Reflecţie la sărbătoarea Întâmpinării Domnului - 2017

Ochii mei au văzut mântuirea ta (cf. Lc 2,30).

Pentru a împlini Legea lui Moise (cf. Ex 13,1-3.11-16), Maria şi Iosif îl duc pe pruncul Isus la templul din Ierusalim, căci fiind primul născut trebuia să fie oferit lui Dumnezeu: în semn de omagiu şi recunoştinţă pentru cruţarea de moarte a primilor născuţi dintre oameni şi animale (cf. Ex 12,29); în semn de aducere aminte şi de mulţumire pentru eliberarea din robia Egiptului şi intrarea în ţara Canaanului prin multe minuni; dar şi în semn de proclamare a lui Dumnezeu ca singurul dătător de viaţă şi de mântuire.

Maria şi Iosif, fiind săraci, la prezentarea la templu a pruncului Isus, au putut aduce ca omagiu şi recunoştinţă lui Dumnezeu pentru eliberarea din Egipt şi pentru intrarea în Canaan, în loc de un miel (cf. Ex 13,13), "o pereche de turturele sau doi pui de porumbel" (cf. Lev 12,8; Lc 2,24). Şi totuşi, Maria şi Iosif i-au adus lui Dumnezeu şi "mielul prescris". Şi nu un "miel" oarecare, ci pe însuşi "Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii" (In 1,29.36), Mielul care încă din veşnicie a spus: "Iată, vin să îndeplinesc planul tău de mântuire, Dumnezeule" (Ps 40,8-9; Evr 10,7); Mielul care se va lăsa jertfit pentru a curăţi lumea de păcat (cf. Evr 9,12; 13,12); Mielul care ne iubeşte şi care ne va spăla păcatele în sângele său (cf. Ap 1,5).

De aceea, lectura a doua de astăzi ne spune: "Era nevoie ca Isus să se facă în toate asemenea fraţilor, pentru ca să devină un mare preot îndurător şi vrednic de încredere pentru relaţiile cu Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele poporului. Aşadar, prin faptul că el însuşi a îndurat încercarea, poate să vină în ajutorul celor care sunt încercaţi" (Evr 2,17-18).

Isus, acceptând prezentarea la templu, a acceptat şi să-şi dea viaţa pentru împlinirea planului de mântuire al lui Dumnezeu, mântuirea oamenilor. Deci, celebrând astăzi oferirea lui Isus Tatălui ceresc, celebrăm şi preludiul oferirii sale sângeroase de la cruce.

De aceea, sărbătoarea de astăzi nu numai că încheie timpul Crăciunului, dar luminează şi Paştele, căci sfânta Fecioară Maria şi sfântul Iosif l-au prezentat pe pruncul Isus la templu şi l-au oferit lui Dumnezeu pentru a deveni mielul de jertfă şi mântuitorul tuturor celor care vor crede în el.

Prima lectură biblică de astăzi, din profetul Malahia, redă o promisiune a lui Dumnezeu pentru fiii poporului său, cum că îl va trimite la ei pe "mesagerul alianţei sale" şi "Domnul lor", pe care ei îl căutau şi îl aşteptau de multă vreme, şi care le va îndrepta calea înaintea sa. Iar "Mesagerul lui Dumnezeu" şi "Domnul lor", care a fost anunţat că îşi va începe misiunea din templu, care a fost anunţat că va fi ca focul curăţitorului de aur şi argint şi ca leşia celui care spală şi albeşte veşminte (cf. Mal 1-3), nu este altul decât Domnul nostru Isus Cristos, cel prezentat astăzi la templu de către Maria şi Iosif.

Iar focul prin care Isus va curăţa aurul şi argintul sufletelor şi leşia care spală şi va albi conştiinţele va fi iubirea şi jertfa sa de sânge de la cruce. Iar lucrarea Domnului Isus nu va fi încheiată decât atunci când în fiii poporului ales şi în toţi cei care doresc mântuirea, se va putea vedea iar chipul şi asemănarea lui Dumnezeu de la creaţie şi neprihănirea originală (cf. Gen 1,26).

După tradiţie, bătrânul Simeon, care l-a văzut pe Isus adus de Maria şi Iosif în templu şi l-a ţinut câteva clipe în braţele sale, cândva s-ar fi îndoit de naşterea lui Isus dintr-o fecioară vestită de profetul Isaia (cf. Is 7,15). Şi iată-l acum tresăltând de bucuria mântuirii aduse de Fiul Fecioarei Maria.

După Biblie, Ana făcea parte din tribul lui Aşer, un trib un trib neascultător care nu i-a izgonit pe canaaniţi, ci doar au ocupat unele zone în mijlocul lor (cf. Jud 1,31-32), un trib care nu a ajutat-o pe Debora când avea nevoie, dar mai apoi l-a ajutat pe Ghedeon (cf. Jud 5,17; 6,35; 7,23). Târziu după aceste evenimente, Ana prorociţa, o descendentă din seminţia lui Aşer, o femeie care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, care era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani şi nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni, l-a văzut şi ea pe Pruncului Isus (cf. Lc 2,36).

În Simeon şi Ana şi în toţi păcătoşii convertiţi se împlinesc cuvintele profeţilor care au zis: "Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului! Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nici o nenorocire" (Sof 3,14-15)!

