Papa Francisc: Discurs la Universitatea "Roma Tre" (17 februarie 2017)

Domnule rector,

Iluştri profesori,

Dragi studenţi şi membri ai personalului,

Vă mulţumesc că m-aţi invitat să vizitez această Universitate, cea mai tânără din Roma, şi vă adresez vouă tuturor salutul meu cordial. Îi mulţumesc rectorului, prof. Mario Panizza, pentru cuvintele de primire şi urez tot binele pentru munca şi misiunea acestui Ateneu. Instruirea şi formarea academică a noilor generaţii este o exigenţă primară pentru viaţa şi dezvoltarea societăţii. Am ascultat întrebările voastre, pentru care vă sunt recunoscător; le citisem în prealabil şi voi încerca să dau răspunsuri ţinând cont şi de experienţa mea.

Societatea noastră este bogată în bine, în acţiune de solidaritate şi de iubire faţă de aproapele: atâtea persoane şi atâţia tineri, cu siguranţă şi dintre voi, sunt angajaţi în voluntariat şi în activităţi de slujire a celor mai nevoiaşi. Şi aceasta este una dintre cele mai mare valori de care trebuie să fim recunoscători şi orgolioşi. Însă, dacă privim în jurul nostru, vedem că în lume există atâtea, prea multe semne de duşmănie şi de violenţă. Aşa cum a afirmat pe bună dreptate Giulia, sunt prezente multiple semnale ale unei "acţiuni violente". Îţi mulţumesc, Giulia, pentru că Mesajul pentru Ziua Păcii din acest an propune tocmai nonviolenţa ca stil de viaţă şi de acţiune politică. De fapt, trăim un război mondial pe bucăţi: există conflicte în multe regiuni ale planetei, care ameninţă viitorul unor întregi generaţii. Cum de comunitatea internaţională, cu organizaţiile sale, nu reuşeşte să împiedice sau să oprească toate acestea? Interesele economice şi strategice au mai multă importanţă decât interesul comun la pace? Cu siguranţă acestea sunt întrebări care găsesc spaţiu în aulele universităţilor şi răsună înainte de toate în conştiinţele noastre. Iată: universitatea este locul privilegiat în care se formează conştiinţele, într-o confruntare continuă între exigenţele binelui, adevărului şi frumosului, şi realitatea cu contradicţiile sale. Un exemplu concret? Industria armelor. De decenii se vorbeşte despre dezarmare, s-au realizat şi procese importante în acest sens, însă din păcate, astăzi, în pofida tuturor discursurilor şi activităţilor, multe ţări măresc cheltuielile pentru armamente. Şi asta, într-o lume care încă luptă împotriva foamei şi a bolilor, este o contradicţie scandaloasă.

În faţa acestei situaţii dramatice, pe bună dreptate voi întrebaţi: care trebuie să fie răspunsul nostru? Desigur nu o atitudine de descurajare şi de neîncredere. Voi tinerii, în mod deosebit, nu puteţi să vă permiteţi să fiţi fără speranţă, speranţa este parte din voi înşivă. Când lipseşte speranţa, de fapt lipseşte viaţa; şi atunci unii merg în căutarea unei existenţe înşelătoare care este oferită de negustorii nimicului. Aceştia vând lucruri care procură fericiri momentane şi aparente, dar în realitate introduc pe drumuri fără ieşire, fără viitor, adevărate labirinturi existenţiale. Bombele distrug trupurile, dependenţele distrug minţile, sufletele şi chiar trupurile. Şi aici vă dau un alt exemplu concret de contradicţie actuală: industria jocurilor de noroc. Universităţile pot da o valoroasă contribuţie de studiu pentru a preveni şi a contrasta boala jocurilor de noroc, care provoacă daune grave persoanelor şi familiilor, cu mari costuri sociale.

Un răspuns pe care aş vrea să vi-l sugerez - şi ţin cont de întrebarea lui Niccolò - este acela de a vă angaja, şi ca universitate, în proiecte de împărtăşire şi de slujire a celor din urmă, pentru a face să crească în oraşul nostru Roma simţul apartenenţei la o "patrie comună". Atâtea urgenţe sociale şi atâtea situaţii de suferinţă şi de sărăcie ne interpelează: să ne gândim la persoanele care trăiesc pe stradă, la migranţi, la cei care au nevoie nu numai de hrană şi îmbrăcăminte, ci şi de o inserare în societate, ca de exemplu cei care ies din închisoare. Venind în întâmpinarea acestor sărăcii sociale, devenim protagonişti ai acţiunilor constructive care se opune celor distructive ale conflictelor violente şi se opun şi culturii hedonismului şi rebutului, bazată pe idolii banului, al plăcerii, al apariţiei... În schimb, lucrând cu proiecte, chiar mici, care favorizează întâlnirea şi solidaritatea, se recuperează împreună un sentiment de încredere în viaţă.

