Rocco Buttiglione: "Aprofundându-l pe Wojtyła se înţelege Amoris laetitia"

De Rocco Buttiglione

Prezentăm patru scurte paragrafe din lucrarea filozofului, politicianului şi academicianului italian, care a fost ministru de două ori, parlamentar european şi este profund cunoscător al gândirii şi magisteriului sfântului Ioan Paul al II-lea.

Ne-am oprit asupra filozofiei lui Wojtyła deoarece credem că ea ajută la înţelegerea magisteriului sfântului Ioan Paul al II-lea mai în profunzime şi la evitarea interpretărilor unilaterale. Este cunoscută bătălia sfântului Ioan Paul al II-lea împotriva eticii situaţiei şi, mai în general, împotriva noii teologii morale. Trebuie să concludem că el a fost pur şi simplu un apărător al obiectivismului în etică şi trebuie identificat deci cu o poziţie tradiţionalistă? Nu. Deja în lumina a ceea ce am spus până acum este clar că el a propus o revoluţie în teologie morală care ar fi trebuit să depăşească şi să reînţeleagă în sine etica situaţiei. Această revoluţie n-a fost înţeleasă şi a fost respinsă de mulţi teologi moralişti care vorbeau în numele "cotiturii antropologice în teologia morală". Ei s-au opus învăţăturii papei. Propunerea sfântului Ioan Paul al II-lea a fost în mod substanţial respinsă sau cel puţin a rămas neînţeleasă din partea multor "tradiţionalişti" care au văzut în ea confirmarea propriilor poziţii cu privire la obiectivitatea eticii, dar au trecut sub tăcere aspectul său inovator. Tocmai pentru aceasta magisteriul sfântului Ioan Paul al II-lea conţine încă multe potenţialităţi neexprimate. Mie mi se pare că papa Francisc cu exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia se situează exact pe linia acestor potenţialităţi neexprimate. (...)

Acum probabil că înţelegem mai bine abordarea papei Francisc şi eroarea unora dintre criticii săi. Criticii presupun un subiect creştin bine format, în care pasiunile sunt în întregime supuse raţiunii, care trăieşte într-o societate care facilitează sau măcar nu împiedică perceperea ordinii juste a valorilor şi a bunurilor morale. Papa vede o umanitate suferindă, formată în mare parte din vieţi stricate, căreia totuşi trebuie să i se comunice vestea cea bună că Dumnezeu îi iubeşte şi în cheamă la comuniunea cu El şi cu toţi oamenii. Uneori aceşti oameni nu sunt deloc creştini şi trebuie să ne confruntăm cu culturile lor, cu ansamblul de valori şi de nonvalori care sunt proprii fiecăreia dintre ele. (...)

Mulţi critici ai lui Amoris laetitia o opun lui Veritatis splendor. Acelaşi lucru îl fac unii presupuşi susţinători care o consideră un soi de revanşă a teologiei situaţiei împotriva sfântului Ioan Paul al II-lea. Greşesc unii şi greşesc ceilalţi. Eroarea se naşte din faptul de a nu lua în considerare faptul că papa Francisc se pune pe terenul nu al justificării actului, ci al circumstanţelor atenuante subiective care diminuează responsabilitatea agentului. Acest lucru este propriu echilibrului eticii catolice şi distinge etica realista a sfântului Ioan Paul al II-lea de etica obiectivistă a unor adversari ai papei Francisc. (...)

Desigur nu s-a schimbat nimic din punctul de vedere al teologiei căsătoriei. Papa nu spune, contrar cu ceea ce pretind cei mai gogomani dintre criticii săi (şi chiar unii falşi susţinători ai săi): acum divorţaţii recăsătoriţi sunt admişi la împărtăşanie. Spune eventual că acum sunt admişi la spovadă. Să meargă la duhovnic, să spună motivaţiile lor, dacă au, şi duhovnicul, împreună cu penitentul, va evalua. Ieri divorţaţii recăsătoriţi erau păcătoşi de tip deosebit, aproape excomunicaţi (nu excomunicaţi, ci şi neadmişi la împărtăşanie afară de cazul în care nu se angajează să trăiască "precum fraţi şi surori"). Acum au devenit păcătoşi obişnuiţi. (...)

(După Vatican Insider, 3 februarie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.