Papa Francisc: Audienţă acordată comunităţii de la revista "La Civiltà Cattolica" (9 februarie 2017)

Dragi scriitori din colegiul de la La Civiltà Cattolica, dragi colaboratori laici,

Sunt bucuros să vă întâlnesc împreună cu ceilalţi iezuiţi din comunitate, cu surorile şi cu toţi cei care colaborează cu voi în viaţa revistei şi în administrarea casei în care locuiţi. Îi salut şi pe editorii care din acest moment vor publica revista voastră în spaniolă, engleză, franceză şi coreeană. Simt aici prezentă şi toată familia largă a cititorilor voştri. Vă întâlnesc pe toţi împreună cu plăcere cu ocazia publicării fascicolului numărul 4000. Este un moment cu adevărat unic: revista a făcut o călătorie în timp de 167 de ani şi continuă cu curaj navigarea sa în marea deschisă.

Iată: rămâneţi în mare deschisă! Catolicului nu trebuie să-i fie frică de marea deschisă, nu trebuie să caute adăpostul porturilor sigure. Mai ales voi, ca iezuiţi, evitaţi să vă agăţaţi de certitudini şi siguranţe. Domnul ne cheamă să ieşim în misiune, să mergem în larg şi nu să mergem la pensie ca să păstrăm certitudini. Mergând în larg se întâlnesc furtuni şi poate să fie vânt potrivnic. Şi totuşi sfânta călătorie se face mereu în compania lui Isus care le spune alor săi: "Curaj, eu sunt, nu vă temeţi!" (Mt 14,27).

Navigarea voastră nu este solitară. Predecesorii mei, de la fericitul Pius al IX-lea la Benedict al XVI-lea, întâlnindu-vă în audienţă, au recunoscut de mai multe ori că navigarea voastră este în barca lui Petru. Această legătură cu Pontiful este din totdeauna o trăsătură esenţială a revistei voastre. Voi sunteţi în barca lui Petru. Ea, uneori în istorie - astăzi ca şi ieri - poate să fie aruncată de valuri încoace şi încolo şi nu trebuie să ne uimim de acest lucru. Dar şi marinarii înşişi chemaţi să vâslească în barca lui Petru pot să vâslească în sens contrar. S-a întâmplat mereu. Voi de la La Civiltà Cattolica trebuie să fiţi "«vâslaşi experţi şi valoroşi» (Pius al VII-lea, Bula Sollicitudo omnium Ecclesiarum): aşadar vâsliţi! Vâsliţi, fiţi puternici, chiar cu vântul potrivnic! Să vâslim în slujba Bisericii. Să vâslim împreună!" (Omilie la vesperele cu Te Deum, 27 septembrie 2014). Aceasta este legătura dintre mine şi voi. Şi exprim "dorinţa mea vie ca această legătură nu numai să se menţină, ci să se întărească" (Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat scriitorilor de la "La Civiltà Cattolica", 19 ianuarie 1990). Să mergem mereu înainte în navigarea noastră, împinşi de suflul Duhului Sfânt care ne conduce.

4000 de fascicole nu sunt o culegere de hârtie! Există o viaţă înăuntru, făcută din atâta reflecţie, din atâta pasiune, din lupte susţinute şi contradicţii întâlnite. Dar mai ales din atâta muncă. Am aflat că vechilor voştri predecesori le plăcea să se numească simplu "lucrători". Nu "intelectuali", ci "lucrători". Îmi place mult această definiţie care este umilă, modestă şi foarte eficace. Sfântul Ignaţiu ne vrea lucrători în via mistică. Eu lucrez într-un mod, voi lucraţi în alt mod. Dar suntem împreună, alături. Eu în munca mea vă văd, vă urmăresc, vă însoţesc cu afect. Revista voastră este adesea pe biroul meu. Şi ştiu că voi în lucrarea voastră nu mă pierdeţi niciodată din vedere. Aţi însoţit cu fidelitate toate pasajele fundamentale ale pontificatului meu pornind de la interviul lung pe care l-am acordat directorului vostru în august 2013: publicarea enciclicelor şi a exortaţiilor apostolice, dând o interpretare fidelă a lor; Sinoadele, călătoriile apostolice, Jubileul Milostivirii. Vă mulţumesc pentru asta şi vă cer să continuaţi pe acest drum să lucraţi cu mine şi să vă rugaţi pentru mine.