În orice mediu, în special în cel universitar, este important a citi şi a înfrunta această schimbare de epocă prin reflecţie şi discernământ, adică fără prejudecăţi ideologice, fără frici sau fugi. Orice schimbare, şi cea actuală, este o trecere care aduce cu sine dificultăţi, trude şi suferinţe, dar aduce şi noi orizonturi de bine. Marile schimbări cer să regândim modelele noastre economice, culturale şi sociale, pentru a recupera valoarea centrală a persoanei umane. Riccardo, în a treia întrebare, a făcut referinţă la "informaţiile care într-o lume globalizată sunt vehiculate în special de social network". În acest domeniu aşa de complex, mi se pare că este necesar de făcut un discernământ sănătos, pe baza unor criterii etice şi spirituale. Adică trebuie să ne întrebăm despre ceea ce este bun, făcând referinţă la valorile proprii ale unei viziuni despre om şi despre lume, o viziune despre persoană în toate dimensiunile sale, mai ales în cea transcendentă.

Şi vorbind despre transcendenţă, vreau să vă vorbesc de la persoană la persoane şi să dau mărturie despre cine sunt eu. Mă mărturisesc creştin şi transcendenţa la care mă deschid şi privesc are un nume: Isus. Sunt convins că Evanghelia sa este o forţă de adevărată reînnoire personală şi socială. Vorbind astfel nu vă propun iluzii sau teorii filozofice sau ideologice, nici nu vrea să fac prozelitism. Vă vorbesc despre o Persoană care mi-a venit în întâmpinare, când aveam mai mult sau mai puţin vârsta voastră, mi-a deschis orizonturi şi mi-a schimbat viaţa. Această Persoană poate umple inima noastră de bucurie şi viaţa noastră de semnificaţie. Este tovarăşul meu de drum; El nu dezamăgeşte şi nu trădează. Este mereu cu noi. Se pune cu respect şi discreţie de-a lungul cărării vieţii noastre, ne susţine mai ales în ora rătăcirii şi a înfrângerii, în momentul slăbiciunii şi al păcatului, pentru a ne repune mereu pe drum. Aceasta este mărturia personală a vieţii mele.

Nu vă fie frică să vă deschideţi la orizonturile spiritului, şi dacă primiţi darul credinţei - deoarece credinţa este un dar - nu vă fie frică să vă deschideţi la întâlnirea cu Cristos şi să aprofundaţi raportul cu El. Credinţa nu limitează niciodată domeniul raţiunii, ci îl deschide la o viziune integrală despre om şi despre realitate, ferind de pericolul de a reduce persoana la "material uman". Cu Isus dificultăţile nu dispar, ci se înfruntă în mod diferit, fără frică, fără a ne minţi pe noi înşine şi pe ceilalţi; se înfruntă cu lumina şi forţa care vine de la El. Şi putem deveni, aşa cum a spus Riccardo, "lucrători ai carităţii intelectuale", pornind chiar de la Universitate, pentru ca să fie loc de formare la "înţelepciune" în sensul deplin al termenului, de educaţie integrală a persoanei. În această perspectivă Universitatea oferă contribuţia sa specială şi indispensabilă la reînnoirea societăţii.

Şi Universitatea poate să fie şi loc în care se elaborează cultura întâlnirii şi a primirii persoanelor de tradiţii culturale şi religioase diferite. Nour, care provine din Siria, a făcut referinţă la "frica" occidentalului faţă de străin întrucât ar putea "ameninţa cultura creştină a Europei". Aparte faptul că prima ameninţare la adresa culturii creştine a Europei vine chiar din interiorul Europei, închiderea în ei înşişi sau în propria cultură nu este văzută niciodată calea pentru a reda speranţă şi a face o reînnoire socială şi culturală. O cultură se consolidează în deschiderea şi în confruntarea cu celelalte culturi, cu condiţia să aibă o conştiinţă clară şi matură despre propriile principii şi valori. De aceea îi încurajez pe profesori şi pe studenţi să trăiască Universitatea ca un mediu de adevărat dialog, care nu aplatizează diversităţile şi nici nu le exasperează, ci deschide la confruntarea constructivă. Suntem chemaţi să înţelegem şi să apreciem valorile celuilalt, depăşind tentaţiile indiferenţei şi temerii. Să nu vă fie frică niciodată de întâlnire, de dialog, de confruntare.

În timp ce duceţi înainte parcursul vostru de învăţământ şi de studiu în universitate, încercaţi să vă întrebaţi: forma mentis a mea devine mai individualistă sau mai solidară? Dacă este mai solidară, este semn bun, pentru că veţi merge împotriva curentului dar în unica direcţie care are un viitor şi care dă viitor. Solidaritatea, nu proclamată în cuvinte ci trăită concret, generează pace şi speranţă pentru orice ţară şi pentru lumea întreagă. Şi voi, prin faptul că lucraţi şi studiaţi în universitate, aveţi o responsabilitate în a lăsa o amprentă bună în istorie.

Vă mulţumesc din inimă pentru această întâlnire şi pentru atenţia voastră. Speranţa să fie lumina care luminează mereu studiul vostru şi angajarea voastră. Asupra fiecăruia dintre voi şi asupra familiilor voastre invoc binecuvântarea Domnului.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.