Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Niciun popor nu este criminal, nicio religie nu este teroristă

Papa denunță dezumanizarea unui sistem care generează indiferență, ipocrizie și intoleranță

A fost citit la deschiderea lucrărilor de cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, președinte al Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale mesajul cu care pontiful s-a adresat celor șapte sute de lideri religioși și de comunități veniți în California din douăsprezece țări. Lupta împotriva rasismului, imigrația, dreptul la muncă și la casă, dreptatea mediului: acestea sunt temele tratate în cele patru zile ale întâlnirii, centrate îndeosebi pe excluziunea socială provocată de economia globală. În intervenția sa cardinalul a îndemnat "persoanele care au experimentat excluziunea economică și rasială" să creeze comunitate "împărtășind istoriile lor și foamea lor de schimbare", unindu-se cu cei care - din cauza credințelor lor religioase - se simt chemați la solidaritate. Pentru că, a explicat el, "în acest mod se formează o comunitate mai mare" și "unitatea creează o nouă capacitate de a schimba lumea". Organizat de dicasterul vatican, de Campaign for Human Development din Conferința Episcopală Nord-Americană și de notwork pico - cea mai mare rețea națională de organizații bazate pe credință - întâlnirea de la Modesto vine la nivel regional după cele trei mari adunări internaționale desfășurate la Roma în octombrie 2014 și în noiembrie 2016 și în Bolivia în iulie 2015. Prezentăm în continuare textul mesajului pontifical:

Iubiți frați,

Înainte de toate aș vrea să vă felicit pentru efortul de a reproduce la nivel național munca pe care o desfășurați în Întâlnirile Mondiale ale Mișcărilor Populare. Doresc, prin această scrisoare, să însuflețesc și să întăresc pe fiecare dintre voi, organizațiile voastre și pe toți cei care luptă pentru cele trei T: "tierra, techo y trabajo", pământ, acoperiș și loc de muncă. Vă felicit pentru tot ceea ce faceți.

Aș vrea să-i mulțumesc lui Campaign for Human Development, președintelui său, monseniorul David Talley, și episcopilor gazdă Stephen Blaire, Armando Ochia și Jaime Soto, pentru sprijinul hotărât pe care l-au oferit acestei întâlniri. Mulțumesc cardinalului Turkson deoarece continuă să însoțească mișcările populare din noul Dicaster pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale. Îmi face multă plăcere să vă văd lucrând împreună pentru dreptatea socială! Cât aș vrea ca în toate diecezele să se răspândească această energie constructivă, care creează punți între popoare și persoane, punți capabile să străbată zidurile excluderii, indiferenței, rasismului și intoleranței.

Aș vrea să subliniez și munca Rețelei Naționale pico și a organizațiilor promotoare ale acestei întâlniri. Am aflat că pico înseamnă "persoane care îmbunătățesc comunitățile lor prin organizare". Ce sinteză frumoasă a misiunii mișcărilor populare: a munci în mediul vostru, alături de aproapele, organizați între voi, pentru a duce înainte comunitățile voastre.

În urmă cu puține luni, la Roma, am vorbit despre ziduri și despre frică; despre punți și despre iubire. Nu vreau să repet: aceste teme provoacă valorile noastre cele mai profunde.

Știm că niciunul dintre aceste rele n-a început ieri. De mult timp înfruntăm criza paradigmei domnitoare, un sistem care cauzează suferințe enorme familiei umane, atacând în același timp demnitatea persoanelor și casa noastră comună, pentru a susține tirania invizibilă a banului, care garantează numai privilegiile câtorva. "Umanitatea trăiește o cotitură istorică" (Papa Francisc, Evangelii gaudium, nr. 52).

Nouă creștinilor, și tuturor persoanelor de bunăvoință, ne revine să trăim și să acționăm în acest moment. "Este vorba de o responsabilitate gravă, de vreme ce unele realități din prezent, dacă nu găsesc soluții bune, pot să demareze procese de dezumanizare din care este greu să ne mai întoarcem după aceea" (Ibidem, nr. 51). Sunt "semnele timpurilor" pe care trebuie să le recunoaștem pentru a acționa. Am pierdut timp prețios fără a le acorda atenție suficientă, fără a rezolva aceste realități distrugătoare. Astfel procesele de dezumanizare se accelerează. De participarea popoarelor ca protagoniști, și în mare măsură de la voi, mișcări populare, depinde direcția pe care această cotitură istorică o va lua și soluționarea acestei crize care se acutizează.