Câte lucruri s-au întâmplat în 167 de ani de viaţă a revistei şi relatate în cele 4000 de caiete! La fiecare al miilea fascicul l-aţi întâlnit pe Papa: Leon al XIII-lea, Pius al XI-lea, Paul al VI-lea au celebrat precedentele. Acum iată-vă cu mine. Şi cu voi este părintele general al Societăţii lui Isus pentru că fericitul Pius al IX-lea a voit ca acest Colegiu "să depindă complet şi în toate" de el (Scrisoarea apostolică Gravissimum supremi). Eu confirm această încredinţare a revistei La Civiltà Cattolica părintelui general tocmai din cauza misiunii specifice pe care revista voastră o desfăşoară în slujba directă a Scaunului Apostolic.

Şi mai în general confirm statutele originare ale revistei voastre, pe care Pius al IX-lea le-a scris în 1866 instituind La Civiltà Cattolica "în mod perpetuu". Citindu-le astăzi observăm un limbaj care nu mai este al nostru. Însă sensul profund şi specific al revistei voastre este bine descris şi trebuie să rămână neschimbat, adică acela al unei reviste care este expresie a unei comunităţi de scriitori toţi iezuiţi care împărtăşesc nu numai o experienţă intelectuală, ci şi o inspiraţie carismatică şi, cel puţin în nucleul fundamental al redacţiei, viaţa zilnică a comunităţii. Varietatea temelor pe care voi le trataţi trebuie aleasă şi elaborată într-o consultare între voi care cere un schimb frecvent (cf. Leon al XIII-lea, Scrisoarea Sapienti consilio). Şi vouă vă revine confruntarea nu numai cu privire la idei, ci şi cu privire la modul de a le exprima şi mijloacele potrivite pentru a face asta. Centrul revistei La Civiltà Cattolica este colegiul scriitorilor. Totul trebuie să se învârtă în jurul lui şi al misiunii sale.

Această misiune - pentru prima dată în 167 de ani - de astăzi se lărgeşte dincolo de graniţele lingvistice ale limbii italiene. Sunt bucuros să pot binecuvânta ediţiile revistei La Civiltà Cattolica în spaniolă, engleză, franceză şi coreeană. Este vorba despre o evoluţie pe care deja predecesorii voştri, în timpurile Conciliului, au avut-o în minte, dar care niciodată n-a fost pusă în practică. Deja de mult timp Secretariatul de Stat o trimite la toate nunţiaturile din lume. Acum când lumea este tot mai conectată, depăşirea barierelor lingvistice va ajuta la răspândirea mai bună a mesajului său pe rază mai largă. Această nouă etapă va contribui şi la lărgirea orizontului vostru şi la primirea de contribuţii scrise de la alţi iezuiţi din diferite părţi ale lumii. Cultura vie tinde să deschidă, să integreze, să înmulţească, să împărtăşească, să dialogheze, să dea şi să primească în cadrul unui popor şi cu alte popoare cu care intră în raport. La Civiltà Cattolica va fi o revistă tot mai deschisă lumii. Acesta este un nou mod de a trăi misiunea voastră specifică.

Şi care este această misiune specifică? Este aceea de a fi o revistă catolică. Însă a fi revistă catolică nu înseamnă pur şi simplu că apără ideile catolice, ca şi cum catolicismul ar fi o filozofie. Aşa cum a scris fondatorul vostru, părintele Carlo Maria Curci, La Civiltà Cattolica nu trebuie "să apară drept ceva de sacristie". O revistă este cu adevărat "catolică" numai dacă are privirea lui Cristos asupra lumii şi dacă o transmite şi o mărturiseşte.

În întâlnirea mea cu voi în urmă cu trei ani v-am prezentat misiunea voastră în trei cuvinte: dialog, discernământ, frontieră. Le reafirm astăzi. În biletul de felicitări pe care vi l-am trimis pentru numărul 4000 am folosit imaginea punţii. Îmi place să mă gândesc la revista La Civiltà Cattolica ca la o revistă care este în acelaşi timp "punte" şi "frontieră".

Astăzi aş vrea să adaug câteva reflecţii pentru a aprofunda ceea ce fondatorii voştri, reluat apoi de Paul al VI-lea, au numit "planul constituţional" al revistei. Şi vă voi da şi trei "patroni", adică trei figuri de iezuiţi la care să priviţi pentru a merge înainte.

