Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Slujitori din iubire

În perspectiva sinodului

De cardinal Gualtiero Bassetti

În 1979 la Mainooth, în timpul vizitei în Irlanda, Ioan Paul al II-lea a încheiat întâlnirea cu preoții, călugării, călugărițele și misionarii cu un îndemn așa de viguros și plin de speranță încât la distanță de aproape patruzeci de ani pare să asume o valență profetică: "Acesta este un timp minunat pentru a fi preot, pentru a fi călugăr, pentru a fi misionar al lui Cristos. Bucurați-vă în vocația voastră".

Acel timp minunat evocat de papa Wojtyła nu s-a epuizat desigur, ci este viu. Mai mult, cu următorul sinod, centrat tocmai pe raportul tinerilor cu credința și discernământul vocațional, această afirmație pare să găsească o împlinire deplină și o nouă declinare.

De fapt, perioada care se deschide este timpul în care Biserica este chemată să ajute pe fiicele sale și pe fiii săi să dea un sens setei de infinit care îi caracterizează pe tinerii din orice timp. Chiar dacă astăzi trăim cufundați într-o lume în care "cultura fragmentului" și un "puternic relativism practic", așa cum a spus Pontiful, îi îndepărtează pe tineri de viața consacrată și de cea sacerdotală, acesta este fără îndoială un timp propice pentru a opri vârtejul cotidian al societății consumiste și pentru a sta în ascultare.

"Am auzit un glas" a afirmat părintele Turoldo, fratele poet al Slujitorilor Mariei, când, în 1991, cu puține luni înainte de a muri, a povestit într-un interviu rădăcina vocației sale. Al cui era acest glas? "Părea glasul lui Abraham, glasul tufișului arzând". Era "glasul lui Dumnezeu" a continuat Turoldo aproape bâlbâindu-se de emoție: "Aveam certitudinea despre asta, nu eram sigur. Credința îți dă certitudinea, nu siguranța. Certitudine despre Dumnezeu, niciodată sigur că ajung la El".

Miile de zgomote ale societății de astăzi - "civilizația risipei și a sacrilegiului" cum o numea același Turoldo - fac tot mai dificilă ascultarea acestui glas foarte special care nu se aude cu urechile ci se percepe numai cu inima. Mondenitatea, pe de o parte, și nihilismul, pe de altă parte, produc, de fapt, două rezultate controversate.

Înainte de toate, acela mai clar: a închide porțile în fața lui Dumnezeu și a vieții consacrate. În al doilea rând, acela mai ascuns: a duce o existență ca aceea a părintelui Abbondio. Adică a trăi preoția "ca un vas de lut, constrâns să călătorească în compania multor vase de fier". Personajul din Logodnicii - un paroh "care nu era nobil, nu era bogat, cu atât mai puțin curajos", scrie Manzoni - probabil că nu avea o vocație profundă, dar s-a făcut preot din oportunitate. Fugea de viața adevărată pentru a avea vreo siguranță, pentru a dobândi un status social și pentru că îi era frică. În definitiv, nu avea o credință tare.

Acesta este un punct crucial. Deoarece credința - așa cum învață un pasaj din Lumen fidei, citat în mod oportun în documentul pregătitor al următorului sinod - "este izvorul discernământului vocațional". De fapt, credința "nu este un refugiu pentru oameni fără curaj, ci dilatarea vieții. Ea ne face să descoperim o mare chemare, vocația la iubire".

Credința este singura inspiratoare care o face pe Maica Tereza de Calcutta să povestească izvorul vocației sale: "Sunt albaneză de sânge, indiană de cetățenie. Ceea ce ține de credința mea, sunt o soră catolică. După vocația mea, aparțin lumii. Dar cât privește inima mea, aparțin în întregime Inimii lui Isus".

Așadar trebuie să vestim asta clar tinerilor noștri: a fi preoți sau surori, călugări sau misionari înseamnă a trăi o existență foarte frumoasă care merită să fie trăită în plinătate. Fără scurtături sau compromisuri. Ci alegând să se dăruiască toată viața lui Cristos, miresei sale și poporului lui Dumnezeu. O alegere totală și minunată, curajoasă și împotriva curentului: aceea de a deveni slujitori din iubire.

(După L'Osservatore Romano, 12 februarie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat