituie cea mai vastă mişcare de persoane, dacă nu de popoare, din toate timpurile"¹.

În faţa acestui scenariu complex, simt că trebuie să exprim o preocupare deosebită faţă de natura forţată a multor fluxuri migratoare contemporane, care măreşte provocările puse comunităţii politice, societăţii civile şi Bisericii şi cere să se răspundă şi mai urgent la aceste provocări în mod coordonat şi eficace.

Răspunsul nostru comun s-ar putea articula în jurul a patru verbe: a primi, a proteja, a promova şi a integra.

A primi. "Există o natură a refuzului care ne uneşte, care induce să nu privim la aproapele ca la un frate de primit, ci să-l lăsăm în afara orizontului nostru personal de viaţă, să-l transformăm mai degrabă într-un concurent, într-un supus de dominat"². În faţa acestei naturi a refuzului, înrădăcinată în ultimă analiză în egoism şi amplificată de demagogii populiste, este urgentă o schimbare de atitudine, pentru a depăşi indiferenţa şi a pune împotriva temerilor o generoasă atitudine de primire faţă de cei care bat la uşile noastre. Pentru cei care fug de războaie şi persecuţii teribile, adesea prinşi în meandrele organizaţiilor criminale fără scrupule, trebuie deschise canale umanitare accesibile şi sigure. O primire responsabilă şi demnă a acestor fraţi şi surori ai noştri începe de la prima lor aranjare în spaţii adecvate şi frumoase. Marile mulţimi de persoane care cer azil şi de refugiaţi n-au dat rezultate pozitive, generând mai degrabă noi situaţii de vulnerabilitate şi de suferinţă. Programele de primire răspândită, deja demarate în diferite localităţi, par în schimb să uşureze întâlnirea personală, să permită o calitate mai bună a serviciilor şi să ofere garanţii mai mari de succes.

A proteja. Predecesorul meu, Papa Benedict, a evidenţiat că experienţa migratoare face adesea persoanele mai vulnerabile la exploatare, la abuz şi la violenţă³. Vorbim despre milioane de muncitori şi muncitoare migranţi - şi între aceştia îndeosebi cei în situaţie iregulară -, despre refugiaţi şi cei care cer azil, despre victime ale traficului de persoane. Apărarea drepturilor lor inalienabile, garanţia libertăţilor fundamentale şi respectarea demnităţii lor sunt misiuni de la care nimeni nu se poate scuti. A-i proteja pe aceşti fraţi şi surori este un imperativ moral care trebuie tradus adoptând alegeri politice juste şi clarvăzătoare; având predilecţie pentru procese constructive, probabil mai lente, în locul întoarcerilor de consens în imediat; realizând programe urgente şi umanizatoare în lupta împotriva "traficanţilor de carne umană" care profită pe nenorocirile altuia; coordonând eforturile tuturor actorilor, între care, puteţi fi siguri de asta, va fi mereu Biserica.

A promova. A proteja nu este suficient, trebuie promovată dezvoltarea umană integrală a migranţilor şi refugiaţilor, care "se realizează prin grija faţă de bunurile incomensurabile ale dreptăţii, păcii şi salvgardării creaţiei"⁴. Dezvoltarea, conform doctrinei sociale a Bisericii⁵, este un drept de netăgăduit al oricărei fiinţe umane. Ca atare, trebuie să fie garantat asigurându-i condiţiile necesare pentru exercitare, atât în sfera individuală cât şi în cea socială, dând tuturor un acces egal la bunurile fundamentale şi oferind posibilitate de alegere şi de creştere. Şi în asta este necesară o acţiune coordonată şi prevăzătoare a tuturor forţelor aflate în joc: de la comunitatea politică la societatea civilă, de la organizaţiile internaţionale la instituţiile religioase. Promovarea umană a migranţilor şi a familiilor lor începe de la comunităţile de origine, acolo unde trebuie să fie garantat, împreună cu dreptul de a putea emigra, şi dreptul de a nu trebui să emigreze⁶, adică dreptul de a găsi în patrie condiţii care să permită o realizare demnă a existenţei. în acest scop trebuie încurajate eforturile care duc la realizarea de programe de cooperare internaţionale despărţite de interese de parte şi de dezvoltare transnaţională în care migranţii sunt implicaţi ca protagonişti.

A integra. Integrarea, care nu este nici asimilare nici încorporare, este un proces bidirecţional, care se întemeiază în mod esenţial pe recunoaşterea reciprocă a bogăţiei culturale a celuilalt: nu este aplatizare a unei culturi asupra celeilalte şi nici izolare reciprocă, cu riscul de "ghetoizări" pe atât de nefaste pe cât de periculoase. Cât priveşte cel care vine şi este ţinut să nu se închidă în faţa culturii şi a tradiţiilor ţării gazdă, respectându-i înainte de toate legile, nu trebuie absolut deloc neglijată dimensiunea familială a procesului de integrare: pentru aceasta simt că trebuie să reafirm necesitatea, evidenţiată de mai multe ori de magisteriu⁷, de politici capabile să favorizeze şi să privilegieze reîntregirile familiale. Cât priveşte populaţiile autohtone, ele trebuie ajutate, sensibilizându-le în mod corespunzător şi dispunându-le pozitiv la procesele integrative, nu întotdeauna simple şi imediate, ci mereu esenţiale şi de care nu se poate face abstracţie în viitor. Pentru aceasta este nevoie şi de programe specifice, care să favorizeze întâlnirea semnificativă cu celălalt. Apoi, pentru comunitatea creştină, integrarea paşnică a persoanelor din culturi diferite este, într-un fel, şi o reflexie a catolicităţii sale, de vreme ce unitatea care nu anulează diversităţile etnice şi culturale constituie o dimensiune a vieţii Bisericii, care în Duhul de la Rusalii este deschisă tuturor şi doreşte să-i îmbrăţişeze pe toţi⁸.

Cred că a conjuga aceste patru verbe, la persoana întâi singular şi persoana întâi plural, reprezintă astăzi o obligaţie, o obligaţie faţă de fraţi şi surori care, din motive diferite, sunt forţaţi să părăsească propriul loc de origine: o obligaţie de dreptate, de civilizaţie şi de solidaritate.

Înainte de toate, o obligaţie de dreptate. Nu mai sunt sustenabile inegalităţile economice inacceptabile, care împiedică să se pună în practică principiul destinaţiei universale a bunurilor pământului. Toţi suntem chemaţi să întreprindem procese de împărtăşire respectuoasă, responsabilă şi inspirată din principiile dreptăţii distributive. "Este necesar deci să se găsească modurile pentru ca toţi să poată beneficia de roadele pământului, nu numai pentru a evita ca să se lărgească prăpastia dintre cel care are mai mult şi cel care trebuie să se mulţumească cu firimituri, ci mai ales dintr-o exigenţă de dreptate şi de egalitate şi de respect faţă de orice fiinţă umană"⁹. Nu poate un grup mic de indivizi să controleze resursele pe care le are jumătate din lume. Nu pot persoane şi popoare întregi să aibă drept să adune numai firimiturile. Şi nimeni nu se poate simţi liniştit şi dispensat de imperativele morale care derivă din coresponsabilitatea în gestionarea planetei, o coresponsabilitate reafirmată de mai multe ori de comunitatea politică internaţională, precum şi de magisteriu¹⁰. Această coresponsabilitate trebuie interpretată în acord cu principiul de subsidiaritate, "care conferă libertate pentru dezvoltarea capacităţilor prezente la toate nivelurile, dar în acelaşi timp cere mai multă responsabilitate faţă de binele comun din partea celui care deţine mai multă putere"¹¹. A face dreptate înseamnă şi a reconcilia istoria cu prezentul globalizat, fără a perpetua logici de exploatare a persoanelor şi teritoriilor, care răspund la cea mai cinică folosire a pieţei, pentru a mări bunăstarea câtorva puţini. Aşa cum a afirmat Papa Benedict, procesul de decolonizare a fost întârziat "fie din cauza noilor forme de colonialism şi de dependenţă de vechi şi noi ţări hegemone, fie datorită gravelor iresponsabilităţi interne chiar ale ţărilor devenite independente"¹². Toate acestea trebuie reparate.

În al doilea rând există o obligaţie de civilizaţie. Angajarea noastră în favoarea migranţilor şi a refugiaţilor este o aplicare a acelor principii şi valori de primire şi fraternitate care constituie un patrimoniu comun al umanităţii şi înţelepciune din care trebuie luat. Aceste principii şi valori au fost codificate din punct de vedere istoric în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în numeroase convenţii şi pacte internaţionale. "Fiecare migrant este o persoană umană care, ca atare, are drepturi fundamentale inalienabile care trebuie respectate de toţi şi în orice situaţie"¹³. Astăzi mai mult ca oricând este necesar să se reafirme centralitatea persoanei umane, fără a permite ca nişte condiţii contingente şi accesorii, precum şi îndeplinirea necesară a condiţiilor birocratice şi administrative, să-i întunece demnitatea esenţială. Aşa cum a declarat sfântul Ioan Paul al II-lea, "condiţia de iregularitate legală nu permite reduceri cu privire la demnitatea migrantului, care este înzestrat cu drepturi inalienabile, care nu pot să fie încălcate nici ignorate"¹⁴. Din obligaţia de civilizaţie trebuie recuperată şi valoarea fraternităţii, care se întemeiază pe constituţia relaţională nativă a fiinţei umane: "Conştiinţa vie a acestei raţionalităţi ne face să vedem şi să tratăm fiecare persoană ca pe o adevărată soră şi un adevărat frate; fără ea devine imposibilă construirea unei societăţi drepte, a unei păci solide şi durabile"¹⁵. Fraternitatea este modul cel mai civil de a ne raporta faţă de prezenţa celuilalt, care nu ameninţă, ci interoghează, reafirmă şi îmbogăţeşte identitatea noastră individuală¹⁶.