Primul cuvânt este NELINIŞTE. Vă pun o întrebare: inima voastră a păstrat neliniştea căutării? Numai neliniştea dă pace inimii unui iezuit. Fără nelinişte suntem sterili. Dacă vreţi să locuiţi punţi şi frontiere trebuie să aveţi o minte şi o inimă neliniştite. Uneori se confundă siguranţa doctrinei cu suspiciunea faţă de căutare. Pentru voi să nu fie aşa. Valorile şi tradiţiile creştine nu sunt piese rare care trebuie închise în seifurile unui muzeu. Certitudinea credinţei să fie în schimb motorul căutării voastre.

Vă dau ca patron pe sfântul Petru Favre (1506-1546), om cu mari dorinţe, spirit neliniştit, niciodată satisfăcut, pionier al ecumenismului. Pentru Favre, tocmai când se propune lucruri dificile se manifestă adevăratul spirit care determină la acţiune (cf. Memorial, 301). O credinţă autentică implică mereu o profundă dorinţă de a schimba lumea. Iată întrebarea pe care trebuie să ne-o punem: avem viziuni mari şi elan? Suntem îndrăzneţi? Sau suntem mediocri şi ne mulţumim cu reflecţii de laborator?

Revista voastră să conştientizeze rănile din această lume şi să găsească terapii. Să fie o scriere care tinde să înţeleagă răul, dar şi să verse untdelemn pe rănile deschise, să vindece. Favre mergea cu picioarele sale şi a murit tânăr de oboseală, devorat de dorinţele sale spre mai marea glorie a lui Dumnezeu. Voi mergeţi cu inteligenţa voastră neliniştită pe care tastaturile computerelor voastre le traduc în reflecţii utile pentru a construi o lume mai bună, Împărăţia lui Dumnezeu.

Al doilea cuvânt este NEDESĂVÂRŞIRE. Dumnezeu este Deus semper maior, Dumnezeu care ne surprinde mereu. Pentru aceasta trebuie să fiţi scriitori şi jurnalişti cu gândirea nedesăvârşită, adică deschisă şi nu închisă şi rigidă. Credinţa voastră să deschidă gândirea voastră. Lăsaţi-vă conduşi de spiritul profetic al Evangheliei pentru a avea o viziune originală, vitală, dinamică, nu clară. Şi asta în special astăzi într-o lume aşa de complexă şi plină de provocări în care pare să triumfe "cultura naufragiului" - hrănită de mesianism profan, de mediocritate relativistă, de suspiciune şi de rigiditate - şi "cultura lădiţei", unde orice lucru care nu funcţionează aşa cum s-ar vrea sau care se consideră de acum inutil se aruncă.

Criza este globală, deci este necesar să ne îndreptăm privirea spre convingerile culturale dominante şi spre criteriile prin care persoanele consideră că ceva este bun sau rău, dezirabil sau nu. Numai o gândire cu adevărat deschisă poate să înfrunte criza şi înţelegerea a direcţiei spre care merge lumea, a modului în care se înfruntă crizele mai complexe şi urgente, geopolitica, provocările economiei şi criza umanitară gravă legată de drama migraţiilor, care este adevăratul nod politic global din zilele noastre.

Vă dau aşadar ca figură de referinţă pe slujitorul lui Dumnezeu părintele Matteo Ricci (1522-1610). El a compus un mare Mapamond chinez care reprezintă continentele şi insulele cunoscute până atunci. Astfel iubitul popor chinez putea vedea reprezentate în formă nouă multe ţinuturi îndepărtate care erau numite şi descrise pe scurt. Între acestea şi Europa şi locul unde trăia Papa. Mapamondul a folosit şi pentru a introduce şi mai bine poporul chinez la celelalte civilizaţii. Iată, cu articolele voastre şi voi sunteţi chemaţi să compuneţi un "mapamond": arătaţi descoperirile recente, daţi un nume locurilor, faceţi cunoscută care este semnificaţia "civilizaţiei" catolice, dar faceţi cunoscut şi catolicilor că Dumnezeu este în acţiune şi în afara graniţelor Bisericii, în orice adevărată "civilizaţie" cu suflul Duhului.