Psalmistul de astăzi spune şi el: "Ridicaţi-vă, porţilor, pragurile voastre de sus, deschideţi-vă voi, porţi veşnice, ca să intre regele gloriei! Cine este acest rege al gloriei? Domnul oştirilor: el este regele gloriei" (Ps 24,9-10). Cineva a explicat aceste cuvinte cu două versete din Scrisoarea lui Iacob: "Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită. Supuneţi-vă lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi el se va apropia de voi" (Iac 4,7-8).

De la prezentarea lui Isus la templu şi până la venirea lui Isus de-a doua, toţi oamenii care vor lăsa păcatul, vor crede în Isus Cristos, îl vor căuta până ce îl vor găsi şi apoi îl vor sluji şi îl vor vesti, ca Simeon şi Ana, vor putea zice şi ei: "Ochii mei au văzut mântuirea ta, pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină pentru luminarea neamurilor şi slava poporului tău Israel" (Lc 2,30).

Mântuirea realizată de Isus prin jertfa sa de la cruce, mântuire anunţată de toţi profeţii din vechime, este ca o lumină divină venită peste nişte oameni cufundaţi în întuneric şi în umbra morţii; este ca un soare ce răsare din înălţime peste un ţinut de multă vreme întunecat.

Pentru a mărturisi lumina mântuirii lui Isus, noi purtăm astăzi lumânări aprinse în mâini. Lumânările îl reprezintă în primul rând pe Isus, "soarele nostru", "lumina noastră", "mântuirea noastră". Isus, arzând de dragoste pentru noi şi consumându-se pe sine la cruce pentru noi, ne-a luminat, ne-a încălzit şi ne-a mântuit sufletele. Dar lumânările binecuvântate astăzi ne reprezintă şi pe noi, care, asemenea lui Isus, trebuie să ne consumăm din dragoste faţă de Dumnezeu şi din dragoste faţă de aproapele, pentru a deveni şi noi lumini spre Cristos. Altfel devenim obstacole de poticnire mortale.

Aşa cum Fecioara Maria şi sfântul Iosif l-au purtat în braţele lor pe Cristos, aşa cum l-au pus în braţele celor care aşteptau mântuirea, aşa cum l-au iubit şi slujit toată viaţă, aşa cum l-a dus multora care zăceau în întuneric şi în umbra morţii, tot aşa şi noi, luminaţi de Cristos, purtând în mâinile noastre lumânările aprinse, să-l purtăm în inimi pe Isus, să-l punem şi în inimile altora, să-l ducem ca pe lumina cea adevărată la cât mai mulţi dintre cei care locuiesc în întuneric şi în umbra morţii, trăind şi vestind evanghelia.

Evanghelia ne spune că Maria a fost disponibilă în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, făcându-se pe sine "roabă a lui Dumnezeu" şi "slujitoare a oamenilor aflaţi în dificultate (cf. Lc 1,38-39). Apoi, sfânta Bernadeta Soubirous (1844-1879) spunea că Maica Domnului care i-a apărut la Lourdes avea un surâs frumos şi o privire blândă.

Astăzi sunt tot mai mulţi creştini care fug de slujirea iubită şi poruncită de Isus şi practicată exemplar de Maria şi de toţi ceilalţi sfinţi. Astăzi sunt tot mai mulţi creştini vor să pară fioroşi, duri şi temuţi, ca să nu fie deranjaţi. O beznă mai mare în lume nu este. De aceea, astăzi, trăirea şi mărturisirea creştină trebuie să înceapă tocmai de aici: o privire blândă, un surâs cald, un salut respectos şi o slujire generoasă. O lumină mântuitoare mai puternică nu este. Fără această bază vorbele despre dragostea creştină sunt doar poveşti fără gust, care nu luminează, nu încălzesc şi nu hrănesc sufleteşte pe nimeni, căci nu au nici o legătură cu învăţătura lui Isus şi a sfinţilor săi.

Maria şi Iosif nu numai că l-au oferit pe Isus lui Dumnezeu, dar s-au oferit şi pe ei înşişi lui Dumnezeu, oferindu-şi viaţa ca jertfă slujirii lui Dumnezeu şi mântuirii oamenilor. Pentru că Maria şi Iosif au fost primii din Noul Testament care s-au consacrat slujirii lui Dumnezeu şi mântuirii aproapelui, Biserica celebrează în această sărbătoare a Întâmpinării Domnului Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate, zi instituită de sfântul papă Ioan Paul al II-lea în anul 1997, zi care a ajuns acum la cea de-a XXI-a celebrare. Frumuseţea vieţii dăruite lui Dumnezeu şi semenilor este însuşi Isus Cristos care trăieşte, luminează, sfinţeşte, transformă, fericeşte şi mântuieşte viaţa consacratului. În Moldova noastră sunt 55 de ordine şi congregaţii religioase, dintre care 12 masculine şi 43 feminine, cu 160 de preoţi şi fraţi şi cu 750 de surori, cărora le facem urarea de: "La mulţi ani, surori şi fraţi consacraţi, slujitori ai lui Dumnezeu şi ai semenilor!"

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 13.