Nu trebuie să rămânem paralizați de frică dar nici să rămâne închiși în conflict. Trebuie recunoscut pericolul dar și oportunitatea pe care le presupune orice criză pentru a înainta spre o sinteză depășitoare. În limba chineză, care exprimă înțelepciunea ancestrală a acelui popor mare, cuvântul criză este format din două ideograme: Wēi care reprezintă pericolul și care reprezintă oportunitatea.

Pericolul este a-l nega pe aproapele și astfel, fără a ne da seama, a nega umanitatea sa, umanitatea noastră, a ne nega pe noi înșine și a nega cea mai importantă dintre poruncile lui Isus. Aceasta este dezumanizarea. Însă există o oportunitate: ca lumina iubirii față de aproapele să lumineze pământul cu strălucirea sa orbitoare, ca un fulger în întuneric, ca să ne trezească și ca noua umanitate să răsară cu acea rezistență încăpățânată și puternică a ceea ce este autentic.

Astăzi răsună în urechile noastre întrebarea pe care învățătorul legii o adresează lui Isus în Evanghelia lui Luca: "Și cine este aproapele meu?". Cine este cel pe care trebuie să-l iubim ca pe noi înșine? Oare se aștepta la un răspuns comod pentru a putea continua cu viața sa: "Oare sunt rudele mele? Conaționalii mei? Cei din religia mea?...". Probabil că voia să-l facă pe Isus să ne scutească de obligația de a-i iubi pe păgâni și pe străini considerați impuri în acel timp. Acest om vrea o regulă clară care să-i permită să-i clasifice pe ceilalți în "aproapele" și "non-aproapele", în cei care pot să devină aproapele și cei care nu pot să devină aproapele (Papa Francisc, Audiența generală de miercuri, 27 aprilie 2016).

Isus răspunde cu o parabolă care pune în scenă două figuri din elita de atunci și un al treilea personaj, considerat străin, păgân și impur: samariteanul. Pe drumul de la Ierusalim la Ierihon preotul și levitul întâlnesc un om muribund, pe care tâlharii l-au atacat, l-au tâlhărit, l-au bătut și l-au abandonat. Legea Domnului în situații similare prevedea obligația de a-l ajuta, dar amândoi trec mai departe fără a se opri. Se grăbeau. Însă samariteanul, acea ființă disprețuită, acel surplus pe care nimeni n-ar fi pariat, și care în orice caz avea și el obligațiile sale și lucrurile sale de făcut, când l-a văzut pe omul rănit, n-a trecut mai departe, asemenea celorlalți doi, care erau relaționați cu templul, ci "l-a văzut și i s-a făcut milă". Samariteanul se comportă cu milostivire autentică: pansează rănile acelui om, îl duce la un han, se îngrijește de el personal, se ocupă de asistența sa.

Toate acestea ne învață că milostivirea, iubirea, nu este un sentiment vag, ci înseamnă a ne îngriji de celălalt chiar până acolo încât să plătim personal. Înseamnă să ne angajăm făcând toți pașii necesari pentru "a ne apropia" de celălalt până la identificarea cu el; "Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți". Aceasta este porunca Domnului (Ibidem).

Rănile pe care le provoacă sistemul economic care are în centru pe dumnezeul ban și care uneori acționează cu brutalitatea tâlharilor din parabolă, au fost ignorate în mod criminal. În societatea globalizată există un stil elegant de a privi de partea cealaltă, care se practică în mod repetat: sub înfățișarea acelui politicaly corect sau a modelor ideologice, se privește la cel care suferă fără a-l atinge, este transmis în direct, ba chiar se adoptă un discurs în aparență tolerant și plin de eufemisme, dar nu se face nimic sistematic pentru a îngriji rănile sociale și nici pentru a înfrunta structurile care lasă atâtea ființe umane pe stradă. Această atitudine ipocrită, atât de diferită de cea a samariteanului, manifestă lipsa unei adevărate convertiri și a unei adevărate angajări cu umanitatea.