În sfârşit, există o obligaţie de solidaritate. În faţa tragediilor care "marchează cu foc" viaţa atâtor migranţi şi refugiaţi - războaie, persecuţii, abuzuri, violenţe, moarte -, nu pot decât să apară sentimente spontane de empatie şi compasiune. "Unde este fratele tău?" (cf. Gen 4,9): această întrebare, pe care Dumnezeu o pune omului încă de la începuturi, ne implică, astăzi în special faţă de fraţii şi surorile care migrează: "Nu este o întrebare adresată altora, este o întrebare adresată mie, ţie, fiecăruia dintre noi"¹⁷. Solidaritatea se naşte tocmai din capacitatea de a înţelege nevoile fratelui şi ale surorii aflaţi în dificultate şi a le lua asupra noastră. În substanţă, pe asta se întemeiază valoarea sacră a ospitalităţii, prezent în tradiţiile religioase. Pentru noi creştinii, ospitalitatea oferită străinului care are nevoie de adăpost este oferită lui Isus Cristos însuşi, întruchipându-se în străin: "Am fost străin şi m-aţi primit" (Mt 25,35). Este obligaţie de solidaritate a contrasta cultura rebutului şi a nutri atenţie mai mare faţă de cei mai slabi, săraci şi vulnerabili. Pentru aceasta "este necesară o schimbare de atitudine faţă de migranţi şi refugiaţi din partea tuturor; trecerea de la o atitudine de apărare şi de frică, de dezinteres sau de marginalizare - care, până la urmă, corespunde tocmai «culturii rebutului» - la o atitudine care să aibă la bază «cultura întâlnirii», singura capabilă să construiască o lume mai dreaptă şi fraternă, o lume mai bună"¹⁸.

La încheierea acestei reflecţii, permiteţi-mi să atrag atenţia asupra unui grup deosebit de vulnerabil printre migranţi şi refugiaţi pe care suntem chemaţi să-i primim, să-i protejăm, să-i promovăm şi să-i integrăm. Mă refer la copiii şi la adolescenţii care sunt forţaţi să trăiască departe de ţara lor de origine şi separaţi de afectele familiale. Lor le-am dedicat cel mai recent Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului, subliniind cum "trebuie să ne bazăm pe protecţie, pe integrare şi pe soluţii durabile"¹⁹.

Am încredere că aceste două zile de lucrări vor aduce roade îmbelşugate de fapte bune. Vă asigur rugăciunea mea; şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Note
¹ Mesaj pentru a 100-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, 5 august 2013.
² Discurs adresat Corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, 12 ianuarie 2015.
³ Cf. Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru a 92-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, 18 octombrie 2005.
⁴ Scrisoarea apostolică în formă de motu proprio Humanam progressionem, 17 august 2016.
⁵ Cf. Consiliul Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, Compendiu de Doctrină Socială a Bisericii, 373-374.
⁶ Cf. Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru a 99-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, 12 octombrie 2012.
⁷ Cf. Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migraţiilor, 15 august 1986.
⁸ Cf. Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migraţiilor, 5 august 1987.
⁹ Mesaj pentru a 47-a Zi Mondială a Păcii, 8 decembrie 2013, 9.
¹⁰ Cf. Consiliul Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, Compendiu de Doctrină Socială a Bisericii, 9; 163; 189; 406.
¹¹ Scrisoarea enciclică Laudato si', 196.
¹² Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 33.
¹³ Ibidem, 62.
¹⁴ Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migraţiilor, 25 iulie 1995, 2.
¹⁵ Mesaj pentru a 47-a Zi Mondială a Păcii, 8 decembrie 2013, 1.
¹⁶ Cf. Benedict al XVI-lea, Discurs adresat participanţilor la întâlnirea inter-academică "Identitatea schimbătoare a individului", 28 ianuarie 2008.
¹⁷ Omilie la campusul sportiv "Arena" în Localitatea Salina, 8 iulie 2013.
¹⁸ Mesaj pentru a 100-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, 5 august 2013.
¹⁹ Mesaj pentru a 103-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, 8 septembrie 2016.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 9.