Al treilea cuvânt este IMAGINAŢIE. În Biserică şi în lume acesta este timpul discernământului. Discernământul se realizează mereu în prezenţa Domnului, privind semnele, ascultând lucrurile care se întâmplă, a-i auzi pe oamenii care cunosc calea umilă a încăpăţânării zilnice, şi în special pe săraci. Înţelepciunea discernământului răscumpără necesara ambiguitate a vieţii. Dar trebuie pătruns în ambiguitate, trebuie intrat, aşa cum a făcut Domnul Isus asumând trupul nostru. Gândirea rigidă nu este divină pentru că Isus a asumat trupul nostru care nu este rigid decât în momentul morţii.

Pentru aceasta îmi place mult poezia şi, când îmi este cu putinţă, continui s-o citesc. Poezia este plină de metafore. A înţelege metaforele ajută să se facă gândirea agilă, intuitivă, flexibilă, ascuţită. Cine are imaginaţie nu devine rigid, are simţul umorismului, se bucură mereu de dulceaţa milostivirii şi a libertăţii interioare. Este în măsură să deschidă larg viziuni ample chiar şi în spaţii restrânse aşa cum a făcut în operele sale de pictură fratele Andrea Pozzo (1642-1709), deschizând cu imaginaţia spaţii deschise, cupole şi coridoare, acolounde sunt numai acoperişuri şi ziduri. Vi-l dau şi pe el ca figură de referinţă.

Aşadar cultivaţi în revista voastră spaţiul pentru artă, literatură, cinema, teatru şi muzică. Aşa aţi făcut încă de la începuturi, din 1850. În urmă cu câteva zile meditam asupra picturii lui Hans Memling, pictor flamand. Şi mă gândeam la modul în care miracolul de delicateţe care există în pictura sa îi reprezintă bine pe oameni. Apoi mă gândeam la versurile lui Baudelaire despre Rubens acolo unde scrie că "la vie afflue et s'agite sans cesse, / Comme l'air dans le ciel et la mer dans la mer". Da, viaţa este fluidă şi se agită fără încetare aşa cum se agită aerul în cer şi marea în mare. Gândirea Bisericii trebuie să recupereze genialitatea şi să înţeleagă tot mai bine cum se înţelege omul astăzi pentru a dezvolta şi a aprofunda propria învăţătură. Şi această genialitate ajută să se înţeleagă că viaţa nu este un tablou în alb şi negru. Este un tablou în culori. Unele deschise şi altele închise, unele stinse şi altele aprinse. Dar oricum prevalează nuanţele. Şi acesta este spaţiul discernământului, spaţiul în care Duhul agită cerul ca aerul şi marea ca apa. Misiunea voastră - aşa cum a cerut fericitul Paul al VI-lea - este aceea de a trăi confruntarea "dintre exigenţele arzătoare ale omului şi mesajul peren al Evangheliei" (Discurs cu ocazia celui de-a XXXII-a Congregaţii Generale a Societăţii lui Isus, 3 decembrie 1974). Şi acele exigenţe arzătoare le purtaţi deja înlăuntrul vostru şi în viaţa voastră spirituală. Daţi acestei confruntări formele cele mai adecvate, chiar noi, aşa cum cere astăzi modul de a comunica, ce se schimbă cu trecerea timpului.

Îmi doresc ca La Civiltà Cattolica, graţie şi versiunilor sale în alte limbi, să poată ajunge la mulţi cititori. Societatea lui Isus să susţină această lucrare aşa de veche şi preţioasă, ba chiar unică pentru slujirea Scaunului Apostolic. Să fie generoasă în a o înzestra cu iezuiţi capabili şi s-o răspândească acolo unde este mai oportun. Mă gândesc îndeosebi la centrele de formare educativă şi la şcoli, în mod deosebit pentru formarea profesorilor şi a părinţilor. Dar şi în centrele de formare spirituală. Recomand răspândire deosebită a ei în seminarii şi în centrele de formare. Episcopii s-o susţină. De fapt, legătura sa cu Scaunul Apostolic face din ea o revistă unică în genul său.

Conclud această întâlnire a noastră mulţumindu-vă pentru mărturia pe care o daţi. Vă încredinţez vouă tuturor celor prezenţi aici mijlocirii Sfintei Fecioare Maria a Străzii şi a sfântului Iosif, împărţindu-vă Binecuvântarea mea Apostolică. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 19.