Este vorba despre o înșelătorie morală, care, mai devreme sau mai târziu, vine la lumină, ca un miraj care se risipește. Cei răniți stau acolo, sunt o realitate. Șomajul este real, corupția este reală, criza de identitate este reală, golirea democrațiilor este reală. Cangrena unui sistem nu se poate masca în veci, pentru că mai devreme sau mai târziu duhoarea se simte și, când nu se mai poate nega, se naște chiar din puterea care a generat acea stare de lucruri manipularea fricii, a nesiguranței, a protestului, chiar a indignării juste a oamenilor, care transferă responsabilitatea tuturor relelor la un "non-aproapele". Nu vorbesc despre unele persoane în mod deosebit, vorbesc despre un proces care se dezvoltă în multe părți ale lumii și care comportă un pericol grav pentru umanitate.

Isus ne indică un alt drum. A nu-i clasifica pe ceilalți pentru a vedea pe cel care este aproapele și pe cel care nu este aproapele. Tu poți deveni aproapele celui care se află în nevoie și vei fi aproapele dacă în inima ai compasiune, adică dacă ai capacitatea de a suferi cu celălalt. Trebuie să devii samaritean. Și apoi trebui să fi și ca hangiul căruia samariteanul încredințează, la sfârșitul parabolei, persoana care suferă. Cine era acest hangiu? Este Biserica, comunitatea creștină, persoanele solidare, organizațiile sociale, suntem noi, sunteți voi, cărora Domnul Isus, în fiecare zi, îi încredințează pe cei care suferă, în trup și în spirit, pentru ca să putem continua să revărsăm asupra lor, peste măsură, toată milostivirea sa și mântuirea sa. În asta constă umanitatea autentică ce rezistă la dezumanizarea care ni se oferă nouă sub forma indiferenței, a ipocriziei și a intoleranței. Știu că voi v-ați asumat angajarea de a lupta pentru dreptatea socială, de a apăra sora mamă pământ și de a-i însoți pe migranți. Doresc să vă reafirm în alegerea voastră și să împărtășesc cu voi două reflecții în această privință.

Criza ecologică este reală. "Există un consens științific foarte consistent care arată că suntem în prezența unei încălzirii îngrijorătoare a sistemului climatic" (Papa Francisc, Laudato si', nr. 23). Știința nu este unica formă de cunoaștere, fără îndoială. Și știința nu este în mod necesar "neutră", fără îndoială și acest lucru, de multe ori ascunde poziții ideologice sau interese economice. Dar știm și ce se întâmplă când negăm știința și nu ascultăm glasul naturii. Iau asupra mea ceea ce ne revine nouă catolicilor. Nu trebuie să cădem în negaționism. Timpul se epuizează. Trebuie să acționăm. Cere din nouă vouă, popoarelor indigene, păstorilor, guvernanților, să se apere creația.

Cealaltă este o reflecție pe care am făcut-o deja la ultima noastră întâlnire dar pe care mi se pare important s-o repet: niciun popor nu este criminal și nicio religie nu este teroristă. Nu există terorismul creștin, nu există terorismul ebraic și nu există terorismul islamic. Nu există. Niciun popor nu este criminal sau traficant de droguri sau violent. "Se acuză de violență săracii și populațiile mai sărace, dar, fără egalitate de oportunități, diferitele forme de agresiune și de război vor găsi un teren fertil care mai devreme sau mai târziu va provoca explozia" (Papa Francisc, Evangelii gaudium, nr. 59). Există persoane fundamentaliste și violente în toate popoarele și religiile care, printre altele, se întăresc cu generalizările intolerante, se alimentează din ură și din xenofobie. Înfruntând teroarea cu iubirea lucrăm pentru pace.

Vă cer fermitate și blândețe în apărarea acestor principii: vă cer să nu le schimbați cu marfă la preț bun și, ca sfântul Francisc de Assisi, să dăm tot ceea ce avem pentru ca: "Unde este ură, eu s-aduc iubire, unde e ofensă, eu s-aduc iertare, unde e dezbinare, eu s-aduc credința, unde e greșeală, eu s-aduc adevărul" (Rugăciunea sfântului Francisc de Assisi, fragment).

Să știți că mă rog pentru voi, că mă rog cu voi și cer lui Dumnezeu Tatăl nostru ca să vă însoțească și să vă binecuvânteze, ca să vă umple cu iubirea sa și să vă ocrotească. Vă cer cu rugăminte să vă rugați pentru mine și să mergeți înainte.

Francisc

(După L'Osservatore Romano, 18 februarie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat